Dirk Schuebel: „Punctele de control ale imigrației au un rol important în lupta cu terorismul”

– Chișinăul intenționează să instaleze puncte de control al migrației de-a lungul Nistrului. Cât de eficiente vor fi acestea și la ce se pot aștepta oamenii din regiunea transnistreană?
– În primul rând, trebuie să menționez motivul pentru care vor fi instalate aceste puncte de control. De fapt, autoritățile R. Moldova nu controlează segmentul central al frontierei moldo-ucrainene. În același timp, guvernul de la Chișinău își dorește să aibă un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Pentru ca R. Moldova să poată beneficia de acest regim, este foarte important ca noi să fim siguri că cei care nu au dreptul să intre pe teritoriul R. Moldova, nu vor intra cu adevărat. Controlul migrației are un rol importat în luptă cu terorismul și în asigurarea securității la frontieră. De aceea, noi am ajuns la un acord comun privind instalarea acestor puncte de control în care vor lucra reprezentanții Biroului de Azil și Migrație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceste puncte de control nu vor împiedica circulația persoanelor, ci doar vor preveni orice intrare ilegală dinspre malul drept al Nistrului. În același timp, vorbim de un serviciu adițional, pentru că cei care vin în R. Moldova cu intenția de a sta aici o perioadă îndelungată de timp, vor putea să se înregistreze chiar la aceste puncte de migrație, care vor fi pe Nistru, fiind scutiți astfel de a merge la oficiul poliției din localitate. E puțin cam devreme să vorbim de eficiență, deoarece autoritățile abia au început acest proces. Eu sper că ele vor îndeplini misiunea lor inițială și nu vor împiedica circulația persoanelor.
– Acum câteva zile, la Spitalul raional din Rezina a fost inaugurată o nouă secție de chirurgie, cu suportul Uniunii Europene și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul este una din Măsurile de Promovare a Încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. Ce alte proiecte din domeniul sănătății sunt în derulare?
– Noi am avut un șir de proiecte, inclusiv câteva în partea transnistreană. De exemplu, acum vreo doi ani, am deschis un centru prenatal în Tiraspol. În afară de aceasta, am avut un program de suport bugetar pentru R. Moldova în domeniul sănătății în volum de aproximativ 45 milioane de euro. Apropo, ultima fază a acestui suport bugetar a însemnat crearea unui centru de instruire pentru studenții de la medicină. Am trecut pe acolo și am văzut că e minunat ce au făcut. Pot să vă spun că domeniul sănătății a fost în atenția noastră pe parcursul ultimului timp. Banii sunt cheltuiți corect, conform destinației. În acest context, aș vrea să fac un comentariu al declarațiilor pe care le-au făcut ex-ministrul reintegrării Vasile Șova și fostul responsabil de relații externe din regiunea transnistreană Valerii Lițkai. Ei spun că nu sunt vizibile rezultatele Programului de sporire a încrederii și că nu se știe cum s-au cheltuit banii alocați de Uniunea Europeană în ultimii doi ani. În primul rând, suma la care ei fac referință, 42 milioane de euro, este suma totală a programului. Prima tranșă, la implementarea căreia lucrăm acum, constituie 14 milioane euro din care șase milioane au fost alocate pentru proiecte de infrastructură, similare celui din Spitalul raional din Rezina. Sunt gata să arăt cu exactitate pentru ce au fost cheltuiți acești bani. Sunt absolut în dezacord cu dl Lițkai, care a spus că ceea ce se implementează în cadrul acestui program nu contribuie la încrederea între ambele maluri ale Nistrului. O dovadă este evenimentul de la spitalul din Rezina de care beneficiază și pacienții din Râbnița și Camenca.