Principiile Reunirii trebuie asumate politic, printr-o declarație comună semnată de către majoritatea partidelor politice de la Chișinău și București și sunt, în esență, următoarele:

a) Realizarea „reunificării dintr-o bucată”, fără etape intermediare și fără asimilări treptate;
b) Intrarea întregului teritoriu al actualei R. Moldova sub jurisdicția integrală românească, adică acceptarea integrală a legislației românești actuale. Practic numai astfel și teritoriul dintre Prut și Nistru va deveni automat parte a UE și NATO ca fiind parte inseparabilă a României;
c) Validarea parlamentară a soluției de Reunificare în parlamentele de la București și Chișinău și apoi convocarea imediată a unui Parlament al României reîntregite;
d) Capitala țării reîntregite va rămâne Bucureștiul;
e) Drepturile minorităților prevăzute în actuala legislație românească vor reprezenta garanția includerii și valorizării noilor minorități naționale în corpul social comun, după modelul de succes parcurs pentru minoritatea maghiară;
f) Aducerea tuturor salariilor funcționarilor publici din actuala R. Moldova la nivelul din România din prima zi;
g) Aducerea tuturor pensiilor din actuala R. Moldova la nivelul celor din România din prima zi – renunțarea la principiul contributivității pensiilor din teritoriul R. Moldova pentru o perioadă de 20 ani;
h) Dreptul companiilor de utilități și a operatorilor reglementați/licențiați de pe cele două maluri ale Prutului de a opera liber pe teritoriul național rezultat;
i) Valabilitatea tratatelor internaționale se va menține și pentru România reîntregită;
j) Unificarea instituțiilor naționale de tip Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței, ANRE, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Pensii etc. și modificarea organismelor de conducere după principiul proporționalității (cinci șesimi pentru actuala Românie și o șesime pentru actuala R. Moldova);
k) Garantarea, pentru o perioadă de 20 ani, a unei reprezentări proporționale în noul Guvern (o șesime) pentru românii din actuala R. Moldova, precum și garantarea scrutinului parlamentar proporțional pentru o perioadă de minimum 20 ani;
l) Garantarea alocării a cel puțin o șesime din fondurile structurale europene puse la dispoziția României pentru infrastructura și proiectele de dezvoltare de pe teritoriul actualei R. Moldova;
m) Garantarea alocării, pentru o perioadă de minimum 25 de ani, a cel puțin o șesime din fondurile de investiții la nivel național pentru proiectele de pe teritoriul actualei R. Moldova;
n) Crearea unui fond de investiții, în valoare de minimum 2% din PIB, pentru o perioadă de minimum 25 de ani, destinat atenuării diferențelor de dezvoltare dintre teritoriul din stânga respectiv dreapta Prutului;
o) Unitatea administrativ-teritorială de bază pentru teritoriul actualei R. Moldova va deveni județul, conform legislației românești în vigoare.

Cum ne putem asigura de producerea imediată a efectelor integrale ale Reunirii?

Chestiunea de bază care trebuie înțeleasă și asumată de la bun început este aceea că singura modalitate de a produce efectele maximale și definitive ale apartenenței la structurile euroatlantice de securitate (NATO) și la cele europene politice (UE) este punerea teritoriului dintre Prut și Nistru sub guvernarea integrală a legilor românești. Orice altă abordare nu ar face decât să complice procesul Reunificării și să îl pună în pericol. România are astăzi o legislație și o practică în acord cu cele euroatlantice și acest atu trebuie preluat imediat și pentru o Românie reîntregită. Nu avem nici timp, nici resurse instituționale, să facem experimente.

Procesul Reunificării trebuie să fie de o mare simplitate legislativă și instituțională pentru a putea avansa într-un calendar rezonabil. Orice încercare de complicare procedurală prin păstrarea/inventarea de paralelisme va prelungi efortul și va genera fisuri instituționale care ar putea fi exploatate de către neprieteni.

Care sunt greutățile pe care trebuie să le depășim?
Cele mai sensibile două puncte pentru asumarea unui proiect unionist sunt, fără îndoială: chestiunea transnistreană și problematica asociată finanțării planului unionist, respectiv a reducerii treptate a decalajelor de dezvoltare între stânga și dreapta Prutului.
Cum se poate rezolva problema legată de regiunea secesionistă Transnistria?

Problema transnistreană se poate aborda direct într-un dialog tripartit București-Moscova-Chișinău, prin renunțarea la înșelătorul format „5+2” și trecerea la formatul „2+1”, singurul acoperit de realitate.

În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putând fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită fiind vorba în acest caz de finanțarea preluării responsabilității pentru aproximativ 100 000 – 120 000 persoane care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent preţul proprietăţilor, cel puţin, în mediul rural, este rezonabil, dacă nu chiar derizoriu, pe alocuri, cu unele costuri induse de aproximativ 500 milioane USD.

Este evident că Reunificarea României se va face fără Transnistria, numai naivii pot crede sau spera altceva. Trupele rusești nu vor pleca de acolo prea curând, oricum nu în conjunctura actuală din Ucraina, iar România (membru NATO nu poate avea trupe rusești pe propriul teritoriu).
Pe de altă parte, este la fel de evident că o mare parte a populației din stânga Nistrului nu dorește să trăiască în România și nu pot fi obligați să o facă. Oricum, această populație va continua să sărăcească și mai mult și va continua să se împuțineze dramatic.

Dacă se va alege soluția schimbului de populații, populația rusofonă dintre Prut și Nistru care nu va dori să fie parte a României (deși aceasta i-ar primi fără probleme și chiar ar fi mândră să îi aibă ca cetățeni), va putea alege să se relocheze în Transnistria, primind despăgubiri pentru proprietățile părăsite.

Cum se poate finanța Reunirea?

Finanțarea Reunificării presupune identificarea surselor de suplimentare a cheltuielilor bugetului României, cam cu o șesime (un plus de 10 miliarde USD față de cele 60 ale bugetului actual). Sursele respective trebuie reduse cam cu 1,5 miliarde USD (dimensiunea actualului buget al R. Moldova), adică rămân de finanțat aproape 8,5 miliarde USD anual timp de cel puțin 20 de ani, medie care provine din maxime în primii ani și din minime în ultimii ani. Aceste surse suplimentare pot proveni din fonduri structurale ale Uniunii Europene (aproximativ o jumătate) și realocări, respectiv ameliorări ale performanțelor bugetare și fiscale precum și din creșterea economică indusă de Reunificare (efectul de bază). Dacă din cheltuielile cu investiții (puțin peste 3 miliarde USD anul acesta) se va rupe o parte de 20% pentru R. Moldova, vom obține cam 1 mlrd USD, la care putem adăuga, cel puțin, 500 milioane USD investiții private, ale companiilor. O emisiune de obligațiuni de 2 mlrd. USD anual ar induce costuri suplimentare de circa 250 mln. USD/anual, care pot fi compensate prin creșterea veniturilor bugetare ca urmare a efectului de bază.

Cum se poate atenua șocul financiar al Reunirii?

Aceste sume pot fi dramatic diminuate dacă România începe de pe acum un program de investiții centralizat, conduse printr-un instrument modern de tipul „fond de investiții”, care să aibă o capitalizare plecând de la 150 mln. USD, crescând treptat spre 3 miliarde USD pe parcursul a cinci ani. Numai aplicarea în sine a acestei propuneri ar diminua fondurile destinate reducerii decalajelor după Reunificare cu 15-25% încă din primii ani.

Fondul specializat descris mai sus ar avea trei atribute principale:
– Finanțarea deficitului bugetar al R. Moldova prin achiziții preferențiale de obligațiuni emise de către aceasta; finanțarea proiectelor de investiții ale municipalităților prin achiziția preferențială de obligațiuni municipale;
– Cofinanțarea investițiilor de tip green-field ale companiilor românești în R. Moldova;
– Cofinanțarea achizițiilor/fuziunilor prin care companiile românești pot prelua pachetele de acțiuni de control la companii din R. Moldova.
Cu alte cuvinte, cu cât mai devreme România începe să investească masiv în R. Moldova, cu atât mai mici vor fi costurile de acoperit în cazul Reunificării. Cu cât va fi mai masiv și mai bine articulat efortul investițional al unui eventual fond specializat de investiții, cu atât va fi mai puțin dureros efortul de finanțare a Reunificării.

Dacă astăzi vom demara proiectul acestui fond, el ar deveni operațional până la sfârșitul primului trimestru al anului 2018 și ar genera economii de până la 20% din bugetul Reunificării. Adică economii de până la 1,5 miliarde USD anual), dacă Reunificarea s-ar produce în 2019, așa cum cu toții ne dorim.

Gabriel Petrișor Peiu