Credeam atunci în sfânta libertate, în capacitatea noastră, a moldovenilor, de a ne autoguverna inteligent și eficient. Credeam în lozinca „Unire, moldoveni”, deși existau semnale îngrijorătoare că acest fenomen nu se va produce. Ce avem azi? Libertate? Unire, moldoveni? Unire, frați români? Guvernare eficientă?
Și totuși, consider că e o zi de sărbătoare și îi felicit pe cei care mai muncesc în țara asta și trăiesc din munca lor: mă închin fața țăranilor care ară și seamănă pământul, mă închin în fața celor care fac drumuri, predau prin școli, trudesc prin spitale, mătură străzile, construiesc case, pasc oile, scriu cărți, vând la tarabe ș.a.m.d. Aceștia sunt sarea pământului, ei țin țara asta pe spatele și palmele lor și tot ei din păcate sunt cei jefuiți, marginalizați, desconsiderați. Aceștia nu primesc distincții de stat, nu sunt invitați la concerte festive. Alții sunt cei care azi formează crema societății din Moldova independentă. După declararea Independenții, în locul fostei odioasei nomenclaturi sovietice a apărut o nouă nomenclatură, una națională, moldovenească – și mai odioasă! ”Coloana vertebrală” a noii nomenclaturi o constituie politicienii sunt oamenii care nu au nicio meserie concertă, care nu știu a face nicio treabă concretă – nu pot bate un cui, săpa o groapă, repara o priză. Aceștia au încălecat milioanele de moldoveni naivi și creduli care îi votează cu înverșunare o dată la patru ani. Armele acestei șleahte de paraziți sunt minciuna, demagogia, retorica puturoasă, înșelătoria, prefăcătoria, trădarea și crima chiar. Ei urăsc poporul (pe care-l numesc „electorat”), lor le este în cot de viața și sănătatea lui, îl prostesc la televizor ca să-i voteze. N-au demnitate. N-au idei. N-au nimic. În afară de o patologică și permanentă dorință de a fura și de a mânca.
Azi R. Moldova Independentă este condusă de parveniți, oameni care au devenit peste noapte bogați prin contrabandă, fraudă, minciună și crimă. Nu poate avea viitor această țară dacă va continua să fie „guvernată” de aceștia. E ferma mea convingere pe care am vrut să o exprim azi, de Ziua Independenței R: Moldova, independență pentru care am votat și eu în acea zi de 27 august 1991. Îmi pare rău de votul meu? NU. Îmi pare rău de altceva, și anume, că nu le putem pune botniță și nu-i putem înzăbăla pe acești noi paraziți care belesc această țară sub ochii noști somnoroși.
Cu ce altceva ar trebui să închei aceste rânduri dacă nu cu câteva strofe din poezia lui A. Păunescu „Cristosul mamei voastre de nemernici!”?
„La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.
……………………………………………….
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”
