De ce justiţia moldovenească poate deveni „groparul ţării” (II)
Despre un procuror-atlet
La 22 mai 2009 a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a „Carmez” SA. Adunarea a fost convocată cu încălcarea flagrantă a legislaţiei – fapt deja confirmat printr-o hotărâre irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie -, la iniţiativa unui grup de acţionari, care s-au folosit şi de situaţia că directorul general al întreprinderii era, la acel moment (simplă coincidenţă?), arestat. În listele acţionarilor cu drept de participare la adunare organizatorii au inclus şi „suflete moarte”. Mai mult, pachete importante de acţiuni erau (iarăşi din coincidenţă?) blocate prin încheieri judecătoreşti de asigurare a acţiunii, într-un şir de procese judiciare. La Adunare a fost adoptat Statutul Societăţii în redacţie nouă, a fost schimbată toată conducerea şi demis directorul general. Adunarea a durat până seara târziu, dar aceasta n-a împiedicat conducerea nou aleasă să „reuşească” să pună toate documentele în regulă şi să respecte toate cerinţele stricte ale Camerei Înregistrării de Stat pentru a înregistra în aceeaşi zi toate modificările operate. Aceasta ar include, în mod normal, programarea vizitei la Registratori, care au program doar până la 16.00, pentru depunerea documentelor; aceste documente urmau să fie verificate (iar statutul, se ştie, este un document voluminos), precum urma să fie verificată respectarea procedurii de operare a modificărilor în actele constitutive, să fie înregistrate modificările operate, apoi urma ridicarea Extrasului respectiv din Registru, pentru a prelua controlul asupra fabricii cu acte în regulă. Foarte bine organizat şi câtă înţelegere din partea Camerei Înregistrării de Stat! Deci, în RM totul este posibil, dacă „organizezi” bine şi din timp tot procesul, şi mai există şi o înţelegere. Am scris mai sus, că în tot acest timp, directorul era arestat. După ce controlul asupra fabricii a fost preluat integral, într-un timp relativ scurt, acesta a fost eliberat din arest. Izolarea lui nu mai avea niciun sens…
La 23 septembrie 2009, prin Hotărârea Judecătoriei de sector Botanica, directorul „Carmez” a fost repus în funcţie, cu executare imediată. Era pe la ora 15.00. În mai puţin de o oră, la întreprindere şi-a făcut, gâfâind, apariţia Procurorul* (nu atât de celebru ca eroul articolului precedent) care investigase cazul penal împotriva directorului. Îmbrăcat în haine sport, dânsul a cerut „explicaţii scrise cu privire la pretinsa încălcare a restricţiei de a exercita profesia (!!!), aplicată de instanţa de judecată. Ţinând cont de faptul că, în mod normal, Procurorul nici nu trebuia să ştie despre procedura de restabilire în funcţie (cu atât mai mult, cu cât dânsul era în concediu), nu încetez să mă minunez nici astăzi de capacităţile deosebite de atlet ale procurorului dat. Vedeţi, şi procurorii se pot autosesiza!
Toţi cei afectaţi – direct sau indirect – de campania antimafie cer cu înverşunare probe. Poziţii asemănătoare au adoptat şi unele mass-media, dar şi autorităţile statului, inclusiv Procuratura, iar soarta unui devenit celebru X5 sau a unei case luxoase din Dumbrava pare să umbrească problema de fond. Iar problema de fond e că, dincolo de interesele private sau de grup care, fără îndoială, există în această campanie antimafie, mult mai periculos e faptul că autorităţile din ţară tratează de la distanţă situaţia creată. Şi asta în timp ce, pe de o parte, unii insistă asupra faptului că instituţii importante ale statului RM nu funcţionează sau că activează în interese private, nu în interesul general al societăţii, iar alţii, pe de altă parte, fac încercări de a intimida până şi presa, lucru total inadmisibil în secolul 21… Totodată, unii deja fac cozi la judecăţi, ghidaţi de convingerea că e uşor să te judeci în RM când ai bani mulţi plus influenţă. Oare aceasta nu trebuie să ne alerteze?
* Vă propun şi astăzi acelaşi exerciţiu: încercaţi să ghiciţi cine e Procurorul-atlet. Felicitări cititorilor care au ghicit personajul din articolul trecut – într-adevăr, era vorba de judecătorul Aurel Colenco, Preşedintele Curţii de Apel Economice.
Ion Păduraru, avocat,
ex-ministru al Justiţiei (1998-1999),
vicepreşedinte al Consiliului Baroului Avocaţilor din Moldova
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!