Nu știu, poate există, dar nu am dat încă de un Tratat despre prostie. Nu știu nici dacă există statistici în acest sens. Pur și simplu niciodată nu m-a preocupat problema prostiei omenești. La români chestiunea prostiei umane a fost „dezbătută”, în stil popular, de Ion Creangă în povestea „Prostia omenească”: Vă amintiți de această poveste? „Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră…”.
Da, e vorba despre nevasta care se temea că mâța se va sui pe horn și-i „va trânti drept în capul copilului drobul de sare și o să mi-l omoare”. Bietul om, de necaz a plecat în lume, să vadă dacă există oameni mai proști decât nevastă-sa și soacră-sa… Și după ce a călătorit în lume și a văzut oameni și mai proști s-a întors acasă „și petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa”. Șmecherul humuleștean ne sugerează că prostia omenească e un fenomen ubicuu, omniprezent în timp și spațiu, lucru confirmat de altfel și de Albert Einștein care era convins că: „doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul”.
Spuneam mai sus că nu am dat de un studiu etnopsihologic dedicat în special prostiei noastre naționale. Faptul că ea, prostia moldovenească, există, nu mai poate fi pus la îndoială. Fiecare popor are proștii și deștepții lui. Despre un popor poți judeca dacă e deștept sau prost în funcție de densitatea proștilor, în raport cu cea a deștepților, la un metru pătrat. Există metodici speciale de stabilire a IQ, coeficientul de inteligență. Dacă numărul proștilor e mai mare decât al inteligenților, poți face concluziile de rigoare, fără a da greș. Dacă s-ar face un studiu special în acest sens, cum ar apărea moldovenii? Ca un neam prost sau deștept?
Noi, evident, avem cea mai bună impresie despre noi și ne considerăm nu numai deștepți, ci și hâtri, șmecheri, abili, dezghețați, isteți. Precum se știe însă, noi suntem nu ceea ce credem noi despre noi, dar ce cred despre noi alții. Nici de această problemă nu m-am ocupat în mod special – să studiez, riguros științific, ce au scris despre noi, moldovenii, străinii care ne-au cunoscut pe parcursul secolelor.
Dacă comparăm situația noastră socială și culturală cu situația altor popoare, entuziasmul nostru privind deșteptăciunea noastră ar putea să se mai sleiască. Cu siguranță, vom găsi și argumente, iar ele cu adevărat există. (Faptul că ne-am aflat aproape 200 de ani sub robie rusească, fără școli, fără cultură, fără democrație nu putea să ne facă mai deștepți decât alții care în acest răstimp aveau universități, teatre, muzee…).
Uneori, stau și mă gândesc, ca prostul: dacă, noi, moldovenii, am forma două partide – Partidul Proștilor și Partidul Deștepților – care partid ar câștiga alegerile parlamentare?
Și totuși… Faptul că suntem cea mai săracă țară din Europa încă nu înseamnă că suntem și cei mai proști din Europa. Da, avem niște „probleme”, dar ele nu țin de prostie. Opinia mea, strict subiectivă și părtinitoare, e că la noi, la moldoveni, rezervele de inteligență sunt cu mult mai mari decât capitalul de prostie națională moștenit. Trebuie, pur și simplu, să înțelegem că istoria nu poate fi șmecherită și să trecem de urgență la valorificarea inteligenței. Trebuie să avem curaj să nu fim proști. Și tot Ion Creangă formula foarte optimist și inteligent problema: „Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj”.
Așadar, trebuie să avem curaj. Curaj, moldoveni!
