Politică

Dosarul Schengen: Olanda face cu noi și bulgarii un joc de putere în UE. Iohannis preferă strategia primarului provincial

Dacă în ce privește Schengen avem un ascendent moral, prin felul în care coaliția de guvernare a „împachetat” lucrurile pe zona de MCV, alături de evoluțiile (sau involuțiile) în justiție, ne va readuce, în câteva săptămâni, în zona de defensivă.

Președintele Iohannis însă nu va gira cât încă mai are o minimă putere politică o strategie mai „în forță” legată de Schengen, căci el preferă strategia primarului provincial care crede că, dacă primește cu pâine și sare la baze militare sau la palatul lui oaspeții, indiferent de ce bifează România, o să îl susțină oaspeții impresionați „la UE sau la NATO că e băiat bun, european constructiv”, spune analistul politic Radu Magdin.

Radu Magdin, aderarea la Schengen a României pare a fi încă sub semnul întrebării, deocamdată știm că Țările de Jos ar putea vota împotrivă și e nevoie de unanimitate în Consiliu. Sunt semnale că ar fi și alte state care stau pe gânduri?

Am primit mesaje de susținere de la cel mai înalt nivel al puterii europene. Trebuie să ne reamintim că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, și-a anunțat în august, într-un discurs istoric, susținerea pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, spunând chiar că cele trei țări îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru aderare și că va „lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”.

Președintele Franței a dat, în România, mesaje similare. 

Prin eforturi diplomatice ale României, alte state anterior sceptice și-au confirmat susținerea, cum este exemplul Finlandei.

Așadar, dacă aderarea României la Schengen este sub semnul întrebării, întrebarea aceasta se referă, conform tuturor semnalelor, doar la Olanda. Nu văd posibil, în acest moment, scenariul ca orice alt stat UE să-și retragă susținerea, cel puțin nu de o manieră bruscă, ci doar în scenariul în care votul din decembrie eșuează și anumite state și-ar reconsidera pozițiile. 

Tehnic, știm că România a îndeplinit criteriile de mai bine de un deceniu. Totuși, statele europene care nu au fost de acord cu aderarea la Schengen a României de-a lungul timpului au adus argumentul MCV. Comisia Europeană a explicat deseori că între MCV și Schengen nu există o cauzalitate directă, totuși, politic, acesta a fost argumentul. Ce poate să facă România în plus? Concret, ce înseamnă să faci lobby european pe o astfel de temă?

Așa cum arată lucrurile în acest moment, vorbim despre mai mult decât îndeplinirea criteriilor tehnice, fapt confirmat încă din 2011: România a continuat să se poziționeze și în procesul de reformă a spațiului Schengen și să acționeze cât se poate de constructiv, inclusiv în ceea ce privește problema combaterii criminalității, a gestionării crizei refugiaților ucraineni și așa mai departe, ca parte a unui întreg set de procese, a unui tablou complet.

Însă limitele acțiunii României țin de filosofia noastră de a face lobby pentru a obține rezultate favorabile nouă. Noi mizăm foarte mult pe ideea că suntem constructivi și ceilalți ar trebui să aprecieze, în mod natural. 

Și s-a văzut acest lucru inclusiv pe mesajele multiple ale clasei noastre politice.

În acest sens, cred că este o greșeală că folosim argumentul sprijinului pentru refugiații ucraineni sau cel al ajutorului logistic agricol pentru Ucraina drept argument primar. Vă imaginați transpartinic parlamentarii olandezi ștergându-și o lacrimă de emoție.

Olanda nu e o țară pasională, ci raționalo-mercantilă, e o putere medie inteligentă care face cu noi și bulgarii un joc instituțional de putere în UE.

Argumentul ucrainean e pentru noi un argument secundar de bună calitate, dar argumentul nostru prioritar ar trebui să fie că avem dreptate când ne susținem cauza de intrare în Schengen.

Avem dreptate, asta trebuie repetat. Nu ai de ce să te milogești de olandezi sau să îi iei la sentiment. 

Teoretic, votul se dă în Consiliu, în luna decembrie. Mai e puțin timp, așadar, dar suntem și într-o fereastră de oportunitate dată de nevoia UE de a-și dovedi solidaritatea. Poate România să apese vreo pedală de accelerație? Cum? 

Vizita premierului olandez Rutte este în sine un astfel de demers și l-am urmărit atent cu toții. Însă, ca o primă observație, vreau să menționez că, din punctul meu de vedere, nu este nici pe departe rolul președintelui să constate, ca un analist într-o conferință de presă cu doi premieri, că un refuz s-ar putea să crească frustrarea în rândul oamenilor. Sau euroscepticismul lor. 

Rolul lui este să ne pledeze cauza și să o pledeze cu tărie pentru că, dacă în ce privește Schengen avem un ascendent moral, prin felul în care coaliția de guvernare a „împachetat” lucrurile pe zona de MCV, alături de evoluțiile (sau involuțiile) în justiție, ne va readuce, în câteva săptămâni, în zona de defensivă.

MCV este una, Schengen este alta. Și asta trebuie repetat. Alăturarea, nelegală, nu ne avantajează, căci amestecă mere cu pere, iar pe mere avem dreptate, pe pere s-ar putea sa fie mai complicat, și pe fond și pe formă.

Faptul că Olanda combină cele două argumente ține de logica de putere din cadrul Uniunii Europene, iar în spatele Olandei, de-a lungul timpului, s-au mai refugiat și alte state al căror interes este, strategic, ca noi și bulgarii să nu fim încă – real sau percepuți – ca membri de prim rang în cadrul UE.

În acest context, România trebuie să se maturizeze, să înțeleagă că jocuri de putere organizaționale există peste tot și să-și creeze o strategie coerentă.

Mai multă organizare și mai puțin văitat, victimizat. Frumusețea acțiunii, nu frustrarea constatării că iar nu ți-a ieșit. Cu Olanda trebuie să înțelegem că nimic nu e personal, dar tocmai pentru că nimic nu e personal, nu e cazul nici să le blocam lalelele în vamă, dar nici ei să nu se aștepte să primească vreo favoare la capitolul business.

Pas cu pas am putea și urmări câteva dosare europene care sunt la limită ca majorități și când ne roagă olandezii ceva – și desigur noi nu avem o miză clară aliniată cu ei – să nu îi servim.

Căci „de principiu”, cum ar spune domnul Rutte, îi sprijinim, dar acum „avem nevoie de mai mult timp să evaluăm”. La ipocrizie se răspunde cu ipocrizie, face parte din lecțiile noastre necesare de relații internaționale.

Dar noi nu excelăm la capitolul aparențe sau păsare de imaginea noastră externă, avem un talent aparte de a ne remarca prin lipsa unei strategii de comunicare clară.

La nivel de imagine, ce ar înseamna ca România să fie decuplată de Bulgaria, în această chestiune a aderării la Schengen?

Bulgaria are strategiile sale, pozițiile sale, iar noi pe ale noastre, chiar dacă avem cauze comune. O decuplare nu este neapărat un lucru negativ – și mă uit aici la Croația, un stat care joacă unele cărți mult mai bine decât noi și Sofia. Inclusiv dacă ne uităm peste graniță, la Sofia, constatăm că există dosare mult mai avansate, precum cel al intrării Bulgariei în zona euro.

Pentru oricine însă cunoaște regiunea, e absolut anormal să bagi Croația în Schengen înaintea României și Bulgariei, așa cum România și Bulgaria e anormal să aibă MCV în continuare, în timp ce Ungaria excelează la capitolele monitorizate la noi.

Dar ei au avut alt parcurs european ca negociere, nu mai putem da acum timpul înapoi. 

Așadar, pe demersuri care țin de însuși proiectul nostru de țară, miza nu trebuie să fie să jucăm în aceeași ligă cu alții comparabili cu noi, ci să tindem către o cale proprie.

Inclusiv din acest punct de vedere consider că președintele României nu poate fi doar un analist, care să constate într-o conferință de presă că s-ar putea să crească euroscepticismul, ci un actor politic, care trebuie să transmită populației mesajele corecte și să prevină astfel de fenomene, de altfel regionale și ele, sau să se poziționeze politic de o manieră din care România să iasă câștigătoare.

Președintele însă nu va gira cât încă mai are o minimă putere politică o strategie mai „în forță” legată de Schengen, căci el preferă strategia primarului provincial care crede că, dacă primește cu pâine și sare la baze militare sau la palatul lui oaspeții, indiferent de ce bifează România, o să îl susțină oaspeții impresionați „la UE sau la NATO că e băiat bun, european constructiv”. Poți fi și european și patriot în același timp, cele două nu sunt opuse.

Chiar poți câștiga așa respectul interlocutorilor sau poți tranzacționa cu ei mai bine ulterior astfel decât în varianta când îi servești pe bandă rulantă, fără să bifeze țara vizibil ceva. Și după ne mirăm, vorba liderului analist, de ce ar crește euroscepticismul …

România trebuie să înțeleagă, ca și clasa conducătoare, că nu e rău să ai slogane, dar că e important să le umpli de conținut. Da, hai să fim lider regional. Da, hai să fim hub regional pe energie. Dar pe bune, nu doar vorbărie, căci vine iarna și ne facem de râs.

Pe Schengen și alte dosare, e un cuvânt cheie în relațiile internaționale: LEVERAGE. Nu avem omolog exact în română. Dar leverage pentru România, de exemplu, poate fi dacă chiar suntem lider regional și dacă Olanda are interese în regiune, e forțată de facto să negocieze cu noi. Și e o tranzacție de putere. Nu de fregate, lalele. Sau o teorie a conspirației gen Constanța – Rotterdam. Mai puțin provincialism, mai multă putere reală, drag politic.

spotmedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *