ActualitateExterne

FSB a instituit reguli draconice pentru bugetarii din ministere

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei face presiuni asupra angajaţilor din cadrul ministerelor să nu părăsească deloc țara, nici măcar pentru a vizita aşa-numitele ţări “prietene”, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat, au declarat nouă surse pentru Reuters, conform News.ro.

“Nu poţi merge nicăieri, nici măcar în Uzbekistan sau Belarus pentru sărbătorile din luna mai”, a declarat o sursă. “Poţi merge doar dacă ai permisiune”, a adăugat sursa.

Un angajat al unei companii de stat a declarat că personalul cu acces la secrete de stat are paşaportul încuiat într-un departament intern special.

Teama că oficialii ruşi ar putea fi prinşi în capcană şi forţaţi să divulge secrete care afectează securitatea naţională este principalul motiv care a determinat înăsprirea regulilor, potrivit surselor.

O altă îngrijorare este că oficialii vor fi pur şi simplu reţinuţi şi apoi extrădaţi în Occident – sau li se va oferi un acord pentru a-şi divulga secretele.

MAI MULTE SECRETE, MAI PUŢINE DEPLASĂRI

O sursă a declarat că celor din guvern li s-a interzis informal să călătorească în 2022, măsură care a fost adoptată oficial la mijlocul anului 2023. Acum, au fost introduse restricţii similare pentru persoanele care au acces la secrete de stat în toate ministerele.

O altă persoană a spus că regulile variază în funcţie de autorizaţia de securitate, accesul la informaţii mai secrete reducând opţiunile de călătorie disponibile.

Definiţia unui “secret de stat” este largă în Rusia şi a fost lărgită şi mai mult de la război încoace. Aceasta include orice ar putea dăuna statului rus, nu numai informaţii militare, nucleare sau de securitate, ci şi date privind rezervele, producţia şi consumul de resurse naturale, date privind exporturile, unele politici economice, unele descoperiri ştiinţifice şi orice detalii privind modul în care sunt protejate secretele.

Reţinerea la Londra, în ianuarie, a lui Dmitri Ovsiannikov, fost guvernator al Sevastopolului din Crimeea anexată ilegal în 2014, a fost unul dintre factorii care au declanşat aceste reguli mai stricte, a declarat un oficial. Ovsiannikov se află acum eliberat pe cauţiune în Marea Britanie, în aşteptarea procesului.

Rusia se plânge de mult timp că cetăţenii săi, în special diplomaţii şi oficialii, sunt urmăriţi şi hărţuiţi de serviciile de securitate atunci când călătoresc în Occident. Diplomaţii occidentali se confruntă cu un tratament similar în Rusia, a declarat pentru Reuters o sursă diplomatică occidentală.

INTERDICŢIE ŞI PENTRU ŢĂRILE “PRIETENE”

Regulile ruseşti diferă de la un organism de stat la altul. Cele două camere ale parlamentului rus decid de la caz la caz, în timp ce în cadrul administraţiei prezidenţiale există mai multă libertate.

Pentru unii, chiar şi ţările ‘prietene’ sunt în afara limitelor.

O sursă din parlament a declarat că personalului din camera inferioară, Duma de Stat a Rusiei, i se interzice orice călătorie în străinătate, existând o regulă tacită conform căreia orice cerere va fi respinsă. “Nu pot merge nici măcar la Minsk”, a spus persoana respectivă.

Pentru angajaţii Ministerului de Interne, FSB şi ai Gărzii Naţionale, Rosgvardia, există, în mod realist, doar 14 opţiuni de vacanţă în străinătate, odată ce sunt luate în considerare sancţiunile şi tratatele de extrădare, a declarat un oficial. Majoritatea sunt foste state sovietice, dar includ şi Cuba, Iran, Coreea de Nord şi Siria.

Chiar şi călătoriile în China, ale cărei schimburi comerciale cu Rusia au crescut vertiginos în ultimii doi ani, sunt puse sub semnul întrebării din cauza preocupărilor legate de extrădare, a spus oficialul.

Rosgvardia şi Ministerul de Interne nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *