Din cele 14 ţări înscrise în acest an în competiţie, prezenţa românească e una importantă. Pe lângă cei nominalizaţi mai sus, Andrei Ujica (cineast român stabilit la Berlin) vine cu un documentar foarte aşteptat, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, proiectat în afara competiţiei. Oleg Mutu, basarabeanul nostru premiat multiplu, este director de imagine la filmul ucraineanului Serghei Loznitza, Schastye moe (pe afiş, într-un rol principal, actorul Vlad Ivanov, faimos deja la Cannes, în special, după 4,3,2 de Cristian Mungiu, „Palmierul de Aur” în 2007). Într-un program de filme de şcoală, realizate la Berlin, participă şi tânăra noastră compatrioată Ana-Felicia Scutelnicu.
Scene de infidelitate conjugală
„Românii nu pot realiza un film prost, pentru că acest lucru nu există în ADN-ul lor”, au conchis jurnaliştii de la publicaţia americană Los Angeles Times, după ce au vizionat, în a doua zi de festival, pelicula lui Radu Muntean Marţi, după Crăciun, proiectată în cadrul secţiunii „Un Certain Regard”. Criticii s-au întrecut în laude, declarând că filmul lui Muntean – despre un cuplu din mica burghezie de pe Dâmboviţa, înstărit şi fără griji aparente, dar încercat de o situaţie de criză – este o portretizare remarcabilă, convingătoare şi emoţionantă a subtilităţilor vieţii mondene şi a căsătoriilor”.
Radu Muntean (născut în 1971) nu e la prima sa apariţie pe Croisette. Filmul său Furia a luat Premiul pentru debut al Uniunii Cineaştilor din România şi Premiul pentru cea mai bună imagine TIIF. În 2006, realizează Hârtia era albastră, prezentat la peste 60 de festivaluri, iar în 2008 – Boogie, selecţionat la ediţia a 61-a Cannes-ului. În 2010, Muntean decide să se apropie de rutina familială şi aduce în prim-plan o istorie destul de banală, cea a unui bărbat care-şi înşală nevasta legitimă cu o asistentă dentară, cu mult mai tânără (deşi, pe ecran, cea mai jună nu pare mult mai sexy), şi nu ştie cum să rămână cu sufletul în rai, cu amanta în casă şi în relaţii calde cu fetiţa care-l adoră. Scene erotice fierbinţi, secvenţe cu umor subtil, cearta de dinainte de divorţ realizată în tonuri foarte bine controlate de regizor, fără excese – cuvintele rostite printre dinţi sunt calme, nu degradează spre accente isterice. O furtună civilizată, amânată pentru… marţi după Crăciun. Şi după vacanţă.
Pericole virtuale, pe cale de a deveni reale
Din ceea ce apare zilnic pe afiş, se pare că cea mai acută problemă este surparea valorilor familiei: familii dispersate, copii abandonaţi, părinţi iresponsabili se întâlnesc peste tot, de la New York la Beijing, ruina familiei tradiţionale, ca celulă socială, constituind laitmotivul festivalului. Inclusiv filmele româneşti iau în colimator aceeaşi problemă – divorţul părinţilor şi destinul copiilor care nu contează decât foarte puţin (despre pelicula Aurora, semnată de Cristi Puiu şi care preia, oarecum, linia de subiect de acolo unde o lăsa Radu Muntean în Marţi, după Crăciun, vom vorbi mai târziu).
O altă problemă extrem de gravă este cea a relaţiei dintre lumea virtuală şi adolescenţi, pericolele virtuale ce devin, la un moment dat, mai mult ca reale. Deocamdată, trei filme proiectate se axează pe acest subiect: Chatroom, Cealaltă lume, R U there. Mesajul e unul – monitorul care îi face pe copiii noştri dependenţi de internet şi de jocurile video este, adesea, ca o bombă cu ceas sau ca un cal troian, iar legăturile primejdioase dintre generaţia tânără şi virtualitate nu sunt nicidecum de neglijat. Însăşi moartea – nu cea virtuală, ci cumplit de reală – apare în final, pe rol central, în aceste trei lungmetraje pesimiste. De parcă imaginea Web-ului, a acestei uriaşe pânze de păianjen, pozitivă şi dinamică până la un punct, s-ar întuneca, subit.
În Chatroom, semnat de japonezul Hideo Nakata, William (Aaron Johnson), un tânăr englez singuratic şi introvertit, care îşi urăşte fratele şi le poartă pică părinţilor (cărora le face, literalmente, viaţa insuportabilă), îşi află refugiu pe net, inaugurând un forum de discuţii, unde se simte Conducătorul adulat, cel ce face regula şi comandă muzica. Aici, în acest spaţiu imaginar, îi „întâlneşte” pe Eva, Emily, Mo şi Jim. În imaginaţia lui înfierbântată, forumul de discuţii e real, „chatroom”-ul există, filmul relevând decorul real al acestui spaţiu virtual – un hotel dezafectat cu personaje stranii şi creaturi desprinse din jocurile video. După uşile ferecate ale acestei camere existente doar în spaţiul virtual, cei cinci eroi se destăinuiesc unul altuia, îşi povestesc necazurile şi frustrările. William însă nu e prietenul pe care şi-l doresc prietenii săi virtuali – cu cruzime şi sânge rece, exploatează complexele de adolescent ale lui Jim, îl impune să se sinucidă, provocându-l prin scena în care o fetiţă sare în neant… Păzea, nu e de glumă, dacă o zice şi Cannes!
De la Cannes,
Larisa Turea, pentru TIMPUL
