Când zic asta, mă refer la rolul pe care-l joacă preşedintele de colhoz în lumea descrisă de Matcovschi: acesta este un fel de far călăuzitor pentru celelalte personaje; are cea mai mare autoritate şi este o instanţă morală printre ţărani; nimeni nu e mai bun şi mai drept ca el. Totuşi, dimensiunea realist-socialistă nu este capul de afiş al celor două piese, ci partea lor cea mai slabă. Acest lucru l-a demonstrat cu brio regizorul Sandu Cozub atunci când a renunţat la linia proletcultistă şi când, de pe urma acestei redactări regizorale, spectacolele au avut doar de câştigat. Fără această latură proletcultistă (care descrie un univers rural sovietic), cele două spectacole par cu mult mai vii, mai dinamice şi cu mult mai autentice. Omiţând sau mutând pe un plan secund această latură, regizorul practic a şters praful de pe cele două piese.
Rezultatul sunt două spectacole foarte bune, extrem de actuale, despre viaţa de la ţară, cu nişte intelectuali bovarici şi ingenui pentru care cuvintele solidaritate, respect, prietenie, curaj, responsabilitate, culanţă, generozitate nu sunt nişte cuvinte goale şi lipsite de sens, ci sunt unele dintre cele mai importante valori ale vieţii lor; sunt nişte valori morale înalte pentru care (unii dintre ei) îşi pun în pericol viaţa şi sănătatea. Lupta acestor intelectuali bovarici nu este de-a surda, pentru că ei reuşesc să schimbe destine (să vadă într-un om dus un om foarte bun şi într-o fată considerată obişnuită – mă refer la Maria – un mare talent) şi să reaprindă feştila speranţei. Ceea ce mai uneşte cele două spectacole: ele arată că alcoolismul este unul dintre cele mai mari pericole care urâţeşte viaţa de la ţară şi cauzează nenumărate drame de familie cu final tragic. Regizorul nu numai că a lecturat corect textele matcovschiene, dar a şi găsit soluţii regizorale memorabile (nu se poate trece cu vederea cum construieşte din scaune un drum şi cum, îndepărtând scaun după scaun din urma soţiei, care merge să se sinucidă, arată că nu mai e nicio cale de întoarcere), a utilizat un decor minimalist şi mobil (garduri purtate de actori în braţe). Una peste alta, Petru Oistric, Alexandru Pleşca, Ion Mocanu, Angela Ciobanu, Valentin Zorilă fac nişte roluri de milioane, pe care, pur şi simplu, nu le poţi uita.
