Gemeni, puteți primi oferte interesante

În săptămâna aceasta te aşteaptă schimbări dintre cele mai bune. Ceea ce este mai interesant este faptul că nu faci nici cel mai mic efort în privinţa asta. Miercuri va fi o zi numai bună pentru noi angajamente şi pentru rezolvarea problemelor adunate. Este o perioadă propice creaţiei, aşa că foloseşte-ti timpul în mod activ.
TAUR
Ai şansa să demonstrezi că eşti un adevărat profesionist şi astfel să atragi atenţia tuturor asupra ta şi, poate, să începi să-ţi construieşti o carieră. Pentru a analiza o ofertă, este mai bine să te consulţi cu cei care îţi sunt apropiaţi. Încearcă să-ţi apreciezi forţele în mod obiectiv şi să nu te încarci singur cu prea mult de lucru.
GEMENI
Săptămâna aceasta vei rezolva problemele în mod mai puţin obişnuit. Nu crea confuzii pe plan profesional şi vei avea şansa să progresezi în carieră. Oferte neaşteptate şi interesante ţi se pot ivi. Nu este exclusă o călătorie. Încearcă să alegi una dintre ofertele primite pentru că cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul.
RAC
Timpul pentru distracţii mondene şi călătorii a sosit. Prudenţa şi conştiinciozitatea la birou vor fi remarcate. Vei simţi satisfacţia lucrului bine făcut. Încearcă să reiei vechile relaţii, va fi nu numai plăcut, dar şi util.
LEU
Recurgi la forţă pentru a demonstra de ce eşti în stare, pentru a-ţi pune în valoare măreţia şi puterea de atracţie. Este timpul tău. Afacerile, cărora le-ai dedicat mult timp, încep să îşi arate rezultatele. Trebuie să ai iniţiativă în toate. Acest lucru s-ar putea să creeze puţină iritare celor din jurul tău, dar vei pune capăt intrigilor şi bârfelor.
FECIOARĂ
Săptămâna aceasta te vei simţi uşor melancolic. Nu ar fi nicio problemă, dar este timpul să te gândeşti la realitate – viitorul tău şi carieră. Asta nu înseamnă că trebuie să te grăbeşti să acţionezi, dar va trebui să iei nişte decizii. Probabil că va fi necesar să-ţi sacrifici o parte din timp rudelor.
BALANŢĂ
Săptămâna aceasta cel mai important lucru vor fi ideile noi. Încearcă să percepi lumea de afară aşa cum este şi să-ţi estimezi forţele în mod rezonabil, altfel ideile tale vor părea nebuneşti. Competenţa în rezolvarea unor probleme date va fi recunoscută.
SCORPION
Să fii atent şi să te concentrezi este mottoul acestei săptămâni. A venit timpul să rezolvi problemele care te deranjează. Poate fi vorba de o schimbare a locului de muncă, dar nu te grăbi cu decizia finală, ai răbdare şi vei face alegerea corectă în situaţia dată.
SĂGETĂTOR
În viitorul apropiat situaţia îţi cere să fii tare pe poziţii. Afacerile vor fi atât de numeroase, încât îţi vor ocupa tot timpul. Vor fi o grămadă de idei noi de pus în practică şi de planuri vechi de realizat. Încearcă să-ţi execuţi îndatoririle profesionale scrupulos, pentru ca şeful să nu-ţi poată reproşa neglijenţă.
CAPRICORN
Munca este viaţa ta şi principala valoare, dar nu depăşi măsura, concentrându-ţi toată energia în această direcţie. Munca îţi va da satisfacţii, plăcere şi, ceea ce este mai important, îţi va aduce beneficii. Încearcă să nu promiţi imposibilul.
VĂRSĂTOR
Cu puţin noroc poţi să te menţii pe creasta valului. Realizările în domeniul profesional vor fi insignifiante, dar îţi vor aduce satisfacţii morale. Las-o mai moale cu munca în weekend. Ţi se va cere ajutorul în rezolvarea problemelor unor persoane apropiate ţie.
PEŞTI
Săptămâna asta va fi plină de conflicte şi necazuri. Încearcă să eviţi o judecată prea aspră asupra relaţiilor tale, aşa nu îţi vei irosi forţele în van. Situaţia îţi cere o cât mai mare precizie la locul de muncă. Vei câştiga numai dacă nu vei acţiona sub imboldul primului impuls.