Curtea Constituțională a decis: Parlamentul va fi dizolvat dacă nu se alege Guvernul în 3 luni
(UPDATE 09.02) Eşuarea învestirii Guvernului de către Parlament în 3 luni de zile, care expiră în ultimele 6 luni de mandat al Preşedintelui Republicii Moldova, constituie temeie de dizolvare a Parlamentului.
Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că sesizarea vizează în esenţă posibilitatea dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui, în cazul în care nu a fost învestit un Guvern.
În acest context, Curtea a reamintit că a statuat anterior faptul că după expirarea termenului de trei luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului.
Curtea a relevat că imperativul acestei obligaţii derivă din faptul că, spre deosebire de exercitarea interimatului funcţiei de Preşedinte al ţării, unde preşedintele interimar exercită aceleaşi atribuţii ca şi preşedintele titular, mandatul Guvernului interimar este restrâns la funcţii ce ţin de «administrarea treburilor publice». În acest context, Curtea a reiterat că permanentizarea unei guvernări interimare, prin definiţie, este contrară spiritului Constituţiei şi reprezintă un pericol pentru democraţia parlamentară.
Astfel, după expirarea termenului de trei luni, dizolvarea Parlamentului este iminentă, iar Parlamentul nu mai are dreptul la alte tentative de formare a Guvernului.
Urmând aceste considerente, Curtea a reţinut că eventuala amânare până la expirarea mandatului Preşedintelui Republicii a dizolvării Parlamentului, în condiţiile în care dizolvarea acestuia devine deja certă după expirarea termenului de trei luni, nu are nici o raţiune şi nu este de natură să ajute la soluţionarea şi deblocarea crizei instituţionale. Dimpotrivă, deoarece poate conduce la menţinerea pentru o perioadă de peste şase luni a unui Guvern interimar, ce are capacitate extrem de limitată de acţiune, amânarea dizolvării Parlamentului, în condiţiile în care acesta nu mai are dreptul să formeze un Guvern plenipotenţiar, conduce la prelungirea iraţională şi la agravarea crizei instituţionale.
Mai mult, Curtea Constituţională a subliniat că în cadrul republicii parlamentare, în condiţiile în care atât Preşedintele ţării, cât şi Guvernul sunt autorităţi ce constituie emanaţia Parlamentului, expirarea mandatului Preşedintelui nu poate bloca soluţionarea crizei instituționale prin dizolvarea Parlamentului, atunci când organul legislativ şi reprezentativ suprem nu-şi mai poate exercita funcţiile.
Adiţional, Curtea a observat că interdicţia privind dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni de mandat al Președintelui Republicii Moldova este o reminiscenţă din perioada în care Preşedintele Republicii Moldova era ales prin sufragiu universal, direct şi liber exprimat. Astfel, raţiunea acestei restricţii derivă din necesitatea păstrării unei continuităţi a structurilor statului în perioade de campanie electorală, precum şi din necesitatea evitării suprapunerii campaniilor electorale pentru alegerea Parlamentului cu cea pentru alegerea Preşedintelui, în cazul în care ambele exerciţii electorale au loc prin aceeaşi modalitate de vot, și anume sufragiu universal, direct şi liber exprimat.
Curtea a reţinut că o asemenea interdicţie este caracteristică regimurilor în care Preşedintele ţării este ales prin vot popular şi este improprie regimurilor parlamentare, în care Preşedintele este ales de către Parlament. Această interdicţie nu are nici o justificare funcţională în situaţia în care Preşedintele ţării este ales de către Parlament, deoarece aceste sufragii a priori nu au cum să se suprapună.
Punând în balanţă cele două prevederi, şi anume, cea care dispune dizolvarea Parlamentului în cazul eşuării formării Guvernului în termen de 3 luni [alin. (1) art. 85] şi cea care interzice dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui [alin. (4) art. 85], Curtea a statuat, prin interpretare funcţională, că prioritate are dispoziţia ce permite restabilirea funcţionalităţii depline a Guvernului.
Pornind de la aceste raţionamente, Curtea a reţinut că limitarea temporală de la alin.(4) al articolului 85 nu este aplicabilă situaţiei în care Parlamentul nu a învestit un Guvern timp de trei luni.
Prin urmare, Parlamentul urmează a fi dizolvat în cazul eşuării formării Guvernului în termen de 3 luni, chiar dacă această perioadă se circumscrie în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova.
Hotărârea Curţii
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a statuat că, în sensul articolului 85 alin. (1) și alin. (4) și a articolului 103 alin. (2) din Constituție, imposibilitatea formării Guvernului în termen de 3 luni conduce la dizolvarea Parlamentului chiar dacă această perioadă se circumscrie în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(Știre inițială) Sesizarea a venit din partea PSRM care a atenționat unele condiții în care urmează să se ia hotărârea.
La data de 22 octombrie 2015 deputații Parlamentului Republicii Moldova din fracțiunea Partidului Socialiștilor, împreună cu deputații PCRM, în temeiul articolului 106 din Constituție și-au exprimat neîncrederea față de Guvern prin înaintarea unei moțiuni de cenzură împotriva acestuia.
Astfel, la data de 29 octombrie, moțiunea de cenzură a fost votată de către majoritatea deputaților din Parlament și Guvernul condus de Valeriu Streleț a fost demis.
Ulterior, pe data de 6 noiembrie, Igor Dodon, liderul partidului PSRM, a înaintat o sesizare către Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Din cauza tărăgănării negocierilor pentru formarea și investirea unui nou Guvern, Constituția nu dă un răspuns cert asupra faptului, ce ar urma să se întâmple în cazul în care Parlamentul nu va reuși învestirea unui nou Guvern în termen de trei luni, în contextul în care, în ultimele șase luni de mandat, Președintele nu este în drept să dizolve Parlamentul urmare a imposibilității învestirii unui nou Guvern.
Reamintim că Guvernul Streleț a fost dizolvat pe 29 octombrie, iar în timp de trei luni, urmează să se investească un nou executiv, în caz contrar, conform Constituției, Parlamentul este dizolvat și petrecute alegeri anticipate. În timp ce, mandatul Preşedintelui Nicolae Timofti expiră pe data de 23 martie 2016.
TIMPUL.MD