GALERIE FOTO: Protestul devine unul permanent. „Nu ne este frică, vom sta aici până vom da jos hoarda. Ne-am săturat de mizerie. Vrem un viitor”
(Foto: deschide.md)
(UPDATE 09.40) Sute de oameni au rămas noaptea trecută în PMAN să protesteze. Protestatarii afirmă că nu vor pleca până nu vor avea un răspuns clar din partea autorităţilor la revendicările înaintate.
(Foto deschide.md)
(UPDATE 09.30) Serghei Mârleanu, unul dintre protestatari, susține că noaptea a trecut liniștit. „Pe la ora 2-3, ne-au stins lumina. Ardea doar la monumentul lui Ștefan și pe strada Pușkin. Ne-a fost puțin frig, dar ne-am încălzit cu pături și haine groase”, spune bărbatul. Oamenii au adus saltele pe care le-au potrivit în interiorul corturilor.
Dimineața, susținătorii mișcării au adus protestatarilor plăcinte, fructe și băuturi calde. Una dintre femei le-a adus terci. „Nu ne este frică, vom sta aici până vom da jos hoarda. Ne-am săturat de mizerie. Vrem un viitor”, afirmă Serghei.
Organizatorii sunt mulțumiți de prima noapte a protestului. „A trecut foarte bine, suntem încrezători că societatea s-a trezit”, declară Andrei Năstase, membrul Platformei civice „Demnitate și Adevăr”. Potrivit organizatorului, Consiliul de reprezentare a intereselor poporului, ales ieri în Piață va stabili în primele ore ale dimineții agenda pentru următoarele zile. „Dacă guvernanții nu vor da curs revendicărilor înaintate de popor, vom apela la partenerii strategici ai Moldovei: Delegația Uniunii Europene, Ambasada SUA, precum și a altor state în Republica Moldova”, explică Andrei Năstase. Organizatorii intenționează să transmită acestor structuri copia proclamației votată ieri în Piață. „Doar prin presiune putem face ceva”, se arată convinși organizatorii.
(Foto, mai jos: Ramin Mazur)
(Foto de Ramin Mazur)
Platforma DA, un viitor partid?
Potrivit lui Andrei Năstase, platforma „Demnitate și Adevăr” va rămâne o platformă civică, ce va veghea asupra societății. „O parte din oameni pot face față funcțiilor de președinte sau chiar de premier. Desigur, o parte vor fi liberi să constituie o alternativă politică, deoarece segmentele sociale au nevoie să fie reprezentate politic”, a declarat organizatorul.
Ieri, 6 septembrie, peste 35.000 de mii de oameni s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale în cadrul unei mișcări de protest pentru a-și arăta dezamăgirea și nemulțumirile față de guvernarea de la Chișinău. Protestatarii solicită alegerea preşedintelui prin vot direct, demisia celor responsabili de jaful din sistemul bancar, demisia șefului Centrului Național Anticorupție și a Procurorului General. Oamenii susțin că nu vor pleca din PMAN până când autoritățile nu le vor îndeplini toate cerințele.
Potrivit Reuters, poliţia a estimat numărul participanţilor la 35.000-40.000 – mai mulţi decât au participat la protestele anticomuniste din 2009, comentează agenţia.