Politică

(DOC) Citeşte discursul lui Joseph Biden în limba română

Joseph Biden: „Vă promit că America va fi partenerul vostru”

Domnule prim-ministru, doamnă Filat şi, cel, mai important, Tina, fiica dvs., care e alături de nepoata mea, Finnigan. Ambele au câte 12 ani. Nu sunt sigur că Finnigan ar vrea să meargă înapoi acasă cu mine, aici e atât de frumos.
Bună ziua, Chişinău! Bună ziua tuturor celor din stradă! Vă mulţumesc pentru că ne întimpinaţi cu atâta onoare într-o zi atât de frumoasă. Vreau, de asemenea, să mulţumesc tuturor moldovenilor pentru găzduire. Am auzit despre ospitalitatea dumneavoastră, dar ceea ce am auzit nici nu se compară cu ospitalitatea pe care am primit-o cu adevărat.

În numele preşedintelui Obama, am privilegiul deosebit de a fi aici în momentul în care are loc această transformare în istoria dumneavoastră şi, sincer vorbind, în istoria mondială. Sunt foarte multe schimbări care au loc nu numai în Europa Centrală şi de Est, ci şi în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu şi în toată lumea. Libertatea este în aer. Democraţia apare în ţări care, timp de mai multe generaţii, 
n-au cunoscut absolut nimic în afară de un regim autoritar. În Tunisia şi Egipt oamenii s-au răsculat ca să-şi apere drepturile lor şi acum fac primii paşi spre democraţie. În Libia oamenii luptă pentru aceleaşi drepturi, confruntându-se cu violenţele de care a dat dovadă propriul lor guvern.

Au trecut 20 de ani de la destrămarea URSS, iar Statele Unite au lucrat în această regiune împreună cu dumneavoastră pentru o Europă unită, liberă şi paşnică. Încă n-am ajuns chiar acolo, dar permiteţi-mi să spun următoarele: noi vom fi umăr la umăr cu dumneavoastră până când vom duce acest lucru la bun sfârşit.

Eu am venit în Moldova de la Moscova. Rusia şi America sunt parteneri într-un şir de chestiuni care stau la baza provocărilor globale. În ultimii doi ani, am relansat relaţiile noastre, de ele beneficiind nu numai cetăţenii ruşi şi cei americani, dar cred că şi cei din această regiune, precum şi cei de pe tot globul. În timpul vizitei în Rusia, am discutat cu liderii guvernului rus şi cu opoziţia politică, cu oameni de afaceri, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Le-am vorbit direct despre necesitatea combaterii corupţiei, consolidarea instituţiilor democratice, despre un sistem juridic de încredere şi obiectiv. În Georgia, noi am susţinut apariţia unei democraţii puternice şi a unei pieţe libere, precum şi a integrităţii teritoriale. Discutăm cu ambele părţi ca să reducă intensitatea conflictelor dintre ele.
Lumea a salutat „revoluţia oranj” din Ucraina, dar au mai rămas multe lucruri care necesită rezolvare pentru a confirma succesul. Ucrainenii vor un viitor democratic şi european. Noi intenţionăm să-i ajutăm ca să-şi realizeze visul.
Oamenii din Belarus au solicitat, şi ei merită, drepturi fundamentale. Noi am condamnat acţiunile guvernului din Belarus pentru represaliile împotriva propriilor cetăţeni. Susţinem decizia UE de a impune sancţiuni împotriva acelui guvern şi cerem eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor politici.

Eu mă aflu azi aici pentru a vă felicita nu doar cu ocazia celor 20 de ani de independenţă, dar şi pentru mesajul puternic pe care l-aţi transmis lumii prin drumul pe care l-aţi parcurs spre democraţie. Trebuie să fiţi mândri de acest lucru. Experienţa dumneavoastră de aici, din Moldova, demonstrează că tranziţia politică poate fi paşnică. Că alegerile libere şi corecte, precum şi angajamentul total pentru reforme pot transforma valorile democratice în realitate. Oamenii din toată lumea luptă pentru aceste drepturi şi libertăţi, indiferent în ce limbă le cer. 
Ştiţi din propria experienţă că atingerea democraţiei nu este uşoară, şi tot voi ştiţi că merită să lupţi.

Preşedintele Obama şi eu, împreună cu cetăţenii americani, am urmărit această luptă şi am sărbătorit succesul vostru. Suntem determinaţi să vă ajutăm să consolidaţi aceste realizări. Noi sprijinim reformele politice şi economice dificile pe care le realizaţi şi aplaudăm progresul pe care îl înregistraţi.

Să fiu clar înţeles: nu poate exista o democraţie fără un sistem legal transparent, fără un angajament de a lupta împotriva corupţiei şi de a stopa traficul de fiinţe umane. În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, America a susţinut şi va continua să sprijine rezolvarea acestuia. Dar nu orice soluţionare, ci una care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, cu hotarele ei recunoscute internaţional. Negocierile formale cu o agendă reală de discuţii trebuie să fie reluate cât de curând posibil. Viitorul Transnistriei este în interiorul Moldovei, împreună cu comunitatea europeană. Cetăţenii Moldovei merită ca această dispută, care menţine ţara divizată pentru prea mult timp, să se încheie.

Schimbările politice sunt dificile. Reformele economice pot fi şi mai dificile, mai ales atunci când rata şomajului este mare şi preţurile cresc. În toată lumea, inclusiv în ţara mea, America, oamenii doresc un loc de muncă şi preţuri accesibile. Dar odată cu reformarea economiei, mult mai multe investiţii străine vor veni în Moldova, precum şi businessul moldovenesc va cuceri pieţele străine. Acest lucru va deschide multe locuri de muncă bine plătite. Dacă veţi continua să mergeţi pe acest drum, vă promit că America va fi partenerul vostru.
În următorii cinci ani, SUA vor oferi 262 milioane de dolari pentru a sprijini agricultura şi infrastructura din Moldova. Această asistenţă financiară va îmbunătăţi drumurile voastre, va ajuta fermierii voştri să-şi ducă marfa la piaţă, va fi mai uşor pentru ei să primească împrumuturi pentru a-şi procura utilaje şi echipamente mai bune. Noi vom lucra cu Guvernul Moldovei asupra politicilor economice pentru a îmbunătăţi economia ţării, pentru a atrage investitori străini, pentru a ajuta societatea civilă să devină avocaţi mai activi şi vom ajuta şcolile moldoveneşti.
Apropo, Moldova a adus propria contribuţie, una semnificativă, societăţii americane şi culturii americane. Să vă dau două exemple recente. Rahm Emanuel, fostul şef al staffului preşedintelui Obama, care a fost ales primar al oraşului Chicago, al treilea cel mai mare oraş american, susţine că duritatea sa a moştenit-o de la bunelul lui, care s-a născut în Moldova. Vorbesc serios. El a devenit un cunoscut muncitor după ce a emigrat în SUA. Şi mai este cineva, pe care o apreciem poate mai mult: Natalie Portman, care luna trecută a câştigat Oscarul pentru rolul de cea mai bună actriţă. Nu ştiu dacă ştiţi, dar ea păstrează în portmoneul ei fotografia bunicii sale moldovence. Ea arată mult mai bine decât Rahm Emanuel.

Tot ceea ce vă doriţi voi, moldovenii, pentru viitorul vostru, America vă va susţine: o ţară europeană, democratică, o viaţă mai bună pentru voi şi familiile voastre. America va fi alături de voi pe această cale, pe care aţi ales-o dintr-un motiv simplu – o Moldovă de succes va aduce beneficii acestei regiuni, Europei şi Statelor Unite ale Americii. Sunteţi o ţară mică, dar abordaţi nişte probleme foarte mari. Eu cred că împreună cu liderii dumneavoastră veţi face faţă acestor provocări. Un viitor mai bun este în mâinile dumneavoastră.
Uitaţi-vă, gândiţi-vă la familiile voastre, la copiii voştri, gândiţi-vă unde eraţi acum 20 de ani. Gândiţi-vă la libertate, democraţie şi prosperitate, la ceea ce înseamnă acestea pentru familiile şi copii dumneavoastră. Şi când veţi face acest lucru, vă asigur, indiferent de cât de dificil va fi drumul, niciodată acesta nu va fi imposibil. Eu sunt mândru că am avut oportunitatea de a fi aici, cu voi, să vă transmit felicitările şi suportul ţării mele la 20 de ani de independenţă. Continuaţi să consolidaţi instituţiile democratice şi să fiţi parte a Europei.

Mulţumesc. Dumnezeu să binecuvânteze America şi Moldova!

Aşteptaţi-mă, voi reveni în Moldova!

Traducere de Ion Surdu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *