În urmă cu 33 de ani, în 15 decembrie, la Timişoara, câteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat în centrul oraşului pentru ca acesta să nu fie evacuat şi mutat în alt oraş, conform unei hotărâri judecătoreşti. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului Ceauşescu în mass-media internaţională.

În 16 decembrie, sute de timişoreni s-au adunat din nou în centrul Timişoarei, unde au scandat lozinci împotriva regimului Ceauşescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat alţi protestatari, cauza iniţială a manifestării trecând în plan secund. Oamenii au manifestat toată noaptea, atât în centrul oraşului, cât şi în complexul studenţesc, iar la un moment dat au încercat să incendieze clădirea în care îşi avea sediul Comitetul Judeţean al PCR.

Forţele de ordine au intervenit împotriva manifestanţilor, folosind gaze lacrimogene şi lovindu-i cu bastoane de cauciuc. Mulţi manifestanţi au fost arestaţi, iar străzile oraşulului arătau ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, poze cu Nicolae şi Elena Ceauşescu rupte.

Timişoreanul Virgil Hosu îşi aminteşte că în 16 decembrie 1989 a ieşit în stradă îndemnat de un vecin, după ce se întorsese de la serviciu.

“Am ieşit în stradă în 16 decembrie 1989 după orele de serviciu. Lucram la Centrala Electrică de Termoficare, iar după orele de serviciu m-am întâlnit cu un vecin al meu, în apropierea blocului unde locuiam, în Zona Soarelui, şi am auzit de ceea ce se întâmplase înainte cu o zi acolo, în Piaţa Maria. Vecinul mi-a spus: «Dom’le, se încearcă ceva acolo». El, fiind maghiar, mi-a spus să mergem şi noi să vedem ce se întâmplă. Am mai luat cu noi un vecin şi în jurul orei 15.00 am plecat spre Piaţa Maria. Nu am ajuns în această piaţă, ci în apropiere, unde am zărit un grup de 20-30 de persoane. Cu toţii veneau spre centru. Ne-am alăturat lor, am venit spre Primărie cu toţii, am discutat din nou despre ceea ce se întâmplase în Piaţa Maria. Acestui grup i s-au alăturat tineri, a tot venit lume şi strigam cu toţii «Jos comunismul». În aproximativ o oră, în grup deja eram aproape o sută de persoane”, rememorează Hosu.

Grupul de revoluţionari din care făcea parte şi Hosu a încercat, în zadar, să intre cu forţa în Primăria Timişoara.

“Tot strigând lozinci, am încercat să intrăm în Primărie. Am văzut atunci că sunt aproximativ 30 de persoane care făceau parte din Miliţia Română şi care au urmărit grupul din care făceam parte şi eu. La un moment dat, ne-am trezit înconjuraţi de miliţieni care erau însoţiţi de câini şi care au blocat intrarea. Când am crezut noi că suntem suficient de mulţi, am vrut să forţăm intrarea. În acel moment ne-au atacat atât cu bastoane, cât şi cu câini. Şi aveau şi scuturi de plastic. S-a scandat împotriva Miliţiei. Asta a fost în jurul orei 16.30. Ei au încercat să ne despartă, dar noi am fugit şi ne-am regrupat. Ne-am împărţit în câteva grupuri şi am luat-o, eu şi încă 15-20 de persoane, pe Calea Buziaşului, cu intenţia de a scoate lumea în stradă, să ni se alăture. Ne-am încurajat unii pe ceilalţi”, spune revoluţionarul.

De pe Calea Buziaşului a străbătut aproape jumătate de oraş şi a ajuns în zona Gării de Nord, unde, alături de alţi revoluţionari, a luptat. La propriu.

“Între noi au fost infiltraţi, în mod cert, ofiţeri acoperiţi. Eram urmăriţi pas cu pas, am fost urmăriţi de maşini cu numere mici. De altfel, pe una am şi atacat-o, am încercat să o şi răsturnăm, asta la ieşirea de sub pasajul de la Gara de Nord. Am fost atacaţi cu lopeţi, cu cozi de târnăcoape. Loveau cu disperare, iar noi eram cu mâinile goale. Ne-am apărat cum am putut, am luat ţevi din garduri şi ne-am apărat. Cei care au căzut în această luptă au fost băgaţi în dube şi duşi în penitenciar”, povesteşte Hosu.

În tot acest timp, soţia şi fiica lui Virgil Hosu au rămas acasă şi nu mai ştiau nimic despre el. Între timp, cei doi vecini cu care el pornise spre centrul oraşului au reuşit să fugă chiar înainte de a fi urcaţi în dubele Miliţiei. Au ocolit întreg oraşul, au luat-o prin cartierele mărginaşe şi au ajuns acasă după o zi şi jumătate.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie, Hosu a fost arestat, bătut şi obligat să dea declaraţii. Nu ştia dacă va mai scăpa.

“Prima dată s-a tras în 17 decembrie 1989. Eram închis, arestat în Penitenciarul din Timişoara. M-au arestat în acea noapte, de 16 spre 17 decembrie 1989, la ora 3.30, la ieşire din Piaţa Dacia. Atunci au fost arestate aproape 800 de persoane. Printre aceste persoane mă aflam şi eu. La penitenciar am fost bătuţi pentru a spune ce am căutat acolo, de ce am ieşit pe străzi să demonstrăm. Ne-au luat unul câte unul şi am fost judecaţi începând din 17 decembrie. Chiar în 18 decembrie, împlinisem 26 de ani, iar eu eram judecat şi aveam o fată acasă. Sigur, am crezut că nu o să îmi mai văd copilul. Soţia nu a mai ştiut nimic despre mine”, povesteşte emoţionat revoluţionarul.

De la petrecerea la care ar fi trebuit să meargă cu iubita, timişoreanul Călin Vasi a ajuns printre revoluţionari

Pentru Călin Vasi, pe atunci în vârstă de 31 de ani, 16 decembrie era ziua în care urma să participe la o petrecere, alături de iubita sa de la acea vreme. Însă petrecerea s-a ţinut, în final, în stradă, acolo unde erau deja mii de revoluţionari.

“Era 16 decembrie 1989, în jurul orei 16.00. Mama mea, venind de la serviciu, a văzut că e lume adunată în Piaţa Maria. Mi-a zis ce a văzut. Eu trebuia să merg în ziua aceea la o petrecere şi m-am dus să îmi iau iubita vremii respective de undeva de lângă Spitalul Judeţean. Deja nu mai circulau tramvaiele. Am ajuns într-un final la iubita mea, iar la un moment dat s-a auzit gălăgie mare, se striga. Ea credea că vine lume de la stadion, care se află aproape, eu îi explicam că nu avem nici nocturnă şi se terminase şi campionatul”, povesteşte el.

“Am ieşit să vedem ce se întâmplă, aşa am văzut lume care venea dinspre Calea Girocului. Am plecat direct cu ei, prin Complexul Studenţesc, unde în încercarea de a-i scoate pe studenţi a sosit o maşină de pompieri. A încercat să împrăştie lumea, cu jet de apă. A fost un tip foarte drăguţ de la transportul în comun care se băga cu autobuzul în faţa maşinii de pompieri”, îşi aminteşte Călin Vasi.

După ce a stat o vreme în Complexul Studenţesc, alături de camarazii săi, şi după ce au reuşit să scoată studenţii din cămine, a pornit spre Catedrală.

“La Catedrală, noaptea, lumea cerea să se tragă clopotele, după modelul polonez. Noi ştiam că acolo biserica a fost alături de populaţie, dar la noi nu s-a întâmplat nimic”, spune, dezamăgit, Vasi.

Între timp, oamenii au înconjurat căile de acces spre Catedrală, iar cei care ieşeau după acest cordon uman erau prinşi şi arestaţi de Miliţie. Asta i s-a întâmplat şi lui Vasi: a fost urcat într-o dubă, iar iubita sa, care în tot acest timp îl ţinea strâns de mână, a fost urcată într-o altă dubă. Dacă Vasi a ajuns în penitenciar, iubita lui a fost dusă în depoul de tramvaie.

“Ajunşi în penitenciar, am fost interogaţi şi bătuţi. Tot acolo am aflat că un ofiţer a început să tragă în Piaţa Libertăţii. Acolo au fost primele focuri de armă”, spune Vasi.

Venit la Timişoara cu gândul la studenţie, Silviu Manea a ajuns să ia parte la Revoluţie

Tot în 16 decembrie 1989, a ajuns la Timişoara Silviu Manea, care atunci avea 18 ani. Pe atunci locuia în Caraş-Severin şi venise la Timişoara să se pregătească pentru admiterea la facultate, cu ajutorul unui profesor.

“Nu locuiam pe atunci în Timişoara, sunt din Caraş-Severin, din Oţelu Roşu. Venisem la pregătire pentru facultate în Timişoara. Locuiam la rude, în apropierea stadionului de fotbal, lângă Complexul Studenţesc. Am ajuns la Timişoara în 16 decembrie 1989. Venisem cu trenul şi am văzut eu ceva agitaţie, din tramvai, în faţa casei lui Laszlo Tokes. Ajuns la rude, mi s-a atras atenţia să nu cumva să mă duc acolo. Gazdele mele urmau să plece undeva la ţară. Eu am rămas singur acasă a doua zi”, îşi aminteşte Manea.

În aceeaşi noapte, 16 spre 17 decembrie, pastorul Tokes a fost transportat cu o dubă spre judeţul Sălaj.

VA URMA!

Statisticile victimelor revoluției din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătății (WIKIPEDIA):

În total: 1104 morți și 3321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.

La Timișoara:
în perioada 16 – 21 decembrie 73 morți și 296 răniți
după 22 decembrie 20 morți și 77 răniți

La București:
până în 22 decembrie, ora 12:08 (ora la care cuplul Ceaușescu fuge), s-au înregistrat 49 morți și 599 răniți
după ora 12:08, din 22 decembrie s-au înregistrat 515 morți și 1162 răniți

La Arad
după 22 decembrie 19 morți și 38 de răniți [31]

La Brăila s-au înregistrat 42 de morți.

La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morți și 58 răniți.

La Constanța s-au înregistrat 32 morți și 116 răniți.

La Sibiu s-au înregistrat 99 de morți și peste 100 de răniți.

La Hunedoara șase persoane au fost ucise și alte 19 rănite.

Ordinele lui Ceauşescu: