Opinii și Editoriale

Filmul președintelui

Într-una parlamentară, președintele e un fel de rege fără regat. Sau un rege care conduce o armată ce nu aparține regelui, ci boierilor. Și atunci, dacă regele vrea război sau trebuie să apere țara, are nevoie de aprobarea boierilor. Moldova nu e nici măcar republică semiprezidențială, ca România, unde, forma de guvernământ împarte puterea între președinte și șeful Executivului.

Care este definiția unei republici parlamentare? Păi, să vedem: „În statele cu formă de guvernământ parlamentară prim-ministrul sau cancelarul este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice”. Această informație e cunoscută de orice student la studii politice. De orice om interesat de formele de guvernământ.

Dar se pare că actualul președinte nu a auzit de formele de guvernământ și habar nu are ce înseamnă o republică parlamentară. El crede că e într-o țară cu guvernare monopartid ca în Coreea de Nord, ori direct într-una prezidențială ca Donald Trump. Se crede Putin, care vine dintr-o formă de guvernământ semiprezidențială.

Ori, oameni buni, Dodon e președintele unei republici parlamentare. Ca să vă lămuresc pe deplin ce înseamnă acest lucru vă voi da un singur exemplu: una dintre marile puteri ale Europei, Germania. Germania, ca Republica Moldova, e parlamentară. Știți cine e Angela Merkel? Dar Joachim Gauck? Merkel e șefa Executivului, ca Pavel Filip la noi. Dar ați auzit careva de Joachim Gauck? Ei bine, el e președintele Germaniei, cum e Igor Dodon la noi. Câți dintre voi ați știut acest lucru? Mă tem că foarte puțini.

Tocmai de aceea, acest Gauck al Moldovei, Igor Dodon, poate să își etaleze telefonul cu stema statului cât vrea, când vrea și unde vrea. Poate să își pună liniștit pozele pe Facebook cu halatul prezidențial. Poate să se ducă la piață cu oaza de stat după el.
Dar nu poate să modifice materiile de studiu din școli, nu poate să vorbească în întâlnirile oficiale cu liderii altor state despre direcțiile politice ale țării sau despre schimbarea lor, nu poate promite achitări de bani, schimbări ale planului de guvernare, studierea unor noi materii. Atunci când Igor Dodon face aceste lucruri se aseamănă cu fetițele de grădiniță, care își invită părinții la ceai cu păpușile, dându-le ceai inexistent din cănițe de jucărie. Iar părinții, dacă sunt în toate mințile, le spun fetițelor că ceaiul lor e excelent, că mai vor o porție. Ca să le bucure.
Am urmărit amuzați cum a ieșit Curtea Constituțională la înaintare și i-a spus lui Igor Dodon că nu poate folosi la ceai cănile de porțelan din dulapul mamei, dar că are voie să lipească abțibilduri cu stema de stat pe cănițele lui de plastic.

Pentru că Igor Dodon și-a greșit ori visul, ori țara. Ori ar fi vrut să fie președinte în America, ori prim-ministru în Republica Moldova. Se pare că peștișorul de aur pescuit de Igor Dodon nu poate îndeplini cele trei dorințe ale președintelui. Nu atâta vreme cât în Germania, care are aceeași formă de guvernământ, Angela Merkel e nu numai cel mai puternic om din stat, ci și din Europa. În timp ce președintele Germaniei are bunul simț și educația politică potrivită care îi permit să nu se facă de râs, chiar dacă trăiește aproape în anonimat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *