Erdogan despre “genocidul” contra armenilor: Rusia, Franța și Germania să își cureţe petele de pe propriile lor istorii
"Întâi, ei trebuie să cureţe petele de pe propriile lor istorii. Am fi dorit că nici Puţin, nici Hollande să nu meargă în Armenia. Ultimele ţări care ar trebui să vorbească despre genocid sunt Germania, Rusia şi Franţa", a spus Erdogan, făcând referire la ceremonia de marcare a 100 de ani de la masacrul contra armenilor, organizată vineri la Erevan, relatează DPA şi AFP.
Şeful statului turc a acuzat în egală măsură şi Uniunea Europeană, în contextul în care Parlamentul European i-a cerut Turciei pe 15 aprilie să recunoască "genocidul". "Hei, Uniune Europeană, nu avem nevoie de opiniile voastre, păstraţi-le pentru voi!", a spus Recep Tayyip Erdogan.
Ministerul de Externe turc a dat publicităţii o declaraţie în care condamnă cele trei ţări menţionate de Erdogan, dar în care este criticat şi preşedintele american Barack Obama, care a folosit expresia "atrocitate în masă", pentru a se referi la masacrul contra armenilor. Liderul de la Casă Albă a folosit termenul "genocid" în urmă cu câţiva ani, dar în acest an l-a evitat în intervenţiile sale pe acest subiect.
Reamintim că, în ultimele săptămâni, Turcia şi-a retras ambasadorii de la Viena şi Vatican, în urmă unor scandaluri diplomatice pe tema masacrului contra armenilor.
Primul masacru armean
Genocidul armean, cunoscut odată ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor (în limba armeană Metz Yeghern, “Marele Rău”) sau Genocidul uitat se referă la două evenimente distincte dar care au legătură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între anii 1894-1896, și a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul Junilor turci între anii 1915-1916.
Termenul genocid e asociat celui de-al doilea episod, care este comemorat de către armeni pe 24 aprilie. În acest genocid, au fost omorâți aproape 2 milioane de armeni.
În 1890 în Imperiul Otoman existau în jur de 2 milioane de armeni, majoritatea creștini orientali sau catolici. Sultanul Abdul Hamid II, preocupat de activismul armean dar și de dezvoltarea economică pe care acest popor începea să o cunoască, decide punerea în mișcare a unui pogrom cu ocazia căruia sunt uciși 200.000 de armeni începând cu anul 1895.Totul se petrece sub ochi puterilor europene care, cum vor face și mai târziu, nu reușesc să ia nici o inițiativă în a apăra popoarele asuprite. Reacția armeană a fost aceea de a crea Federația Revoluționară Armeană, numită și Dachnak, cu baze în apropiata Armenie Rusă și susținută de populațiile locale.
Armenii erau susținuți de Rusia în lupta lor pentru independență, aceasta aspirând să anexeze teritorii otomane și eventual să-și aproprie Constantinopolul. Pentru a înăbuși mișcarea autonomistă armeană, guvernul otoman i-a încurajat pe kurzi, cu care împărțise teritoriul Armeniei istorice, la sentimente de ură anti-armeană.[necesită citare] Asuprirea pe care trebuiau să o suporte de la kurzi și creșterea taxelor impuse de guvernul turc i-au exasperat pe armeni până la revoltă.[necesită citare]
Armata otomană, împreună cu armata kurdă, au răspuns revoltei, ucigând mii de armeni și arzând satele (1894).[necesită citare] După doi ani , probabil pentru a obține atenția internațională, câțiva revoluționari armeni au ocupat banca otomană de la Istanbul. Reacția a dus la un pogrom anti-armenesc din partea turcilor musulmani în care și-au pierdut viața în jur de 50.000 de armeni.
Al doilea masacru armean
Rafael de Nogales Méndez (1879-1936), un ofițer venezuelan care a lucrat în armata otomană, a scris o dare de seamă detaliată a masacrelor în cartea sa Cuatro años bajo la media luna.
În preajma primului război mondial, Imperiul Otoman era condus de guvernul Junilor turci. Aceștia se temeau că armenii ar putea să se alieze cu Rusia, rivala de secole a otomanilor pentru supremația în Peninsula Balcanică și în Caucaz. În 1915, când războiul deja începuse, câteva batalioane armenești ale armatei ruse au început să recruteze dintre armeni pe cei care în trecut fuseseră în armata otomană.
În acest timp, armata armeană era ajutată și înarmată și de Franța, care i-a îndemnat la revoltă împotriva proaspetei puteri republicane. Justificându-și actele proprii ca reacție la amenințarea proaspătului stat, Junii turci au executat imediat în jur de 300 de naționaliști armeni și au dat ordine de deportare a unei bune părți a populației armenești din Anatolia, unde trăiau de milenii, spre deșerturile din Siria și Mesopotamia. Peste 1.200.000 de persoane au murit de foame, boli și extenuare.
sursa: ziare.com/timpul.md
