Derapaje în procesul electoral semnalate de observatori
Preşedintele Efortului de monitorizare a alegerilor, Pavel Postica, a spus că observatorii au sesizat că, în cel puţin trei cazuri, cabinele de vot nu erau amplasate în aşa mod încât să asigure dreptul la vot secret. Iar la secţia de votare din satul Clişova, raionul Orhei, s-a depistat o situaţie neobişuită – primarul localităţii este observator.
„Am atestat încă două secţii de votare la care s-au eliberat mai multe buletine de vot decât persoane înscrise pe listele de votare. Iar la secţia de votare Leuşeni, raionul Hânceşti, nu a fost aplicată ştampila „retras” în dreptul concurentului „Patria”, membrii biroului motivând că nu au primit indicaţii clare”, a spus Pavel Postica.
Persistă cazurile în care buletinele de vot se fotografiază şi se publică pe internet. O altă neregulă vizează afişajul electrola în preajma secţiilor de votare. „Am atestat situaţii în care alegătorilor li s-a permis să voteze în baza paşaportului. Mai sunt înregisrate cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secţiile de votate. Mai grav e că şi cu un automobil guvernamental s-a observat transportarea acestora”, a remarcat Pavel Postica.
Observatorii au mai semnalat şi două tentative de corupere a alegătorilor. Acestora li s-au procurat produse alimentare şi li s-a oferit alcool pentru a vota cu un anumit concurent electroal. S-a înregistrat un incident când un alegător a încercat să părăsească biroul electoral cu buletinul de vot.
La o secţie de votare din Chişinău, în loc de ştampila „retras” membrii biroului au aplicat ştampila „anulat” în dreptul Partidului „Patria”, ceea ce a dus la rebutarea unui număr mare de buletine, care nu au ajuns celor care au dorit să voteze.
Sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!