Declarațiile recente ale Iuliei Navalnaia despre statutul Crimeei ocupate nu surprind pe cei care au urmărit îndeaproape traiectoria politică a regretatului ei soț, Alexei Navalnîi. Când actuala figură a „opoziției” ruse califică returnarea peninsulei către Ucraina drept o problemă „complicată”, ea continuă o tradiție bine înrădăcinată de ambiguitate calculată față de agresiunea rusă. Această poziție demonstrează că distanța dintre Kremlin și pretinsa opoziție nu este una substanțială.
Biografia lui Navalnîi oferă indicii clare asupra acestei continuități ideologice. Participarea sa entuziastă la marșurile naționaliștilor ruși din anii 2000, excluderea din partidul liberal Iabloko pentru poziții xenofobe, și susținerea independenței regiunii transnistrene nu reprezentau simple erori de parcurs. Înregistrările video din 2007, unde compara imigranții cu insectele dăunătoare și milita pentru „Rusia pentru ruși”, reflectau o viziune profund șovină asupra ordinii mondiale. Chiar după ce și-a „moderat” discursul public, Navalnîi nu a abandonat niciodată nucleul dur al gândirii sale imperiale, continuând să susțină anexarea teritoriilor separatiste din Georgia și R. Moldova, precum și integrarea forțată a Belarusului și Ucrainei în sfera de influență rusă.
Abordarea lui Navalnîi față de ocupația Crimeei rămâne cea mai edificatoare pentru înțelegerea mentalității sale. Deși critica formal „încălcările procedurale”, declara fără echivoc că peninsula „aparține de facto Rusiei” și îi sfătuia pe ucraineni să accepte realitatea că „Crimea va rămâne rusească”. Comparația sa cu un sandviș care nu poate fi returnat dezvăluie o perspectivă colonială care tratează teritoriile ocupate ca simple obiecte de negociere, nu ca pământul suveran al altor popoare. Această mentalitate nu se deosebește substanțial de cea promovată de Kremlin – doar folosește un vocabular mai rafinat pentru a justifica aceeași brutalitate geopolitică. Navalnaia perpetuează acum această moștenire otrăvitoare, confirmând că o eventuală schimbare de conducere la Moscova nu ar garanta o revoluție de mentalitate.
