Familia tânărului înecat în Bulgaria mulțumește pentru ajutorul de repatriere

Gheorghe Gheorghița, tânărul angajat al Ministerului Justiției care și-a pierdut viața în apele Mării Negre, în apropiere de Ahtopol, Bulgaria, este repatriat în Republica Moldova cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției. Astfel, familia lui a transmis un mesaj de mulțumire autorităților, precum și tuturor persoanelor implicate, pentru promptitudine și ajutor.
„În aceste clipe grele, când durerea pierderii este atât de mare, sprijinul și implicarea Dumneavoastră au însemnat enorm pentru familia noastră. Vă mulțumim pentru omenie, înțelegere și pentru faptul că ați fost alături de noi într-un moment atât de dureros”, se arată în mesajul rudelor.
Menționăm că, anterior, familia lui Gheorghe Gheorghița a făcut un apel la ajutor pentru repatrierea tânărului.
„Toți banii adunați în urma sprijinului oferit vor fi direcționați către familia îndoliată, pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă grea și să facă față cheltuielilor necesare. Dumnezeu să vă răsplătească pentru ajutorul, bunătatea și omenia de care ați dat dovadă. Veșnică lui pomenire și Dumnezeu să-l odihnească în pace pe nepotul nostru Gheorghe. Cu profundă recunoștință”, se mai arată în mesajul publicat de rude pe rețelele sociale.
Știri.md amintește că doi tineri din Republica Moldova și-au pierdut viața după ce s-au înecat în Marea Neagră, în apropierea orașului Ahtopol din Bulgaria. Este vorba despre Elena Triboi, inspectoare în cadrul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție, și Gheorghe Gheorghița, angajat al Ministerului Justiției.