Discursul președintelui Argentinei, Javier Milei, la Davos. O pledoarie pro capitalism, pro antreprenori și anti socialism

“Sunt azi aici să vă spun că lumea occidentală este în pericol. Și este în pericol pentru că tocmai cei care se presupune că trebuie să apere valorile Occidentului sunt cooptați de o viziune asupra lumii care duce inexorabil la socialism și, prin urmare, la sărăcie.

Din păcate, în ultimele decenii, principalii lideri ai lumii occidentale au abandonat modelul libertății pentru diferite versiuni a ceea ce numim colectivism. Unii au fost motivați de indivizi bine intenționați care sunt dispuși să-i ajute pe alții, iar alții au fost motivați de dorința de a aparține unei caste privilegiate.

Sunt aici pentru a vă spune că experimentele colectiviste nu sunt niciodată soluția la problemele care îi afectează pe cetățenii lumii. Mai degrabă, ele sunt cauza principală. Credeti-mă, nimeni nu este mai in masura decât noi, argentinienii, sa depunem mărturie despre acestor două puncte.

La treizeci și cinci de ani după ce am adoptat modelul libertății, în 1860, am devenit unul din liderii lumii. Și când am îmbrățișat colectivismul, în ultimii 100 de ani, am văzut cum cetățenii noștri au început să se sărăcească sistematic și am coborât până la locul 140 la nivel global.

Dar înainte de a discuta, ar fi mai întâi important pentru noi să aruncăm o privire asupra datelor care demonstrează de ce capitalismul liber întreprinzător nu este doar singurul sistem posibil pentru a pune capăt sărăciei mondiale, ci și că este singurul sistem dezirabil din punct de vedere moral pentru a realiza acest lucru.

Dacă ne uităm la istoria progresului economic, putem observa cum între anul zero și anul 1800, aproximativ, PIB-ul mondial pe cap de locuitor a rămas practic constant pe toată perioada de referință.

Dacă ne uitam la un grafic al evoluției creșterii economice de-a lungul istoriei omenirii, vom vedea un grafic de tip lama de hochei, o funcție exponențială care a rămas constantă timp de 90% din timp și care a fost declanșată exponențial începând cu secolul al XIX-lea.

Singura excepție de la această istorie de stagnare a fost la sfârșitul secolului al XV-lea, odată cu descoperirea continentului american, dar pentru această excepție, pe toată perioada cuprinsă între anul zero și anul 1800, PIB-ul global pe cap de locuitor a stagnat.

Acum, nu doar că capitalismul a provocat o explozie a bogăției din momentul în care a fost adoptat ca sistem economic, dar dacă ne uitam la date vom vedea că creșterea continuă.

Și pe toată perioada cuprinsă între anul zero și anul 1800, rata de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor rămâne stabilă la aproximativ 0,02% anual. Deci aproape nicio creștere. Începând cu secolul al XIX-lea, cu Revoluția Industrială, rata de creștere anuală compusă a fost de 0,66%. Și în acest ritm, pentru a dubla PIB-ul pe cap de locuitor, am avea nevoie de aproximativ 107 ani.

Acum, dacă ne uitam la perioada dintre anul 1900 și anul 1950, ritmul de creștere s-a accelerat la 1,66% pe an. Deci nu mai avem nevoie de 107 ani pentru a dubla PIB-ul pe cap de locuitor, ci doar de 66. Și dacă luam perioada dintre 1950 și anul 2000, vom vedea că rata de creștere a fost de 2,1%, ceea ce ar însemna că în doar 33 de ani am putea dubla PIB-ul mondial pe cap de locuitor.

Această tendință, departe de a se opri, rămâne activa și astăzi. Dacă luăm perioada dintre anii 2000 și 2023, ritmul de creștere a crescut din nou la 3% pe an, ceea ce înseamnă că am putea dubla PIB-ul mondial pe cap de locuitor în doar 23 de ani.

Acestea fiind spuse, când ne uitam la PIB-ul pe cap de locuitor din anul 1800 până astăzi, ceea ce vom vedea este că după Revoluția Industrială, PIB-ul global pe cap de locuitor a crescut de peste 15 ori, ceea ce a însemnat un boom al creșterii care a ridicat 90% din populația globală din sărăcie.

Ar trebui să ne amintim că până în anul 1800, aproximativ 95% din populația lumii trăia în sărăcie extremă. Și acest procent a scăzut la 5% până în anul 2020, înainte de pandemie. Concluzia este evidentă.

Departe de a fi cauza problemelor noastre, capitalismul de liber schimb ca sistem economic este singurul instrument pe care îl avem pentru a pune capăt foametei, sărăciei și sărăciei extreme pe planeta noastră. Dovezile empirice sunt incontestabile.

Prin urmare, din moment ce nu există nicio îndoială că capitalismul este superior în termeni productivi, zona de stânga a atacat capitalismul, invocând chestiuni de moralitate, spunând – așa susțin detractorii – că este nedrept. Ei spun că capitalismul este rău pentru că este individualist și că colectivismul este bun pentru că este altruist. Desigur, cu banii altora.

Prin urmare, ei pledează pentru justiția socială. Dar acest concept, care în lumea dezvoltată a devenit la modă în ultima vreme, în țara mea este o constantă în discursul politic de peste 80 de ani. Problema este că justiția socială nu este justă și nu contribuie la bunăstarea generală.

Dimpotrivă, este o idee intrinsec nedreaptă pentru că este violentă. Este nedrept pentru că statul este finanțat prin impozite, iar taxele sunt colectate coercitiv. Poate cineva dintre noi sustine că plătim voluntar impozitele? Asta înseamnă că statul este finanțat prin constrângere și că, cu cât sarcina fiscală este mai mare, cu atât constrângerea este mai mare și libertatea este mai mică.

Cei care promovează justiția socială pleacă de la ideea că întreaga economie este o plăcintă care poate fi împărțită diferit. Dar acea plăcintă nu este un dat. Este bogăția care este generată în ceea ce Israel Kirzner, de exemplu, numește un proces de descoperire a pieței.

Dacă bunurile sau serviciile oferite de o afacere nu au cerere, afacerea va eșua dacă nu se adaptează la ceea ce solicită piața. Se vor descurca bine și vor produce mai mult dacă vor face un produs de bună calitate la un preț atractiv. Deci piața este un proces de descoperire în care capitaliștii vor găsi calea cea bună pe măsură ce avansează.

Dar dacă statul îi pedepsește pe capitaliști atunci când au succes și se pune în calea procesului de descoperire, ei își vor distruge stimulentele, iar consecința este că vor produce mai puțin.

Placinta va fi mai mică, iar acest lucru va dăuna societății în ansamblu. Colectivismul, inhibând aceste procese de descoperire și împiedicând însuşirea descoperirilor, ajunge să lege mâinile antreprenorilor și îi împiedică să ofere bunuri și servicii mai bune la un preț mai bun.

Deci, cum se face că mediul academic, organizațiile internaționale, teoreticienii economici și politicienii demonizează un sistem economic care nu numai că a scos 90% din populația lumii din sărăcia extremă, dar a continuat să facă acest lucru intr-un ritm mai rapid?

Datorită capitalismului, lumea trăiește acum cel mai bun moment al său. Niciodată în întreaga omenire sau în istoria umanității nu a existat o perioadă de mai multă prosperitate ca cea de astăzi. Acest lucru este valabil pentru toți. Lumea de astăzi are mai multă libertate, este bogată, mai pașnică și mai prosperă. Acest lucru este valabil mai ales pentru țările care au mai multă libertate economică și respectă dreptul de proprietate al persoanelor.

Țările care au mai multă libertate sunt de 12 ori mai bogate decât cele reprimate. Cei mai putini bogati din țările libere traiesc mai bine decât 90% din populația țărilor reprimate. Sărăcia este de 25 de ori mai mică, iar sărăcia extremă este de 50 de ori mai mică in tarile libere decat in tarile reprimate. Și cetățenii din țările libere trăiesc cu 25% mai mult decât cetățenii din țările reprimate.

Acum, la ce ne referim când vorbim despre libertarism? Și permiteți-mi să citez cuvintele celei mai mari autorități în materie de libertate din Argentina, profesorul Alberto Benegas Lynch Jr, care spune că libertarianismul este respectul neîngrădit pentru proiectul de viață al celorlalți bazat pe principiul neagresiunii, în apărarea dreptului la viata, libertate si proprietate.

Instituțiile sale fundamentale sunt proprietatea privată, piețele libere de intervenția statului, concurența liberă și diviziunea muncii și cooperarea socială, în care succesul se obține doar prin servirea altora cu bunuri de mai bună calitate sau la un preț mai bun.

Cu alte cuvinte, oamenii de afaceri capitaliști de succes sunt binefăcători sociali care, departe de a-și însuși bogăția altora, contribuie la bunăstarea generală. În cele din urmă, un antreprenor de succes este un erou.

Și acesta este modelul pe care îl susținem pentru Argentina viitorului. Un model bazat pe principiul fundamental al libertarismului. Apărarea vieții, a libertății și a proprietății.

Acum, dacă libera întreprindere, capitalismul și libertatea economică s-au dovedit a fi instrumente extraordinare pentru a pune capăt sărăciei în lume, iar acum suntem în cel mai bun moment din istoria umanității, merită să ne întrebăm de ce spun că Occidentul este în pericol.

Și spun asta tocmai pentru că în țările care ar trebui să apere valorile pieței libere, ale proprietății private și ale celorlalte instituții ale libertarismului, sectoare ale instituției politice și economice subminează fundamentele libertarianismului, deschid porțile socialismului și, potențial, ne condamnă spre sărăcie, mizerie și stagnare.

Nu trebuie uitat niciodată că socialismul este întotdeauna și pretutindeni un fenomen de sărăcire care a eșuat în toate țările în care a fost încercat. A fost un eșec din punct de vedere economic, social, cultural și, de asemenea, a ucis peste 100 de milioane de persoane.

Problema esențială a Occidentului de astăzi nu este doar aceea că trebuie să ne confruntăm cu cei care, chiar și după căderea Zidului Berlinului și dovezile empirice copleșitoare, continuă să pledeze pentru socialismul care ne saraceste.

Pentru ca există și proprii noștri lideri, gânditori și academicieni care se bazează pe un cadru teoretic greșit pentru a submina fundamentele sistemului care ne-a oferit cea mai mare expansiune a bogăției și prosperității din istoria noastră.

Cadrul teoretic la care mă refer este cel al teoriei economice neoclasice, care proiectează un ansamblu de instrumente care, fără să vrea sau fără sens, ajung să servească intervenției statului, socialismului și degradării sociale.

Problema cu neoclasicii este că modelul de care s-au îndrăgostit nu cartografiază realitatea, așa că și-au pus greșelile pe presupusele eșecuri ale pieței, mai degrabă decât să revizuiască premisele modelului.

Sub pretextul unui presupus eșec al pieței, sunt introduse reglementări. Aceste reglementări creează distorsiuni în sistemul de prețuri, împiedică calculul economic și, prin urmare, împiedică economisirea, investițiile și creșterea.

Această problemă constă în principal în faptul că nici măcar presupușii economiști libertarieni nu înțeleg ce este piața pentru că, dacă ar înțelege, s-ar vedea rapid că este imposibil să existe eșecuri ale pieței.

Piața nu este un simplu grafic care descrie o curbă a cererii și ofertei. Piața este un mecanism de cooperare socială, în care faci schimb voluntar de drepturi de proprietate. Prin urmare, pe baza acestei definiții, a vorbi despre un eșec al pieței este un oximoron. Nu există eșecuri ale pieței.

Dacă tranzacțiile sunt voluntare, singurul context în care poate exista eșec al pieței este dacă există constrângere și singurul care este capabil să constrângă în general este statul, care deține monopolul violenței.

În consecință, dacă cineva consideră că există un eșec al pieței, aș sugera să verifice dacă este implicată intervenția statului. Și dacă constată că nu este cazul, le-aș sugera să verifice din nou, pentru că evident că există o greșeală. Eșecurile pieței nu există.

Un exemplu de așa-numitele eșecuri ale pieței descrise de neoclasici este structura concentrată a economiei. Din anul 1800 încoace, cu populația înmulțindu-se de 8 sau 9 ori, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de peste 15 ori, astfel că au existat randamente în creștere care au redus sărăcia extremă de la 95% la 5%.

Cu toate acestea, prezența randamentelor în creștere implică structuri concentrate, ceea ce am numi un monopol. Cum ceva care a generat atât de multă bunăstare pentru teoria neoclasică este un eșec al pieței?

Economiștii neoclasici gândesc în afara cutiei. Când modelul eșuează, nu ar trebui să te enervezi pe realitate, ci mai degrabă pe model și să-l schimbi. Dilema cu care se confruntă modelul neoclasic este că ei spun că doresc să perfecționeze funcția pieței atacând ceea ce ei consideră a fi eșecuri. Dar, făcând acest lucru, ei nu doar ca deschid porțile socialismului, ci sunt și împotriva creșterii economice.

De exemplu, reglementarea monopolurilor, distrugerea profiturilor acestora și distrugerea profiturilor în creștere ar distruge automat creșterea economică.

Cu toate acestea, în fața demonstrației teoretice că intervenția statului este dăunătoare – iar dovada empirică că a eșuat nu ar fi putut fi altfel – soluția propusă de colectivişti nu este o mai mare libertate, ci mai degrabă o mai mare reglementare, care creează o spirală descendentă a reglementărilor până când suntem cu toții mai săraci și viața noastră depinde de un birocrat care stă într-un birou de lux.

Având în vedere eșecul sumbru al modelelor colectiviste și progresele incontestabile din lumea liberă, socialiștii au fost nevoiți să-și schimbe agenda: au lăsat în urmă lupta de clasă bazată pe sistemul economic și au înlocuit-o cu alte presupuse conflicte sociale, care sunt la fel de dăunătoare pentru viata si pentru cresterea economica.

Prima dintre aceste noi bătălii a fost lupta ridicolă și nefirească dintre bărbat și femeie. Libertarianismul prevede deja egalitatea între sexe. Piatra de temelie a crezului nostru este că toți oamenii sunt creați egali și că toți avem aceleași drepturi inalienabile acordate de Creator, inclusiv viața, libertatea și proprietatea.

Tot ceea ce a dus agenda feminismului radical este o intervenție mai mare a statului pentru a împiedica procesul economic, dând locuri de muncă birocraților care nu au contribuit cu nimic la societate. Exemple sunt ministerele femeilor sau organizațiile internaționale dedicate promovării acestei agende.

Un alt conflict prezentat de socialiști este cel al oamenilor împotriva naturii, susținând că noi, ființele umane, dăunăm unei planete care ar trebui protejată cu orice preț, mergând chiar și până la pledoarie pentru mecanisme de control al populației sau agenda avortului.

Din păcate, aceste idei dăunătoare au devenit puternice în societatea noastră. Neomarxiștii au reușit să coopteze bunul simț al lumii occidentale, iar acest lucru l-au realizat prin controlul mass-mediei, a culturii, a universităților și, de asemenea, a organizațiilor internaționale.

Controlul organizatiilor internationale ​​este cel mai grav, probabil, pentru că sunt instituții care au o influență enormă asupra deciziilor politice și economice ale statelor membre.

Din fericire, suntem din ce în ce mai mulți dintre noi care îndrăznim să ne facem auzite vocile pentru că vedem că dacă nu luptăm cu adevărat și hotărâtor împotriva acestor idei, singura soartă posibilă este ca noi să avem niveluri tot mai mari de reglementare din partea statului, socialism, sărăcie și mai puțină libertate și, prin urmare, standarde de viață mai proaste.

Din păcate, Occidentul a început deja să meargă pe această cale. Știu, pentru mulți poate părea ridicol să sugerezi că Occidentul s-a îndreptat către socialism, dar este ridicol doar dacă te limitezi la definiția economică tradițională a socialismului, care spune că este un sistem economic în care statul deține mijloacele de producție. În opinia mea, această definiție ar trebui actualizată în lumina circumstanțelor actuale.

Astăzi, statele nu au nevoie să controleze direct mijloacele de producție pentru a controla fiecare aspect al vieții indivizilor. Cu instrumente precum tipărirea banilor, datorii, subvenții, controlul ratei dobânzii, controlul prețurilor și reglementările pentru a corecta așa-numitele eșecuri ale pieței, aceștia pot controla viețile și soarta a milioane de indivizi.

Așa ajungem la punctul în care, folosind diferite nume sau înfățișări, o bună parte din ideologiile general acceptate în majoritatea țărilor occidentale sunt variante colectiviste, fie că se proclamă deschis comuniste, fasciste, socialiste, social-democrate, național-socialiste, creștin-democrați, neo-keynesieni, progresiști, populiști, naționaliști sau globaliști.

Până la urmă, nu există diferențe majore. Toți spun că statul ar trebui să conducă toate aspectele vieții indivizilor. Toți apără un model contrar celui care a condus omenirea la cel mai spectaculos progres din istoria sa.

Am venit astăzi aici pentru a invita lumea occidentală să revină pe calea prosperității. Libertatea economică, guvernarea limitată și respectul nelimitat pentru proprietatea privată sunt elemente esențiale pentru creșterea economică. Sărăcirea produsă de colectivism nu este o fantezie și nici o soartă de nescăpat. Este o realitate pe care noi argentinienii o cunoaștem foarte bine.

Am trecut prin asta. Am trecut prin asta pentru că, așa cum spuneam mai devreme, de când am decis să renunțăm la modelul de libertate care ne-a făcut bogați, am fost prinși într-o spirală descendentă – o spirală în care suntem din ce în ce mai săraci, pe zi ce trece.

Este ceva trăit de noi și suntem aici pentru a vă avertiza despre ce se poate întâmpla dacă țările din lumea occidentală, care s-au îmbogățit prin modelul libertății, rămân pe această cale a servituții.

Cazul Argentinei este o demonstrație empirică că, indiferent cât de bogat ai fi, cât de mult ai putea avea în ceea ce privește resursele naturale, cât de priceputa poate fi populația ta, cât de educată sau câte lingouri de aur poți avea în banca centrala, dacă se adoptă măsuri care împiedică funcționarea liberă a piețelor, concurența, sistemele de prețuri, comerțul și proprietatea privată, singura soartă posibilă este sărăcia.

Prin urmare, în încheiere, aș dori să las un mesaj pentru toți oamenii de afaceri de aici și pentru cei care nu sunt aici, dar ne urmăresc din întreaga lume.

Nu vă lăsați intimidați de clasa politică sau de paraziții care trăiesc din stat. Nu va predati unei clase politice care vrea doar să rămână la putere și să-și păstreze privilegiile. Sunteți binefăcători sociali. Sunteți eroi. Sunteți creatorii celei mai extraordinare perioade de prosperitate pe care am văzut-o vreodată.

Nimeni nu are voie să va spună că ambiția voastra este imorală. Dacă faci bani, este pentru că oferi un produs mai bun la un preț mai bun, contribuind astfel la bunăstarea generală.

Nu va predati înaintea statului. Statul nu este soluția. Statul este problema în sine. Sunteți adevărații protagoniști ai acestei povești și fiți siguri că, de astăzi, Argentina este aliatul vostru ferm și necondiționat.

Multumesc mult si traiasca libertatea, la naiba!”