Social

Femeile cu dizabilități cer drepturi egale în societate

Jumătate din acestea sunt femei și doar 40 la sută dintre acestea au un loc de muncă.

În acest context, peste 150 de femei cu dizabilități au formulat o rezoluție cu privire la necesitatea adoptării măsurilor de asigurare a participării și reprezentării adecvate a femeilor cu dizabilități în politică și în procesele de luare a deciziilor.

Rezoluția a fost făcută publică în cadrul primului Forum Național al Femeilor cu Dizabilități cu genericul „Femeile C.E.R. Cote Egalitate Reprezentare”. Acesta a avut drept scop abordarea problemelor ce țin de subprezența femeilor în politică și în procesele de luare a deciziilor. Totodată, participantele au solicitat autorităților publice centrale adoptarea măsurilor care ar permite o reprezentare și participare adecvată a femeilor cu dizabilități în viața politică și în procesele decizionale.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre faptul că femeilor trebuie să li se ofere poziții de decizie și dreptul să fie în politică, pentru ca necesitățile lor să fie reflectate în platformele electorale. Xenia Siminciuc, reprezentantă a Centrului de asistență în afaceri pentru persoane cu dizabilități vizuale, a enunțat că femeia cu dizabilitate este, în primul rând, o personalitate care are dreptul de a participa în politică și în procesele de luare a deciziilor. „De aceea, noi, femeile cu dizabilități, trebuie să fim active și să ne facem auzite”, a adăugat aceasta.

Persoanele cu dizabilități se confruntă cu numeroase probleme în societate, începând de la accesul pe străzi și în clădiri pentru cei cu problemele locomotorii sau cu probleme ale vederii, până la crearea locurilor de muncă și crearea programelor prin care oamenii cu dizabilități ar putea fi susținuți în crearea propriilor afaceri.

Nicola Harrington-Buhay, rezident coordonator ONU, a declarat că de multe ori problemele și necesitățile femeilor nu sunt luate în considerație în modul corespunzător. „Este important ca femeile cu dizabilități să aducă la cunoștința societății, dar mai ales să reitereze în fața autorităților publice dificultățile cu care se confruntă, statul fiind obligat să asigure drepturi și oportunități egale cetățenilor din toate grupurile sociale, inclusiv femeilor cu dizabilități”, a declarat rezidentul coordonator ONU în Moldova.  

În cadrul unui dialog deschis cu reprezentanții autorităților publice centrale, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Ministerul Sănătății, femeile cu dizabilități și-au înaintat revendicările, enumerând problemele cu care se confruntă, precum discriminarea lor în societate. Strategia pe anii 2014-2016 a fost elaborată în baza recomandărilor Consiliului Europei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în special articolul 6, dedicat femeilor, „care evidenţiază măsurile ce urmează să fie luate pentru a asigura deplina dezvoltare, promovare şi emancipare a femeilor”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *