Social

Cum sunt chinuiți pacienții din instituţiile psihoneurologice din R. Moldova

Vorbim despre condițiile în care trăiesc zeci de persoane aflate în instituțiile psihoneurologice din R. Moldova.

Acestea și multe alte încălcări au fost identificate de către reprezentanții Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM) după ce au efectuat vizite în șase instituții psihoneurologice aflate sub jurisdicția Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei din RM. Toate neregulile au fost incluse într-un raport. Potrivit acestuia beneficiarii nu au la dispoziţie produse de igienă personală – săpun, şampon, pastă şi periuţe de dinţi.

În cadrul unei conferințe de presă directorul executiv al IDOM, Vanu Jereghi, a comunicat că au fost monitorizate internatele psihoneurologice pentru maturi din satul Cocieri, raionul Dubăsari, comuna Bădiceni, raionul Soroca, satul Brânzeni, raionul Edineţ şi internatul din municipiul Bălţi. De asemenea, au efectuat controale în casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale pentru fete din oraşul Hânceşti şi pentru băieţi din oraşul Orhei.

Câteva femei îngrijesc de 20-25 de bărbați

Raportul prezintă că în toate instituțiile s-a depistat o insuficienţă de cadre. S-a mai constatat că nu este respectată apartenenţa gender, pentru că un grup de 20-25 de bărbaţi este îngrijit de câteva femei. În aceste instituţii nu se găseşte echipament pentru imobilizarea persoanelor violente. Acestea sunt legate cu cearşafuri pentru a se linişti.

Reprezentanții IDOM au observat că asistentele medicale au la îndemână medicamente psihotrope, în timp ce regulamentul prevede ca acestea să fie păstrate în safeuri sub control strict. Medicul psihiatru care era membru al echipei de monitorizare a remarcat că pacienţii sunt foarte pasivi şi a constatat că li se administrează tranchilizante în doze mari.

Dorm câte doi pe un pat cu o singură pernă și cu o plapumă

Conform datelor din raport, grupurile sanitare sunt într-o stare deplorabilă, cu mucegai, cu pereţii jerpeliţi. Într-o instituţie nu este apă caldă. Totodată, în Internatul psihoneurologic din mun. Bălţi beneficiarii uneori sunt culcaţi câte doi pe un pat, cu o singură pernă şi o plapumă. Tot în această instituție beneficiarii de sex masculin și feminin sunt cazați în același salon. Aici se întâlnesc și cazuri când unii beneficiari îi deposedează pe alții de pensii.

În Internatul psihoneurologic din Cocieri există un izolator cu un pat de fier unde sunt încarcerați pacienții. Iar această pedeapsă o aplică personalul inferior al instituției după bunul său plac.

23 de persoane cu 12 perechi de ciorapi și 4 perechi de chiloți

În Internatul psihoneurologic din Brânzeni umiditatea este prea mare. În această instituție, 12 persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză.

„Am constatat că beneficiarii nu au lenjerie intimă de schimb, pentru 23 de persoane erau 12 perechi de ciorapi şi 4 de chiloţi. Unii beneficiari au spus că nu au fost scoşi afară de mai bine de un an”, a mai subliniat Vanu Jereghi.

În Internatul psihoneurologic din Bădiceni s-a constatat că nu este destulă veselă pentru beneficiari. Aici erau doar 11 căni pentru 23 persoane, în timp ce infirmiera avea în dulap cutii cu mai multe căni noi.

În casele-internat din Orhei şi Hânceşti, deşi acestea sunt destinate minorilor, jumătate din beneficiari sunt maturi.
După ce acest raport a fost prezentat şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, conducerea ministerului a spus că va încerca să elimine neregulile.

Statul cheltuiește zilnic câte 100-150 de lei pentru întreţinerea unei persoane în instituţiile psihoneurologice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *