ActualitateExterne

Declinul de pe piaţa imobiliară din China a continuat în luna mai

Preţurile locuinţelor noi în China au scăzut în luna mai în cel mai rapid ritm din ultimii aproape zece ani, arată datele oficiale publicate luni, sectorul imobiliar nereuşind să se stabilizeze, în pofida recentelor eforturi ale Guvernului de la Beijing, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Preţurile au scăzut cu 0,7% în mai, faţă de luna precedentă, marcând a 11-a lună de declin lunar consecutiv şi cel mai sever din octombrie 2014, conform calculelor Reuters pe baza datelor Biroului Naţional de Statistică (NBS).

În ritm anual, preţurile locuinţelor noi în China au scăzut luna trecută cu 3,9%, după un declin de 3,1% în aprilie.

Sectorul locuinţelor şi construcţiilor reprezintă mai mult de un sfert din Produsul Intern Brut al celei de-a doua economii mondiale, însă, începând din 2020, suferă de pe urma deciziei Beijingului de a înăspri accesul la credit pentru dezvoltatorii imobiliari, în ideea de a le reduce gradul de îndatorare. Această înăsprire a adus unii dezvoltatori imobiliari în pragul falimentului (Evergrande, Country Garden etc.), în timp ce scăderea preţurilor îi descurajează pe cetăţenii chinezi să investească în achiziţionarea unei noi locuinţe.

Faptul că în toată China există cartiere întregi de locuinţe care nu sunt terminate sau sunt abandonate a determinat luna trecută Guvernul de la Beijing să anunţe un set de măsuri ambiţioase pentru a stabiliza o piaţă imobiliară în criză, autorizând autorităţile locale să cumpere “unele” apartamente nevândute, reducând avansul necesar la achiziţionarea primei locuinţe şi promiţând că vor fi terminate locuinţele nefinalizate.

Banca Centrală a Chinei a anunţat că va oferi o facilitate de refinanţare în valoare de 300 de miliarde de yuani (41,35 miliarde de dolari) pentru locuinţe accesibile şi a redus şi mai mult dobânzile la creditele ipotecare precum şi avansul cerut la achiziţionarea primei locuinţe.

Dar analiştii cred că aceste decizii vor avea un efect redus în absorbirea stocului masiv de locuinţe, iar ridicarea restricţiilor la achiziţiile de locuinţe în marile oraşe ar putea reduce încrederea cumpărătorilor în oraşele mai mici.

Preţurile locuinţelor noi au scăzut luna trecută în aproape toate cele 70 de oraşe analizate de NBS.

“Cele mai recente măsuri au majorat piaţa locuinţelor vechi în marile oraşe, dar problemele legate de lichidităţi ale firmelor imobiliare nu s-au atenuat, iar criza de încredere de pe piaţa locuinţelor noi încă nu a fost rezolvată”, a apreciat Xu Tianchen, economist la Economist Intelligence Unit.

Analiştii de la Goldman Sachs estimează că întregul stoc de locuinţe care ar putea fi vândute în China se situa la 13.500 miliarde de yuani (1.870 miliarde de dolari) la finele lui 2023 şi pentru că unele dintre lucrările de construcţie nu au fost încă finalizate ar fi nevoie de o investiţie de capital de 5.000 de miliarde de yuani pentru a le termina.

Cele mai recente date oficiale arată că în trimestrul ianuarie-martie erau disponibile la vânzare locuinţe noi cu o suprafaţă totală de 395 milioane metri pătraţi, în creştere cu 24% în ritm anual.

În aceste condiţii, analiştii de la Tianfeng Securities au calculat că ar costa cel puţin 7.000 de miliarde de yuani (967 miliarde de dolari) sau 78% din deficitul bugetar al Chinei în acest an pentru ca Guvernul de la Beijing să absoarbă stocul de locuinţe nevândute în decurs de 18 luni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *