Politică

Dezbatere despre “Transnistria”: “Un regim nerecunoscut dictează regulile”

"A fost o păcăleală, administraţia de la Tiraspol, pe cont propriu sau învăţată ce să facă, a păcălit foarte bine OSCE-ul şi alte organizaţii internaţionale. OSCE avea nevoie de acces şi simpatia autorităţilor separatiste şi a făcut tot posibilul să le intre în coarne. Tiraspolul i-a păcălit, a obţinut ceea de ce a avut nevoie, de la OSCE rapoarte, de la alte instituţii finanţări, iar acum, când nu mai are nevoie de favoruri, le închide poarta în nas, îi dă afară", a punctat directorul Promo-LEX, Ion Manole.

Mai critic la adresa organizaţiilor internaţionale care au monitorizat situaţia din stânga Nistrului s-a declarat avocatul Teodor Cârnaţ. Acesta a pus la îndoială eficacitatea instituţiilor chemate să ajute la soluţionarea conflictului transnistrean: "Din 1992 până în prezent, anume acele instituţii, inclusiv OSCE, au contribuit la status quo-ului regiunii, la statalizarea celor din stânga Nistrului", a opinat Cârnaţ.

Nici actorii din formatul 5+2 nu au scăpat de criticile invitaţilor emisiunii Fabrika. "SUA nici nu intenţionează să ridice problema de a-şi schimba statutul în formatul 5+2. Nu înţeleg, Chişinăul la fel nu se grăbeşte să facă asemenea propuneri şi se lasă totul în voia sorţii. Un regim nerecunoscut dictează regulile, ce vor discuta nişte puteri internaţionale. Misiunile observatoare, din nou acţiunile lor se vor rezuma la a acumula informaţii", a remarcat Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control.

Sursa: publika.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *