Actualitate

Deșeurile electronice, adevărate comori pentru economie

Potrivit Agenției americane de protecție a mediului, electronicele conțin un număr impresionant de metale prețioase. Specialiștii estimează că o tonă de echipamente electronice poate ascunde cantități de aur de 40 până la 800 de ori mai mari în comparație cu o tonă de minereu proaspăt extras. De asemenea, poate conține de 30 până la 40 de ori mai mult cupru. Și asta nu este tot. Printre metalele folosite în confecționarea echipamentelor electronice, se mai numără: argint, paladiu, cadmiu și mercur.

Toate aceste minerale sunt obținute din industria minieră, un sector cu grave probleme de sustenabilitate (de la poluare la condiții necorespunzatoare de muncă sau chiar la exploatarea copiilor în mine).

În 2016, populația lumii a generat 44.7 milioane de tone de deșeuri electronice, conform unui raport al Uniunii Internaționale de Telecomunicații (ITU). Ce este și mai grav este faptul că doar o mică parte din toate echipamentele electronice produse se reciclează. Este vorba de un procent de 20% la nivel global și de 35% la nivel european.

Aruncarea lor înseamnă pierderea a 55 de miliarde de dolari și un impact negativ major asupra mediului. Potrivit ewaste.edu, deși DEEE-urile reprezintă doar 2% din cantitatea de deșeuri depozitată în gropile de gunoi, sunt responsabile pentru aproape 70% dintre metalele grele prezente în acestea.

Sursa: greeen-report.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *