Nu vor lipsi nici acuzaţiile de naţionalism românesc şi xenofobie, de intoleranţă etnică şi îndemn la destabilizarea armoniei interetnice. Cu acest material mă adresez însă, înainte de toate, cititorilor moldoveni – indiferent că se consideră români sau nu -, cititorilor care gândesc critic şi care au capacitatea de a depăşi clişeele ideologice comuniste (ruseşti). Mă adresez, totodată, şi elitelor noastre politice, inclusiv deputaţilor din Parlament, celor care fac legi, să fie atenţi la procesele care au loc în domeniul relaţiilor naţionale în cele mai avansate ţări ale Europei.
• O nălucă se plimbă prin Europa, năluca antimulticulturalismului
Ceva se întâmplă cu bătrâna şi democratica Europă – după ce, mai bine de jumătate de secol, ne-a tot învăţat cum să ne comportăm cu minorităţile naţionale, de ceva timp a schimbat macazul şi iată că cele mai mari ţări ale bătrânului continent, Germania şi Anglia, anunţă că vor renunţa la doctrina „statului multicultural”.
Primii au fost nemţii. Încă în octombrie 2010, cancelarul Angela Merkel a recunoscut că „încercările de a construi o societate multiculturală în Germania au eşuat complet” şi că „aşa-numitul concept „multikulti” – potrivit căruia oamenii vor trăi mai fericiţi unul lângă altul – nu a funcţionat, iar imigranţii trebuie să depună mai multe eforturi pentru a se integra, inclusiv să înveţe limba germană”. Cancelarul mai recunoaşte că Germania „s-a minţit o vreme”, crezând că muncitorii străini care au fost chemaţi după război în Germania „nu vor sta, că la un moment dat vor pleca”. N-au plecat însă şi „încercarea de a construi o societate multiculturală şi de a trăi unul lângă altul… a eşuat, a eşuat complet”, a conchis Merkel.
După declaraţia cancelarului german a urmat declaraţia premierul britanic David Cameron, într-un discurs care va fi prezentat în cadrul unei conferinţe pe teme de securitate ce are loc în aceste zile la Munchen (şi din care „The Telegraph” a publicat câteva pasaje). Cameron anunţă, în aceiaşi termeni univoci ca şi Angela Merkel, că „doctrina statului multicultural a eşuat şi că aceasta va fi abandonată”.
Cele mai importante idei din discursul premierului britanic sunt următoarele:
* să fii britanic înseamnă să crezi în libertatea cuvântului şi a religiei, în democraţie şi în drepturi egale, indiferent de rasă, sex sau orientare sexuală; aceasta înseamnă să ne asigurăm că imigranţii învaţă să vorbească limba engleză şi că toate şcolile predau copiilor elementele unei culturi şi ale unui program comun; fiecare persoană, de la miniştri la alegători obişnuiţi, trebuie să-i înfrunte în mod activ pe cei care au opinii extremiste; sub doctrina statului multicultural am încurajat diferite culturi să trăiască vieţi separate, departe una de cealaltă şi de curentul principal; am eşuat în încercarea de a oferi o viziune a societăţii de care ei să simtă că vor să aparţină; multiculturalismul i-a făcut pe unii membrii ai comunităţii albe să simtă că nu sunt trataţi corect; rasismul şi intoleranţa sunt pe bună dreptate condamnate, dar când opiniile şi practicile la fel de inacceptabile au venit de la persoane care nu sunt albe, am fost prea precauţi, prea temători să le condamnăm.
Noi, basarabenii, am putea să subscriem sub fiecare din aceste puncte, cu precizarea că „musulmanii” noştri sunt minoritatea rusofonă care, şi după 20 de ani de la prăbuşirea URSS şi declararea Independenţei R. Moldova, nu doreşte (citeşte: nu este lăsată) să se integreze lingvistic şi spiritual în societatea moldoveană.
• Minorităţile trăiesc într-o lume paralelă
Un lucru trebuie să recunoaştem: deşi URSS a dispărut de pe harta lumii, deşi ne-am obţinut independenţa şi conducerea de vârf e formată din „moldoveni de-ai noştri”, statutul naţiunii titulare, care a dat nume acestui stat, adică al moldovenilor, etnici români, nu s-a schimbat prea mult. Continuăm să fim dominaţi de limba rusă, de televiziunile şi ziarele ruseşti, dar şi mai mult – de psihologia de „supuşi ai Imperiului”; ca şi acum două decenii, dacă în discuţia dintre cinci moldoveni se include un rus, toţi trec la limba rusă. Legislaţia lingvistică adoptată la 31 august 1989 nu i-a atins pe ruşi, ci (tot) numai pe moldoveni, care au fost obligaţi, în numele „bilingvismului armonios”, să accepte în continuare limba rusă în toate domeniile de activitate umană. După micile „victorii” din anii ’90 (Tricolor şi Stemă), nu a mai urmat nimic. Nu ni se recunoaşte dreptul la denumirea corectă a limbii noastre, rusa este „limbă de lucru” în instituţiile statului, deputaţii vorbesc ruseşte în Parlamentul ţării, oraşele, inclusiv capitala, sunt inundate de publicitate în limba rusă, limba afacerilor (mari) continuă să fie rusa, vorbitorii de limbă română sunt umiliţi ziua în amiaza mare în orice magazin, unde li se cere „să vorbească omeneşte” ş.a.m.d., ş.a.m.d. Legea despre „funcţionarea limbilor” e moartă şi, deşi „funcţionează” de mai bine de două decenii, nu a existat niciun caz – unul măcar! – ca cineva să fie pedepsit pentru încălcarea ei.
Astfel, aşa-zisa minoritate rusă (ucrainenii, ruşii, bulgarii ş.a.m.d., la care trebuie să-i adăugăm şi pe găgăuzi) trăieşte în lumea ei paralelă, care nu se intersectează cu cea a moldovenilor. Mereu, această minoritate s-a uitat spre Răsărit, a votat altfel decât moldovenii, ne învaţă cum se numeşte limba noastră şi ce naţiune suntem. Noi ne-am obişnuit cu acest comportament obraznic, iar guvernările care se succed la Chişinău, inclusiv cele aşa-zise de dreapta, chiar încurajează un atare comportament. Întotdeauna, în numele „armoniei interetnice” sunt lezate drepturile noastre, ale majoritarilor. Minoritarii n-au cedat nimic din privilegiile lor, dimpotrivă, fosta guvernare comunistă le-a consolidat legislativ „dreptul” de a nu se integra. În felul acesta s-a ajuns la situaţia când orice manifestare de demnitate a moldovenilor este sancţionată dur şi catalogată drept naţionalism românesc, rasism, xenofobie şi incitare la ură interetnică. Dreptul elementar şi fundamental al unui popor de a se defini corect cine este şi ce limbă vorbeşte este declarat drept crimă împotriva „statalităţii moldoveneşti”.
Vina o purtăm cu toţii, dar înainte de toate elitele politice, zise „naţionale”, care – în numele unor voturi pe care, de altfel, nu le obţin! – cochetează cu minorităţile, nu le pun nicio condiţie pe care ar trebui să o pună un stat civilizat şi astfel le păstrează statutul de enclavă etnică, de „stat în stat”. L-aţi auzit vreodată pe vreun demnitar „să-i pună la punct” pe cei care cer declararea limbii ruse drept o a doua limbă de stat sau să vorbească despre securitatea etnică, lingvistică şi culturală a statului pe care pretind că-l iubesc? Se cheltuiesc bani bugetari nebuni pentru întreţinerea unui aşa-zis Birou al relaţiilor interetnice care se ocupă cu orice vrei, numai nu cu „armonizarea” relaţiilor interetnice. Se plătesc bani în Parlament (din impozitele noastre, ale moldovenilor) ca să fie întreţinuţi traducători pentru deputaţii comunişti care nu cunosc limba română. S-a revoltat vreodată cineva?
• Continuăm să trăim într-o mare Minciună
Europa a înţeles şi a recunoscut deschis – politica multiculturalismului a suferit eşec, ea contravine intereselor naţionale şi prezintă un pericol real pentru securitatea naţională a statelor. Ce au de spus în această privinţă elitele noastre care se jură că împărtăşesc valorile europene? Înţeleg ele oare că evoluţia noastră spre aceste valori este imposibilă fără recunoaşterea şi acceptarea de către minorităţile etnice a adevăratelor valori lingvistice, istorice, literare, ştiinţifice ş.a.m.d. ale populaţiei majoritare, valori care au fost, sunt şi vor fi cele româneşti? Cât mai putem să ne ascundem după deget? Am trăit într-o mare Minciună cinci decenii, până în 1990. După o scurtă perioadă de deşteptare, am revenit la marea Minciună, în care trăim de 20 de ani. Basarabia se prăbuşeşte – cei tineri şi sănătoşi fug peste hotare, cei bătrâni şi bolnavi rămân aici şi mor. De douăzeci de ani, nicio guvernare nu a făcut o politică în folosul moldovenilor, ci în al minorităţilor. Comuniştii le-au făcut şi o lege specială minoritarilor, pe când, cu adevărat, a fost şi este nevoie de o lege privind ocrotirea drepturilor fundamentale ale naţiunii titulare.
P.S. Săptămâna trecută, unii „patrioţi” şi „luptători cu mafia” m-au acuzat că, în loc să abordez o temă „actuală” cum e „dubla identitate a lui Plahotniuc”, eu mă ocup de „fleacuri”, scriind despre identitatea naţională şi nevoia de păstrare a memoriei noastre istorice. Am totuşi certitudinea că acest „cor de voci” e unul simulat şi că majoritatea cititorilor noştri împărtăşesc punctul nostru de vedere şi anume – că adevărata presă şi adevăraţii jurnalişti nu trebuie să se lase „furaţi” doar de senzaţii şi scandaluri. Lupta basarabenilor pentru dreptul lor la identitate şi memorie istorică nu e nici pe departe încheiată şi este obligaţia noastră să nu lăsăm drapelul din mâini…
