Cred că cel mai prostesc lucru pe care l-am auzit în viață, la mai mulți oameni, e următorul: eu nu citesc fiindcă nu vreau să fiu influențat de ideile altuia. Dar înghețată inventată de altul mănânci, ori anumite fripturi. Cu haine inventate de alții te îmbraci. De ce atunci să refuzi să citești ce au gândit alții, câtă vreme tot ceea ce ne înconjoară, începând de la locuința în care stăm și de la patul în care dormim, a fost gândit de altcineva.
Toate cărțile cu adevărat valoroase schimbă ceva în cititor. Și nu la fel. Autorii influențează diferit. De exemplu, nu aș putea spune că Umberto Eco e între primii cinci prozatori pe care îi prefer. Mai ales că, fiind extrem de documentat, cărțile lui se citesc și cu o anumită dificultate, cu o atenție sporită. Însă, cu toate astea, ori de câte ori citesc o carte de-a lui, îmi vine un chef nebun să scriu.
La 1984 al lui George Orwell m-a durut capul fără întrerupere. La propriu. Însă cartea m-a cucerit. Chiar dacă e o carte extrem de dură, pe care noi, cei din fostele țări comuniste, o înțelegem altfel. Mă durea capul, dar mă fascina.
Dostoievski îmi modelează felul de a privi. După un roman de-al lui mă uit altfel în jur timp de câteva săptămâni. Trunchiul unui copac după ploaie strălucește cu totul altfel. Mișcarea oamenilor pare ceva dictat de undeva. Te uiți în jur ca și cum te-ai visa într-un film.
După ce citești proza scurtă a lui Akutagawa, acest mare scriitor japonez, ai vrea dintr-o dată ca toate poveștile cu zâne și vrăjitoare pe care le-ai auzit în copilărie să fie adevărate. Sau cel puțin să poți surprinde poveștile de viață ale unor oameni simpli ce trec pe lângă tine.
Trăirile după lecturi sunt multiple și – cel mai probabil – diferite de la om la om. Însă una rămâne neschimbată. După lectura unei cărți extraordinare ți se formează un ochi mult mai critic. Încerci să citești un alt roman și riști să fii prea dur. Să socotești că scriitorului nu i-a reușit. E ca și cum ai vrea să mănânci o ciocolată, imediat după ce ai înghițit o bucată de cârnaț afumat de casă. Nu poți. Ți se revoltă simțurile. Așa că, deși încurajez lecturile dese, cred că după o carte care te tulbură peste măsură, măcar vreo săptămână ar trebui să citești doar ziarul, ca nu cumva să nu mai iubești ghioceii, după ce ai stat zile întregi într-un câmp cu crini.
