„Distins istoric al Basarabiei”, „fidel apărător al adevărului istoric”, „profund cunoscător al istoriei neamului”, „simbol al spiritualităţii româneşti”, „istoric al unităţii naţionale”, – astfel este caracterizat istoricul cu vechi rădăcini din neamul boierilor Hâncu de către comentatorii vieţii şi operei sale. Însuşi Alexandru Boldur se autocaracteriza drept „un istoric de predilecţie al Moldovei şi în special al Basarabiei”, adăugând că, „prin scrierile mele, caut numai să servesc poporul român, conştiinţa mea de om, cetăţean şi istoric”.
Alexandru V. Boldur şi-a început studiile la Seminarul teologic din Chişinău (1900-1906), apoi, în anii 1906-1910, a fost student al Universităţii din Sankt-Petersburg la Facultatea de drept. În 1910 a susţinut teza de licenţă cu tema „Istoria Senatului până la reformele împăratului Alexandru al II-lea”, înalt apreciată de recenzent – profesorul V.N. Latkin şi premiată cu medalie. Înainte de începutul Primului Război Mondial a urmat și cursurile Institutului de arheologie din capitala Imperiului Rus.
Alexandru Boldur şi-a început activitatea didactică, rămânând la Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt Petersburg în calitate de asistent. În 1917 a susţinut examenul de magistru în drept public, devenind privat-docent al Universităţii din Petrograd. În anul 1918 se transferă împreună cu soţia Zinaida în Crimeea, unde i se oferă catedra de „Istoria dreptului rusesc” la Institutul Juridic Superior din Sevastopol, aflat până în noiembrie 1920 sub controlul gărzilor albe, iar din noiembrie acelaşi an – sub cel al puterii sovietice. Devine director al acelui institut, transformat în „Facultate muncitorească” (Rabfac). În anul 1922 se stabileşte cu domiciliul la Moscova, angajându-se la Comisariatul Poporului pentru Comerţ Exterior, în funcţie de consilier juridic, întrerupându-şi, astfel, activitatea didactică.
În 1924 părăseşte URSS şi revine în Basarabia. Din 1925 şi până în 1927 a efectuat cercetări la Paris, documentându-se în problemele istoriei Basarabiei. În aceeaşi perioadă pariziană, la 9 aprilie 1926, familia Boldur s-a completat cu un nou membru, – fiica Nina-Irène, – care ulterior se va îngriji de bătrâneţile istoricului-profesor. În 1927 Alexandru V. Boldur şi-a publicat monografia „La Bessarabie et les relations russo-roumaines. La question bessarabienne et le droit international”, premiată în 1928 de Fundaţia „Regele Ferdinand”. Tot în 1927 a văzut lumina tiparului şi o altă lucrare importantă a lui Alexandru V. Boldur, „Societatea Naţiunilor şi situaţia dreptului internaţional”.
Între 1927-1938 a activat în calitate de profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău, iar din 1938 s-a stabilit la Iaşi, unde devine profesor titular la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, catedra de istorie a românilor. A continuat să publice importante lucrări ştiinţifice: în 1929 editează „Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828. Studiu istoric”, după care a urmat un şir de studii consacrate problemelor de istorie a Basarabiei, relaţiilor ruso-române şi sovieto-române. În 1937 a ieşit de sub tipar cartea sa „Contribuţii la studiul istoriei românilor. Vol. I. Epocile vechi”, în 1940 – „Contribuţii la studiul Istoriei Românilor. Istoria Basarabiei. Vol. III. Sub dominaţiunea rusească (1812-1918). Politica, ideologia, administraţia”, iar în 1943 – „Basarabia românească”. Tot atunci Alexandru V. Boldur a publicat şi câteva studii cu privire la istoria românilor din teritoriile din stânga Nistrului.
Începând cu februarie 1943, după decesul profesorului Ilie Minea, întemeietorul Institutului de Istoria Românilor „A.D. Xenopol”, pendinte de Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi, conducerea acestei instituii a fost preluată de profesorul Alexandru V. Boldur. Urmare a stăruinţelor noului director de a obţine un statut distinct pentru instituţia pe care o conducea, la 25 mai 1943, printr-un decret-lege semnat de mareşalul I. Antonescu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, de pe lângă Facultatea de Litere şi Filozofie, a devenit „persoană juridică de drept public”, sub numele de Institutul de Istorie Naţională „A.D. Xenopol”, de pe lângă Universitatea din Iaşi, funcţionând sub autoritatea tutelară a Ministerului Culturii Naţionale şi al Cultelor. Între altele, specificând scopurile Institutului, legiuitorul preciza că menirea sa era de a contribui „la cercetarea și studierea trecutului românilor în general şi în special al românilor din est” și de a face cunoscute rezultatele cercetărilor marelui public.
Noul director nota, în noiembrie 1943, faptul că revista „Cercetări Istorice” a răposatului profesor Minea se transforma, odată cu volumul XVIII, într-o publicaţie periodică oficială a Institutului de Istorie Naţională „A.D. Xenopol” din Iaşi, urmând să apară, de acum înainte, cu titlul „Studii şi Cercetări Istorice”.
Chiar dacă au fost perturbaţi de multe neajunsuri cauzate de privaţiunile datorate războiului, anii cei mai rodnici pentru cariera ştiinţifică şi didactică a lui Al. V. Boldur au fost cei petrecuţi la Iaşi, unde a devenit profesor titular la Facultatea de Litere (1938-1947) şi director al Institutului de Istorie Naţională „A.D. Xenopol” (1943-1948).
În chip miraculos, Al. V. Boldur a reuşit să se sustragă atât epurărilor din învăţământul superior din 1945, cât şi întemniţărilor din 1950, cărora avea să le cadă victimă o bună parte din elita istoriografiei româneşti. Nu a reuşit însă să evite pensionarea forţată de la Alma mater, la numai 61 de ani, şi demisia de la Institutul de Istorie Naţională „A.D. Xenopol” din Iaşi, trăind marginalizat într-un Bucureşti dominat când de spiritul lui M. Roller, când de excesele naţionalismului ceauşist, suportând interdicţiile de a-şi valorifica lucrările pentru a fi nevoit să-şi caute editori în străinătate.
Istoricul Alexandru V. Boldur a lăsat posterităţii o operă ştiinţifică pe cât de vastă, pe atât de importantă şi actuală, însumând peste 150 de titluri de monografii, studii, articole, note editate în timpul vieţii, alte 14 lucrări, impunătoare ca volum şi actuale din punct de vedere ştiinţific, aşteptându-şi încă editorul. Drept exemplu pot servi manuscrisele sale „Istoria românilor în cronicile ruse. Culegere de texte din 31 volume de cronici cu anexe”; „Cuvânt despre expediţia lui Igor”; „Dunărea și teritoriile limitrofe în izvoarele medievale ruse”; „Imperialismul şi România” etc. Memoriile sale, „Lumini și umbre”, conţin informaţii de mare valoare ale unui profesor-savant, căruia destinul i-a hărăzit să se nască în epoca Eminescu, să-şi trăiască o parte a vieţii în perioada ţaristă şi în cea sovietică, în anii de reforme ale Europei interbelice, pentru a-şi trăi ultimii ani în perioada „comunismului naţional” al lui N. Ceauşescu.
O lucrare de mare rezonanţă intelectuală lăsată posterităţii de către prof. Al. V. Boldur este sinteza de mare anvergură „La Bessarabie et les relations russo-roumaines. La question bessarabienne et le droit international”, înalt apreciată în mediile ştiinţifice chiar din momentul apariţiei acesteia în 1927. Profesorul Nicolae Iorga a calificat-o drept o analiză juridică de mâna întâia cu „expunere clară, perfect documentată și concluzii ferme”, iar marele istoric rus P.N. Miliukov mărturisea că „autorul (Al. V. Boldur.- n.n.) posedă cunoştinţe vaste atât în chestiunile istorice, cât și în cele juridice legate de chestiunea Basarabiei”, respectiv, că „partizanii unirii Basarabiei din Europa au căpătat în persoana autorului un bun aliat” („Les Dernières Nouvelles”, Paris, 7 aprilie 1927).
Profund cunoscător al izvoarelor narative slave, Alexandru V. Boldur a cercetat mai ales datele oferite de aceste surse, fiind printre primii savanţi care le-a introdus în circuit în istoriografia românească. Prezintă interes analiza şi interpretarea de către Alexandru V. Boldur a evenimentelor referitoare la perioada de apogeu a statului medieval moldovean în studiul de istorie socială şi politică „Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei (1457-1504)” (Madrid, 1970). Alexandru Boldur a deschis noi perspective în cercetarea diverselor probleme, inclusiv: politica de marginalizare a culturii naţionale a basarabenilor, promovată de Imperiul Rus, și modificările survenite în identitatea naţională a basarabenilor sub impactul dominației ruse; circumstanţele care au determinat actul Unirii din 27 martie / 9 aprilie 1918; perspectivele dezvoltării Basarabiei după unirea din 1918; rolul intelectualităţii basarabene în viaţa politică, publică şi culturală a României interbelice ş.a.
Preocupat încă din tinereţe de istoria neamului său şi de soarta locurilor natale, Alexandru V. Boldur a lăsat în acest domeniu o vastă moştenire ştiinţifică, înmănuncheată în una din sintezele cele mai reuşite de „Istorie a Basarabiei” în trei volume, rămasă actuală, astfel încât rămâne ca o datorie de conştiinţă a generaţiilor actuale şi a celor viitoare de istorici să valorifice cu deosebită atenţie şi obiectivitate, bogatele rezultate – adevărat tezaur de gândire istorică – ale strădaniilor uneia dintre minţile cele mai luminate şi unuia dintre sufletele cele mai nobile ale neamului românesc.
Reieşind din considerentele expuse şi dată fiind personalitatea de excepţie a istoricului și profesorului universitar Alexandru V. Boldur, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în colaborare cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Filiala Iaşi a Academiei Române, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea de Stat din Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Centrul de Cultură şi Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, organizează în data de 2 iunie curent o Conferinţă Ştiinţifică Internaţională cu genericul Istoricul şi Istoria: Alexandru V. Boldur – 130 de ani de la naştere, urmărind să pună în valoare opera şi activitatea marelui istoric de origine basarabeană. Totodată, având în vedere contribuţiile sale ştiinţifico-teoretice de o înaltă probitate academică, Institutul de Istorie al AȘM a solicită Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Inovare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei să instituie Premiul Nominal „Alexandru V. Boldur” în domeniul „Istorie”, care să fie acordat, în conformitate cu Regulamentul AȘM, istoricilor din domeniul cercetării ştiinţifice fundamentale, pentru rezultate remarcabile în investigarea şi valorificarea trecutului istoric românesc, european şi universal, promovarea adevărului istoric şi moştenirii noastre culturale naționale.
Gheorghe Cojocaru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
