Internațional

Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski vin împreună la summitul UE de la Bruxelles, cu un avion de la baza aeriană franceză Villacoublay

Preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski s-au dus împreună, cu un avion de la baza aeriană Villacoublay, la summitul Uniunii Europene (UE) de la Bruxelles, în care liderul de la Kiev urmează să ceară din nou avioane de luptă împotriva Rusiei, relatează News.ro.

Turneul european al preşedintelui Ucrainei continuă joi, 9 februarie, după ce a fost primit joi seara la Palatul Élysée.

Astfel, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, plecarea celor doi lideri era prevăzută joi, la ora locală 8.30 (9.30, ora României), de la baza aeriană de la Villacoublay.

Menționăm că șeful statului ucrainean participă ca invitat de onoare la un summit al Celor 27, unde urmează să le ceară aliaţilor săi europeni să-i dea avioane de luptă ”cât mai rapid”, aşa cum a cerut miercuri, 8 februaie, mai întâi la Londra şi apoi la Paris.

Volodimir Zelenski a început miercuri un mini-turneu european – a doua vizită în străinătate de la începutul Războiului Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022 -, în urma unei vizite în decembrie în Statele Unite.

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz au tras de timp, în faţa presei, în problema avioanelor, o nouă etapă în susţinerea Kievului, în care premierul britanic a părut, la Londra, să deschidă calea cu prudenţă.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *