Demolatorii conştienţi ai patrimoniului naţional

publicat în Finanţe pe 3 Decembrie 2014, 07:19

La 21 august 2014 săptămânalul „Literatura şi Arta” a publicat articolul „Cantacuzinii în Basarabia de Nord: trecut şi prezent”, în care era redată starea actuală dezastruoasă a conacului şi parcului Cantacuzinilor de lângă satul Poiana, comuna Hincăuţi, Edineţ. Dintr-un ansamblu de clădiri construite la finele secolului XIX, a rămas doar una...

După războiul al Doilea Mondial aici s-a aflat o tabără pentru copii, casa internaţională de odihnă a lucrătorilor din agricultură şi sanatoriul pentru reabilitarea pacienţilor de tuberculoză (ultimul în 1961-1992). În parc existau circa 50 de specii (unele rare) de arbori şi arbuşti: stejar, tei argintiu, brad, pin, arţar de câmp, salcie albă, mesteacăn, vârsta unora fiind mai mare de 100-250 de ani. Printre speciile rare erau pinul de veimut, nucul negru, bradul de nordman, teiul american, şase molizi de peste 100 de ani, gingcobilobat de China etc.

În 1966, teritoriul era frumos amenajat. Funcţiona un magazin în care pacienţii îşi procurau obiecte de igienă personală, o spălătorie şi baie, două pavilioane de vară, sală de cinema, bibliotecă, cabinete de fizioterapie şi radiodiagnostic. Sanatoriul se aproviziona cu apă potabilă din două fântâni, avea un garaj pentru două automobile, încăperi pentru creşterea porcilor cu carnea cărora se alimentau pacienţii, un lot de pământ pentru cultivarea legumelor, o magazie pentru păstrarea produselor alimentare.



Spre regret, din 1996, a început demolarea blocului alimentar. Au fost închise cabinetele de radiodiagnostic şi fizioterapie, biblioteca şi două saloane pentru pacienţi, conacul şi parcul trecând în gestiunea Universităţii Pedagogice de Stat (UPS) „Ion Creangă”, conform deciziei consiliului local al Primăriei Hincăuţi. Pe o parte din teren, UPS intenţiona să construiască o tabără pentru studenţii săi, dar din păcate, nu a mai construit-o nici până azi. Pe parcursul celor 19 ani aproape întreg ansamblul de clădiri a fost lăsat de izbelişte, ruinându-se.

Dintr-un monument istoric în dezastru indescriptibil

În vara anului curent, eu cu soţia, care timp de 19 ani a fost medic-şef al sanatoriului, am vizitat conacul şi parcul respectiv şi am rămas uluiţi de cele văzute. Dintr-un monument istoric, patrimoniu naţional am constatat un dezastru indescriptibil. Aleea centrală a dispărut, mobilierul sanatoriului nu se ştie cine l-a „achiziţionat”, materialele de construcţie ale pavilionului mare de vară au fost folosite în gospodăriile sătenilor din Poiana, restul clădirilor, cu excepţia conacului, care stă să se prăbuşească, şi a garajului, sunt deja nişte ruine.

Pomii, care au crescut în interiorul clădirilor, rămase fără acoperiş, sunt mai înalţi decât pereţii acestora. Parcul se află într-o stare jalnică. Arborii şi arbuştii nu sunt curăţaţi, buruienile înalte au crescut peste tot, au dispărut potecile inelare, trunchiurile de copaci putrezi stau ca nişte stafii, unele specii rare de arbori (gingco) au dispărut.

Lacul este plin de vegetaţie acvatică, stuful de pe margini se extinde pe suprafaţa apei etc. Ne-a fost clar că UPS „Ion Creangă” a lăsat intenţionat acest monument istoric şi cultural al neamului nostru să se distrugă pe cale naturală, motivând, probabil, că nu a avut bani pentru a-l restaura şi păstra, cel puţin pentru studenţii săi în scop educaţional.



Singurul lucru „realizat” de UPS „Ion Creangă”, a fost angajarea a patru paznici, care au fost martorii distrugerii monumentului istoric, slujind cu credinţă Universităţii pentru a păstra lotul de pământ, cheltuind doar pentru salarizarea acestora până în prezent circa 750-864 de lei. După discuţiile cu locuitorii satului Poiana şi unii consilieri ai Primăriei Hincăuţi, 60 de cetăţeni au perfectat o adresare către deputatul Parlamentului Republicii Moldova din partea PL - Gh. Brega. Concomitent, 54 de academicieni, profesori universitari ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, doctori habilitaţi, medici, ingineri, pensionari etc. au semnat o altă adresare aceluiaşi deputat pentru a interveni în salvarea a ceea ce a mai rămas din conac şi a parcului respectiv.

Proprietate de stat, lăsată pe mâna unei universități

În răspunsul său nr. 04-09/4091 din 16.10.14, Ministerul Culturii comunică deputatului Gh. Brega că „conacul cu parc Cantacuzino din s. Poiana, comuna Hincăuţi, raionul Edineţ, are statut de monument protejat de categorie naţională, fiind proprietate de stat, actualmente gestionată de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Dacă e aşa, atunci de ce acest monument al statului nu a fost protejat, ci transmis unor indivizi cu criminala sarcină de a-l distruge? Oare ministerul nu are în componenţa sa o subdiviziune pentru supravegherea permanentă a monumentelor istorice? De ce peste câţiva ani de la transmiterea conacului nu au fost constatate relele intenţii ale UPS „Ion Creangă” şi nu s-a pus problema păstrării lui?

Despre acţiunile criminale ale celor de la UPS „Ion Creangă” ne vorbesc următoarele fapte incontestabile. În pofida faptului că în ultimii ani două posturi de televiziune din ţară au relatat de la faţa locului despre starea dezastruoasă a acestui monument conducerea universităţii şi Ministerul Educaţiei nu au reacţionat nicidecum. Mai mult ca atât, Ministerul Culturii, în informaţia sus-menţionată, a atenţionat tocmai în luna iulie 2012 (peste 17 ani de la transmitere) UPS „Ion Creangă”, solicitând „...întreprinderea de urgenţă a măsurilor necesare opririi procesului de degradare a conacului”. La aceste semnale, dar şi după publicarea articolului „Cantacuzinii în Basarabia de Nord: trecut şi prezent”, nici UPS „Ion Creangă” şi nici Ministerul Educaţiei, organul central de specialitate pentru universitate, nu au fost mişcaţi de vreun interes de a salva măcar ceea ce a rămas din acest monument al patrimoniului naţional.

Desigur, ambele instituţii vor aduce argumente despre lipsa finanţelor pentru renovarea monumentului, însă în acelaşi răspuns al Ministerului Culturii, se precizează că „...Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” în calitate de administrator de drept al conacului Cantacuzinilor din s. Poiana, este obligată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să întreţină bunurile culturale, protejate de stat... În caz de constatare a incapacităţii de a gestiona corespunzător acest monument de istorie şi cultură, Universităţii i s-a propus să transmită conacul cu parc din Hincăuţi, cu respectarea prevederilor legale, în gestiunea unei instituţii capabile să întreţină şi să restaureze acest obiectiv”.

Oare să nu fi putut aprecia savanţii de la UPS „Ion Creangă” şi minţile luminate de la Ministerul Educaţiei incapacitatea lor de a gestiona corespunzător acest monument încă 16 ani în urmă pentru a-l feri de distrugerea lui aproape totală? Încă o dovadă că „acapararea” acestui monument a avut din start un scop criminal: distrugerea lui totală cu procurarea pe nişte bănuţi a acestui teritoriu şi utilizarea lui ulterioară în interese personale.

Mai multe fotografii găsiți aici.

Cum mai pot fi salvate conacul (dacă-l mai putem numi aşa) şi parcul Cantacuzino? În primul rând, aceeaşi informaţie a Ministerului Culturii răspunde la întrebare, concretizând că „...conform pct. c), articolul 2 şi articolul 8 al Legii cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale la solicitarea autorităţilor publice locale, de către organele centrale de specialitate” (în cazul nostru – Ministerul Educaţiei). Acest lucru ar fi putut să-l facă demult consilierii primăriei comunei Hincăuţi, dacă i-ar fi durut inima despre starea continuă de degradare a monumentului. Astăzi, dacă primăria mai doreşte să obţină în posesia sa aceste rămăşiţe ale monumentului pentru a-l salva (lucru care este obligată să-l facă) trebuie de urgenţă să înceapă procedura de restituire a conacului cu parcul respectiv. Ulterior, cu concursul activ al conducerii raionului Edineţ, al său, al unor organizaţii non-guvernamentale din raion etc., care sunt disponibile să se implice rezultativ în acest proces, posibil şi cu ajutorul Ministerului Culturii, care are prevăzute anual 5 milioane de lei pentru restaurarea monumentelor de acest gen, să înceapă procedura de valorificare a acestui monument.

Valorificarea în cauză, precum consideră Ministerul Culturii, trebuie „să aibă loc doar în baza unui proiect investiţional câştigat, după exemplul Vilei cu parc Pommer din s. Ţaul sau al cetăţii de piatră de la Soroca”. Doar în acest mod pot fi asigurate garanţiile minime de a nu reduce totul la o simplă transmitere dintr-o gestiune în alta, iar conacul, în consecinţă, va fi lăsat în degradare, sau va fi supus, sub pretextul lipsei surselor financiare, unor intervenţii care vor ştirbi din autenticitatea şi integritatea monumentului...” se mai menţionează în informaţia Ministerului Culturii, care este disponibil să acorde suportul „metodologic în elaborarea unui proiect de restaurare a acestui monument şi să-l examineze şi avizeze în conformitate cu stipulările legislaţiei în vigoare”.

Dar cum rămâne cu distrugătorii de monumente protejate de stat, vestigii de categorie naţională, patrimoniul istoric şi cultural al poporului nostru?

Ei trebuie deferiţi justiţiei cât mai curând posibil, dacă aceasta mai există în Republica Moldova.

Andrei Roşca,
doctor habilitat în medicină,
membru corespondent al Academiei
Internaţionale de Ecologie