Actualitate

Facebook a folosit mesajul „o să te violez!” ca să „invite” utilizatorii pe Instagram

Olivia Solon, reporter pe segmentul tehnologie la The Guardian, a semnalat pe Twitter situația: „Instagram îmi folosește o postare „populară” ca să atragă utilizatori de pe Facebook”.

Concret, rețeaua de socializare folosește postările „populare” ale utilizatorilor cu bază mare de fani pentru a promova servicii adiacente. Solon, care a vorbit de mai multe ori despre amenințările pe care le primește datorită meseriei exercitate, a postat anul trecut un exemplu de astfel de mesaj. Facebook a identificat postarea drept „populară” pentru că sute de oameni au comentat imaginea.

Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Instagram și-a cerut scuze pentru folosirea imaginii respective într-o reclamă. „Ne pare rău că s-a întâmplat acest lucru – nu vrem ca oamenii să aibă parte de o asemenea experiență. Această postare a reapărut în urma unui efort care să încurajeze popularizarea rețelei Instagram și de obicei ajunge la foarte puține persoane din lista de prieteni a unui utilizator”, a declarat reprezentantul rețelei de socializare.

Săptămâna trecută Facebook a fost în centrul unui alt scandal, după ce a trimis unui reporter ProPublica un email în care i se sugera să cumpere o reclamă pentru a promova expresia „cei ce urăsc evreii”. 

Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *