Aceasta excluzând cele 53 de biblioteci, patru școli de arte, cu șase filiale, și trei muzee, cu alte trei filiale.
 
Mă așteptam să ajung într-un oraș rusificat, din cauza conducerii comuniste, dar și a statuii lui Vladimir Ilici Lenin, care se înalță fastuos în fața Școlii de muzică, pe strada principală Ștefan cel Mare. Am găsit, însă, un oraș cu stâlpi pictați în culorile tricolorului, cu inscripții „Făleștiul vrea Unire” pe ziduri, cu instituții culturale îngrijite și cu agende pline, cu o statuie deosebită a poetului Mihai Eminescu, care-l înfățișează în poziția gânditorului contemplativ, și 400 de abonați la ziarul TIMPUL. Am surprins și două clădiri care se evidențiază prin culoare și forme arhitecturale deosebite, construite de frații de peste Prut. Una dintre ele a fost renovată și găzduiește Centrul de creație și agrement pentru copii și adolescenți, iar a doua, construită în anii ’40, a fost Școală de muzică, după care a fost transformată în sediul poliției locale. Acum, Direcția de Cultură și Turism dorește să o transforme în școală de pictură. Mai mult, acolo va fi un magazin de vânzare a operelor meșterilor populari și un salon de expoziție.

Viitoarea școală de pictură

„Să ai inițiativă, că bani se găsesc”

În orașul Fălești l-am cunoscut pe Grigorie Budu, șeful Direcției cultură și turism, care ne asigură că ceea ce contează este „să ai inițiativă, căci bani se găsesc”. Dovadă sunt cele 5,7 milioane de lei din bugetul raional pe anul curent, prevăzute pentru renovarea instituțiilor de cultură, sau faptul că, în 2013, în Casa de cultură din oraș s-au făcut reparații de 2,5 milioane de lei.

Grigorie Budu

Un alt factor care alungă izul de comunism este că, o dată la doi ani, tot raionul participă la Festivalul-concurs „La izvorul Osoiencelor”. Pe lângă acesta, în fiecare an se sărbătorește Festivalul Internațional „Mărțișor”, Festivalul raional al orchestrelor de muzică populară și ansambluri de dans popular „La izvor de cânt și joc” și „Aprindeți luminile”, care reînvie tradițiile și obiceiurile de iarnă românești.
Se mai organizează, de altfel, Festivalul Etniilor „Unitate prin diversitate”, deși necesitatea acestuia este pusă la îndoială. „Colectivele minorităților etnice participă și așa la toate evenimentele noastre culturale. Iar artiștii de origine romă nu mai sunt interesați”, explică Grigorie Budu. Totuși, copiii romi sunt mult mai activi în acest sens și se evidențiază prin vocea lor expresivă.

„Strada pavată n-o dăm nimănui”

Strada Ștefan cel Mare, pavată cap-coadă, este mândria făleștenilor. Ea le-a rămas moștenire de pe vremea când orașul era un târg evreiesc, construit pe beciuri. Aici se făcea comerțul dintre Iași și Chișinău, iar tranzacțiile aveau loc în beciuri. Deși au fost tentative de a distruge pavajul, localnicii nu au permis acest lucru.

Monumentul lui Lenin a fost scos în perioada anilor ’90. În acea perioadă, conform șefului Direcției cultură și turism, pe locul monumentului demontat, pășteau caii și gâștele, acum, după ce a fost reinstalat, „comuniștii au grijă de el și de spațiul adiacent lui”. „Eu pot să trec de zeci de ori și nici să nu mă uit în direcția lui. Pe mine nu mă deranjează. Și dacă-l scoatem, trebuie să punem ceva în locul lui”, explică Budu.

55 din 131

În același timp, nu poate fi trecut cu vederea fenomenul „eroilor și ostașilor eliberatori”. Dintre 131 de unități înscrise în Registrul de inventariere a monumentelor din Fălești, 55 sunt ridicate în memoria „gloriei militare”. Mai mult, pe temelia unde ar fi trebuit să se înalțe viitorul monument a lui Ștefan cel Mare este instalat un vultur, cadou din partea sculptorului Lazăr Dubinovschi, autorul statuii lui Grigore Kotovski și a monumentului „Eliberarea” din Chişinău. Totodată, nici monumentul lui Pușkin nu lipsește din centrul orașului.

 

Fiind băștinaș din Fălești, Dubinovschi a donat 18 lucrări de-ale sale Muzeului de Istorie și Etnografie care-i poartă numele. Acesta a fost fondat în 1975. Aici nu lipsesc nici tablourile în culori aprinse, cu mesaje comuniste în rusă, precum „Pace lumii”, „Pâinea stă în capul mesei”, „Slavă muncii” și bărbați cu panglici pe care scrie „Victorie” sau „Erou”. În schimb, tabloul intitulat „Deșteptarea” este unul sumbru, în culori grele și drapele roșii trase-n sulițe. „Aici este un ungheraș mai patriotic, din lipsă de spațiu. Avem imagini, fotografii și listele tuturor celor deportați în Siberia de gheață. Mai avem două cărți donate de istoricul Valeriu Pasat, în care sunt incluse toate victimele regimului stalinist”, spune directoarea muzeului, Tamara Tăbârța.

Sat de bătrâni…

La fel ca în alte localități din țară, băștinașii tineri ai orașului Fălești preferă să plece în orașele vecine sau în capitală, fiind ferm convinși că în altă parte e mai bine. Astfel, vârsta medie a bugetarilor a ajuns la 45 de ani. De cealaltă parte, copiii rămași acasă par a fi mai legați de tradiții, de muzică și dansuri populare.

O situație similară am întâlnit în satul vestitelor surori Osoianu. Deși, conform ultimului recensământ, în satul Horești locuiesc 900 de oameni, acum străzile par pustii, iar de colo-colo se mai văd doar câțiva copii alergând și niște bătrâni plimbându-se.

Peste deal e Iașiul

Casa de cultură, care înainte dădea viață satului, acum este într-o stare avariată. Se pare, însă, că localnicii nu duc lipsă de cultură. Și asta pentru că acest sat mic are tocmai trei muzee de excepție. Surorile Osoianu, care nu mai locuiesc în sat, au deschis casa lor părintească pentru vizitatori. Chiar și Mihail Sadoveanu povestește despre zona unde se află casa acestora în romanul „Neamul Șoimăreștilor”. De pe marginea prăpastiei de lângă casa surorilor Osoianu se vede Prutul, iar peste deal se vede Iașiul. „Pe vremea sovieticilor nu aveam voie nici să arătăm cu degetul spre România. Ne speriau grănicerii că suntem urmăriți”, povestește Vera Danilescu.

Prut, priveliștea de lângă casa surorilor Osoianu

Surpriza satului Horești se găsește, însă, în școală, unde a învățat și Ilie Ilașcu, membru al Partidului România Mare. Acolo unde Vera Danilescu, profesoară de limba română și franceză, din propria plăcere și inițiativă, a transformat o sală într-un muzeu al satului. Pentru prima dată am văzut bancnotele românești din diferite perioade, dar și un certificat de naționalitate română, ce datează din 1928 și care a aparținut unui cetățean pe nume Chirică Eșanu. Vera Danilescu a adunat și fotografii cu mirese din diferite perioade pentru a putea fi observată evoluția stilului acestora, dar și genți, documente, mașini de scris și de cusut și multe altele.

 Muzeul satului

În camera vecină se află muzeul școlii unde directoarea școlii, Elena Revenco, a expus fotografiile fiecărei generații de elevi, profesori și directori care au trecut prin băncile acesteia, dar și exemple de uniforme școlare, agende, caiete și alte amintiri.

Muzeului școlii

Vizitând satul Horești, amintirea monumentelor sovietice din Fălești mi-a fost ștearsă cu straie naționale fine și ornamente inedite, cu minți lucide și iubitoare de istorie și granița dintre Moldova și România, pe care n-am mai văzut-o atât de aproape și departe în același timp.