Pufnim pe nas imediat ce ne atinge cineva. Dăm din umeri. Nu e loc și ne deranjează că stăm toți cu umerii sudați. Ne deranjează parfumul celor de lângă (și uneori, când e excesiv, pe drept cuvânt). Nu suntem mulțumiți, nu mai putem să ne rugăm cum trebuie, suntem mai mult nervoși decât liniștiți. Și cred că cei mai mulți dintre noi suntem recunoscători când biserica e aproape goală.
Vom putea să ne schimbăm? Dacă biserica e trupul lui Hristos, iar noi – cum spune Pavel – suntem fiecare mădulare în parte, e urât să nu avem loc unul de altul. Imaginați-vă cum s-ar simți corpul nostru dacă mâinile s-ar scârbi de trup, dacă o celulă ar vrea să se depărteze de cealaltă. Un ochi se uită într-o parte, altul se uită în cealaltă.
E greu. Știu. Dar suntem datori să ne iubim unii pe alții, să avem conștiința apartenenței la același trup al bisericii, la același trup al lui Hristos. Poate unul e mai deștept, poate altul e mai muncitor, poate altul are o pocăință mult mai puternică. Fiecare are darul lui, pe care celălalt nu îl cunoaște. Așa trebuie să ne privim unii pe alții. Nu putem merge la biserică, dar să ne ascundem de ceilalți enoriași. E important să avem dragoste, răbdare, blândețe.
Sunt însă lucruri elementare pe care le putem face: să nu ne înghesuim ca să ajungem în primul rând când alții au ajuns acolo înaintea noastră. Am pierdut începutul liturghiei, nu trebuie să împingem lumea ca să ne închinăm la icoane, ci să ne închinăm doar la sfârșitul slujbei. Dacă nu am fost de la început, nu are sens să facem agitație în biserică doar ca să ajungem la icoane. Dacă ne găsim locul în biserică, nu începem să ne înghesuim înapoi spre ușă ca să ieșim fără motiv. Vrem să folosim un parfum, să nu îl folosim în exces, unora li se face rău de la miros puternic. Și, în cazul femeilor, dacă nu pot renunța la ruj, atunci să renunțe la pupatul icoanelor și la pupatul mâinii preotului. E de-a dreptul dezgustător să vezi zeci de buze pe sticla icoanei sau urme de buze pe mâna preotului.
Dacă vom ține cont de aceste lucruri, cred că vom începe să nu mai observăm dacă e multă sau puțină lume. Dacă fiecare stă la locul lui, fără împinsături, dacă nu deranjăm pe cei de lângă noi, ne va fi mai ușor să ne vedem ca un singur trup. Fiindcă și trupul nostru, când se agită peste măsură, fie și în somn, obosește.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
