David este considerat autorul cunoscuţilor Psalmi ce alcătuiesc Psaltirea. După ipotezele lingviştilor, numele ebraic Dawidh ar avea un dublu înţeles. Primul înţeles ar fi „drăgălaş, iubit”, „cel iubit de părinţi”, „cel iubit de Dumnezeu”. Cel de-al doilea sens ar fi „conducător”, deoarece se presupune că numele ar fi fost, iniţial, un supranume oficial al împăratului. Preluat de primii creştini, prenumele David se răspândeşte în Europa.
Din greacă, prin filieră slavă, prenumele David pătrunde şi la români fiind atestat din sec. al XV-lea ca prenume şi ca patronim. În documentele moldoveneşti, la 1424, este atestat Stanciul David, dăruit de domn cu satele Badeuţi şi trei sate pe Putna, din 1433 fiind şi martor în sfatul domnesc.
La 1569 este atestat David Davideanul. La 1529 – Dan Davidescul, ţin. Neamţ. La 1546 – Toader David, fiul lui David, tatăl Stanei. În documentele basarabene, documentele Lăpuşnei şi ale Orheiului, prenumele David este atestat la 1593, 1611 (David biv pârcălab), 1615, 1660, 1617 – David din Cruglic, martor la hotărnicia satului Măşcăuţi ţin. Orhei. La 1743 – David Ţărnă, martor ş.a. La 1774 sunt atestaţi: Ioniţă David în Roşcani şi Iancu David în Zberoaia, ţin. Orhei.
Azi, în republică, cu numele David sunt înscrise 2103 persoane. Davâd este forma populară rusească de la prenumele David. Pe fiul lui Davâd l-au numit Davâdov şi cu mare „generozitate” eliberatorii noştri i-au numit şi pe români tot Davâd şi Davâdov.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
