Am luat contact cu bucătăria, iniţial, apoi am vrut să învăţ ce înseamnă viaţa de ospătar, iar acum urmează alte departamente pe care să le testez, patronul fiindu-mi prieten.
Într-o seară, la o masă, s-a aşezat o domnişoară „de-a casei”. M-a încântat de fiecare dată cu prezenţa-i manierată şi mi-a zâmbit întotdeauna cu subînţeles, numai că în acel moment am simţit un indemn interior de a face un pas către ea.
Comandase o ciocolată caldă. Aceasta este preparată la masă de către client. Nu trebuie decât să-i duci ingredientele: lapte fierbinte, batonul de ciocolată şi un instrument metalic pentru omogenizare, totul pe o tavă din inox. Imediat ce comanda a fost gata de servire, am căutat rapid o bucată de hârtie pe care am scris „Complimente din partea bartenderului”, numai că, imediat ce m-am întors cu faţa la tavă, pentru a-l plasa sub pahar, aceasta dispăruse, dusă de către un ospătar.
Mâhnit că am pierdut ocazia, am fost instruit de către colegul cu pricina să abordez altfel situaţia. Am mers până la masa ei şi am fost întâmpinat de aceeaşi jovialitate. Am eliberat masa de ce i-ar fi prisosit şi am „scăpat” bileţelul cu o discreţie maximă, după care m-am îndepărtat mândru şi încrezător. Între timp, un coleg glumeţ şi care nu pierde nicio ocazie de a mă pune într-o lumină proastă, a văzut toată scena. S-a apropiat de clientă, imediat ce eu am dispărut: „Aveţi un bileţel pe masă”, a spus el. „Oh, nu l-am văzut. Nu este al meu”, a răspuns dânsa. „Pot să-l citesc?”, a întrebat ospătarul. „Complimente din partea… bartenderului”, a continuat el. „Dar dvs. nu aveţi bartender”, s-a încruntat ea. „Ba avem”, a zâmbit diabolic. „Revin imediat”, a încheiat dialogul şi s-a îndreptat către bucătărie. „Petru, avem treabă. Repede, trebuie să aranjăm toate mesele din verandă, hai!”, m-a impulsionat. Ca din puşcă, am ajuns acolo, toate mesele aranjate la linie. În spatele meu, lângă masa clientei, cei doi ospătari, zâmbind. Dau să trec pe lângă ei şi sunt oprit. „El este bartenderul nostru, Petru, şi a scris acest bileţel”, a zâmbit nenorocitul. Eu, semafor. Dau să mă retrag spre bucătărie şi mă lovesc de al doilea ospătar, postat precum un zid în spatele meu. Timid, încolţit, captiv, mă întorc cu faţa către ea. „Mulţumesc foarte mult!”, mi-a adresat, zâmbind sincer. „Cu plăcere”, am replicat abia vorbind şi m-am retras aproape alergând.
Ajuns în bucătărie, am exclamat în gura mare „De c@$%, de c@$%, de c@$%!!!”.
Timpul Suplimentul Femeia
