Actualitate

Extrădarea lui Rizea se amână. Ce spune Ministerul Justiției?

„După recepționarea cererii de extrădare de la autoritățile române, Ministerul Justiției din Republica Moldova a transmis, pe 23 noiembrie 2020, Judecătoriei Chișinău demersul de extrădare din Republica Moldova în România a lui Rizea Cristian, pentru examinare și emitere a unei decizii în acest sens. Până în prezent, în cadrul Judecătoriei Chișinău au avut loc nouă ședințe de judecată pe marginea acestui dosar.

De cele mai multe ori, însă, acestea au fost amânate la cererile avocaților lui Rizea Cristian. Motivul invocat al amânărilor a fost examinarea unor cauze conexe în contencios administrativ, care ar avea legătură cu dosarul de extrădare. Următoarea ședință de judecată pe cauza de extrădare este stabilită pentru 28 ianuarie 2022.

Cu titlu de informare, aducem la cunoștință că Rizea Cristian a contestat în contencios administrativ, la Judecătoria Chișinău (sediul Râșcani), Decretul Președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova. Totodată, acesta s-a adresat cu două cereri separate către Președintele Republicii Moldova și Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat acordarea azilului pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, cauza de extrădare a lui Rizea Cristian va fi soluționată odată cu adoptarea, de către instanțele judecătorești naționale, a unei decizii irevocabile pe marginea demersului de extrădare depus de către Ministerul Justiției din Republica Moldova.

Totodată, Republica Moldova a informat astăzi Ministerul Justiției din România despre mersul examinării cauzei de extrădare a lui Rizea Cristian, actualizând informația vizând procedura în cauză, prezentată anterior. În continuare, Ministerul Justiției va întreprinde toate acțiunile necesare în conformitate cu prevederile Convenției europene de extrădare (Paris, 13.12.1957) și a legislației Republicii Moldova”, explică ministerul Justiției.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, a rămas fără cetățenia Republicii Moldova și dreptul la azil politic. Rizea a atacat în instanța de judecată decizia Biroului de Migrație și Azil privind dreptul la azil politic. Recursul a fost respins. La data de 3 noiembrie 2020 fostul deputat român, Cristian Rizea, care a fugit din România, după ce a fost condamnat la peste 4 ani de închisoare, a fost reținut la Chișinău. Fostul șef de stat Igor Dodon a anunțat că a semnat un decret de retragere a cetățeniei oferite fostului deputat român, Cristian Rizea, care a fugit din România, după ce a fost condamnat la peste 4 ani de închisoare. Cristian Rizea a venit cu o recție mai târziu.

„Dragi români, infractorii pe care îi devoalez au plătit milioane de euro mafiei politice din Moldova condusă de Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc pentru a retrage în mod abuziv cetațenia Republicii Moldova. Mă voi lupta în instanță aici la Chișinău și sper cu ajutorul vostru și al lui Dumnezeu să pot reuși”, a menționat acesta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *