În secolele XV-XVIII, la români, aveau o deosebită răspândire numele Sârbu, ca prenume, ca nume de familie şi mai ales prenumele feminine: Sârbca, Sârbsca, Sârca, considerate prenume de modă, ca şi altele provenite din etnonime: Armanca, Greaca, Litovca, Rusca, Sasca. Din sec. XV încoace, etnicul sârb se folosea în genere pentru a-i numi pe slavii de sud, sârbi şi bulgari, iar limba slavonă se zicea până în sec. XVIII „sârbie”, „limbă sârbească”. Prenumele Sârbu şi Sârbca sunt frecvent atestate şi în documentele moldovene: Sârbul (Sărbul, Sărbu), postelnic şi în sfatul domnesc, Sârbul, fiul lui Popa Stroe, Sârbul, tatăl Ulianei; Sârbca, fiica lui Dan Bolea, pârcălab din Hotin, Sârbca, fiica lui Dumitru Barnovschi, Sârbca, sora lui Miron Costin etc.
Ca patronime, ca nume de familie: Dan Sârbescul, Gliga Sârbescul, Nicoară Sărbescul, boier, stăpân în multe sate. În documentele Lăpuşnei: Sârbu Andrei, cupeţ din Chişinău. La 1786 este atestat satul Sărbeni pe Răut şi în documentele referitoare la ţin. Orheiului sunt multe persoane cu numele Sârbu, scris şi în varianta Sărbul, formă populară într-o pronunţie degajată, ca şi Sărbescul.
De la Sărbu, cu sufixul diminutival compus de origine slavă –uşcă, s-a format numele dezmierdător Sărbuşcă. Drept dovadă serveşte şi faptul că la 1774, în ţin. Hotin, este atestat un Ion Sârbuşcă. Sunt atestate şi alte nume derivate cu suf. –uşcă de la prenume: Bărbuşcă < Barbu (Toader Bărbuşcă, atestat la 1774 în ţin. Câmpulung – Suceava, Săvuşca < Sava (Săvuşca, martor, atestat la 1624).
Aşadar, atestările documentare sunt o dovadă că numele Sărbuşcă provine de la numele Sârbu, în varianta populară vorbită Sărbu. Varianta modernă, literaturizată, Serbuşcă, face trimitere la numele ţării – Serbia.
Prin urmare, nu poate fi acceptată părerea cercetătorilor N. A. Constantinescu şi Iorgu Iordan cum că numele Sărbuşcă ar proveni de la substantivul comun sărbuşcă – „mâncare făcută din zer şi malai”. Numirea mâncării sărbuşcă o fi o variantă a cuvântului sorbuşcă <a sorbi, fiindcă în popor, pentru mâncărurile lichide (zeamă, supă, ciorbă) se foloseşte şi cuvântul sorbitură.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
