FOTO. Polițistul Serghei Muntean, ucis în atacul armat de la Aeroport, condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Sandu, Revenco și Vasiloi, prezenți la ceremonia funerară
Polițistul de frontieră Serghei Muntean, ucis în atacul armat de la Aeroportul Chișinău, este condus, marți, 4 iulie, pe ultimul drum cu onoruri militare. Sute de persoane – polițiști de frontieră, colegi și prieteni au venit în satul de baștină al regretatului polițist de frontieră, Volintiri, raionul Ștefan Vodă, pentru a-l petrece pe ultimul drum. La ceremonia funerară sunt prezenți, inclusiv, șefa statului Maia Sandu, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, și șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.
Înainte de ceremonia de înmormântare, corpul neînsuflețit al polițistului de frontieră a fost adus la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Chișinău, unde colegii lui Serghei Muntean au putut să-și ia rămas bun, cu onoruri militare, de la regretatul lor coleg, scrie Newsmaker.
Vă amintim că tragedia s-a produs vineri, 30 iunie 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Unui cetățean străin i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, iar acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat al securității aeroportuare, Serghei Muntean și Igor Ciofu.
Ulterior, s-a anunțat că Rustam Ashurov, un cetățean tadjik în vârstă de 43 de ani, acuzat de uciderea celor două persoane pe aeroportul din Chișinău săptămâna trecută, a murit luni seară din cauza rănilor suferite în timpul arestării.
Luni, 3 iulie, Igor Ciofu a fost petrecut pe ultimul drum, cu onoruri militare. Ceremonia a avut loc în satul Nimoreni din raionul Ialoveni.
De asemenea, menționăm că ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în memoria lui Serghei Muntean și Igor Ciofu. Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean.
Pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Guvernul Republicii Moldova va oferi câte un ajutor material, în valoare de 1 000 000 de lei, pentru familiile victimelor atacului de la Aeroport.