Privind jertfa Fiului lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră, lângă cruce, oamenii vorbeau, se pupau, se bucurau: „La mulți ani, dragă! De când nu te-am văzut?!”, „Ce mai faci tu, ești bine?”, „Tot frumoasă ai rămas!”, „Ce bucurie să te văd!” Și așa mai departe. Sau la botezul Domnului, doi bărbați pe malul Iordanului: „Cum te mai simți, prietene? Te mai doare spatele?”. Sau femeile mironosițe la mormânt: „Dragă, am cumpărat de la o vecină acest mir, e numai bun pentru astfel de situații, dar uite că acum nu am la ce să îl folosesc, Domnul nu mai e aici. Oare găsesc cui să îl vând?”
Vă puteți imagina așa ceva? Când am mers la o biserică mare (știută de toți dintre voi, nu mai dau nume), cu mulți oameni, aici în Chișinău, astfel de dialoguri am văzut în timpul liturghiei.
Iar taina liturghiei mare și negrăită este. În chip nesângeros asistăm din nou la viața pământească a lui Iisus Hristos, la moartea și învierea Lui. De câte ori nu vedem că tocmai în timpul epiclezei, când pâinea și vinul sunt transformate în Sângele și Trupul Mântuitorului, vecinul vorbește la telefon sau merge să își cumpere lumânări, sau păzește sfeșnicele cu lumânări, sau are ceva de întrebat pe vreun alt enoriaș.
Singurele lucruri fără păcat ce s-ar fi putut discuta la picioarele crucii, la mormântul Domnului, la apele Iordanului, ar fi fost: „Cine este Acesta?”, „Ce semnifică acest eveniment?”. Adică putem da o lămurire cuiva, legată de sfânta liturghie, putem da o explicație a tainelor, dar nu ne putem lansa în discuții.
Nu o să vă explic cât de urât sau cât de păcat este. Vă las doar acest exemplu: când vorbiți în biserică, aduceți-vă aminte că în acel moment Iisus se jertfește acolo pentru voi și singuri veți înțelege ce se cade să vorbim și ce nu. Și credeți-mă, nu e atât de complicat cum ni se pare. Chiar dacă ne scuzăm, dând vina pe conlocutor. Dar nu e nici imposibil, nici nesimțitor să spunem celor care încep o discuție cu noi în timpul slujbei: „Vorbim după liturghie”. Fără ciudă, fără răutate. Cu înțelegere, dar cu refuzul categoric de a ne ura de sănătate și a ne „întreține” în complimente ca pe bulevard.
P.S. Când părinții sunt cu copii mici, e absolut firesc că nu au cum să îi țină în liniște. Și absolut nefiresc să ne strâmbăm la copii sau la părinți. Să ne păzim pe noi, că pruncii oricum sunt fără păcat, chiar și când aleargă prin biserici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
