Ultima oră

Elevii români au intrat în grevă japoneză

"Elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, în timp ce Guvernul nu îşi respectă propriile asumări şi angajamante faţă de aceştia şi de sistemul educaţional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educaţie. Educaţia este considerată că fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător", se menţionează într-un comunicat al CNE.

Printre revendicările propuse de elevi este şi dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ. "Există numeroase cazuri în care şcolile nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă şcoli cu toalete în curte şi fără apă potabilă. De asemenea, în unele situaţii, şcolile sunt încălzite cu sobe vechi şi degradate", se arată într-un comunicat al CNE.

Elevii cer și decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetişti. Elevii mai cer şi creşterea alocaţiilor, valoarea acestora fiind neschimbată din 2009, şi anume 42 de lei (aproape 10 euro). Totodată, ei mai cer manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, revizuirea curriculumului şcolar şi a conţinuturilor manualelor şcolare şi adaptarea învăţământului tehnologic la cerinţele agenilor economici.

Protestele au loc loc la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea şi Albă Iulia.

Sursa: evz.ro, realitatea.net, romaniatv.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *