Actualitate

Descoperirea zăcămintelor care ar putea acoperi cererea globală timp de câteva secole

Aceste depozite descoperite în 2013 în zona economică exclusivă a Japoniei ar putea conţine peste 16 milioane de tone de minerale critice, utilizate în procesele de fabricare a unor produse de înaltă tehnologie (eoliene, telefoane inteligente, vehicule electrice şi altele), potrivit unui studiu publicat marţi în jurnalul Scientific Reports.

Zăcămintele se află într-o zonă vastă, de 2.500 de kilometri pătraţi, situată în apropiere de insula Minami-Tori-shima (Marcus Island), la aproximativ 2.000 km sud-est de Tokyo.

În urma cercetărilor realizate anterior în regiune, oamenii de ştiinţă – unii dintre aceştia fiind implicaţi şi în noul studiu – au estimat că în zonă ar exista o cantitate de aproximativ 6,8 milioane de tone de pământuri rare, o descoperire considerată încă de pe atunci foarte importantă.

Aceste concluzii constituie o veste bună pentru Japonia, care se bazează pe importuri din China, ţară din care provine majoritatea pământurilor rare consumate în întreaga lume, 90% dintre aceste fiind metale cruciale pentru industria sa.

Membrii echipei formată din cercetători de la mai multe universităţi, companii şi instituţii guvernamentale au analizat eşantioane de sol prelevate de la peste 5.000 de metri adâncime şi a extrapolat cantitatea de minerale exploatabile.

Potrivit estimărilor, cantitatea de disprosiu, un element utilizat spre exemplu în producţia de magneţi permanenţi, ar acoperi timp de 730 de ani consumul la nivel mondial, în timp ce rezervele de ytriu, folosit la fabricarea laserelor, ar răspunde nevoilor industriei mondiale o perioadă de 780 de ani.

De asemenea, au fost identificate cantităţi importante de europiu şi terbiu.

Zona de cercetare „are potenţialul de a furniza lumii aceste metale pe o bază aproape infinită", insistă autorii studiului.

Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetătorii au aplicat o tehnică de centrifugare ce permite extragerea unei cantităţi mai mari de minerale. Ei au reuşit astfel să mărească concentraţia de pământuri rare exploatabile şi, prin urmare, profitabilitatea proiectelor de dezvoltare, se precizează în studiu.

În cazul în care, în viitor, se va găsi o cale de utilizare a acestei metoda de extracţie direct sub apă, acest lucru „va contribui la îmbunătăţirea eficienţei economice" a exploatării acestor depozite situate la mari adâncimi, au adăugat oamenii de ştiinţă.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *