CSI / RusiaRăzboiUcraina

FOTO. Ocupanții ruși au lovit din nou portul Izmail de pe Dunăre, înainte de discuţiile Putin-Erdogan care se vor concentra asupra exportului de cereale pe Marea Neagră

În cursul nopții de duminică, Rusia a lovit din nou portul Izmail de pe Dunăre, devenit crucial pentru exportul de cereale, acest atac la graniţa cu România având loc cu doar câteva ore înainte ca preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, să poarte discuţii la Soci care se vor concentra asupra reluării acordului ce permitea transporturile sigure pe Marea Neagră şi din care Moscova a ieşit în luna iulie, relatează News.ro.

La scurt timp după miezul nopţii, forţele aeriene ucrainene au îndemnat rezidenţii din portul Izmail din regiunea Odesa, unul dintre cele două porturi ucrainene de pe Dunăre prin care Ucraina mai poate exporta cereale, să se adăpostească, iar presa ucraineană a relatat că în zonă s-au auzit explozii. 

Potrivit Comandamentului de sud al armatei ucrainene, citat de Kyiv Post, dronele au ţintit infrastructura civilă. 17 dintre drone au fost doborâte la apărarea antiaeriană ucraineanaă, dar au existat şi ţinte lovite. Deocamdată nu s-au raportat victime.

Guvernatorul regiunii Odesa a spus că atacul cu drone de la Izmail a durat trei ore şi jumătate şi a lovit depozite şi silozuri, iar resturile unor drone au lovit câteva clădiri civile care au luat foc. 

Atacul de luni a urmat celor de duminică asupra celuilalt port important de pe Dunăre, Reni, care a durat tot trei ore şi jumătate şi în care infrastructura a fost avariată. Cel puţin două persoane au fost rănite duminică.

Putin şi Erdogan urmau să se întâlnească luni în staţiunea Soci, situată la Marea Neagră, în timp ce Ankara şi Naţiunile Unite încearcă să revigoreze acordul pentru exportul de cereale din Ucraina care a contribuit la atenuarea unei crize alimentare globale. Ankara a calificat discuţiile de la Soci drept vitale pentru acord.

Rusia a ieşit din acest acord în iulie – la un an după ce a fost mediat de Naţiunile Unite şi Turcia – plângându-se că propriile sale exporturi de alimente şi îngrăşăminte se confruntă cu obstacole şi că de fapt nu ajung suficiente cereale ucrainene în ţările care au nevoie de ele.

După ce a renunţat la acordul care reglementa transportul cerealelor pe Marea Neagră, Moscova a lansat atacuri frecvente asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, situate foarte aproape de graniţa cu România, porturi care au devenit principala rută prin care Ucraina poate continua exportul de cereale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *