Fiecare om lasă o urmă pe pământ: durata acestei urme e cuprinsă de la câteva clipe trecătoare şi până în eternitate. Din milioanele de fiinţe care formează un popor sau un neam, doar câteva mii intră pentru totdeauna în memoria colectivă naţională, în manualele şcolare şi în cărţile de istorie. Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Grigore Vieru, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, George Enescu sau Nicolae Iorga, împreună cu alte multe nume de glorie, reprezintă puterea, demnitatea, unitatea şi veşnicia neamului românesc. Spre surprinderea noastră, în zilele de Învierea Domnului şi de pomenirea adormiţilor de Paştele Blajinilor, descoperim că memoria colectivă e mult mai încăpătoare şi deschisă spre înveşnicirea faptelor frumoase, că dincolo de marile personalităţi ale unei naţiuni, oamenii ştiu să-şi exprime recunoştinţa şi faţă de înaintaşii din localităţile lor, care de-a lungul timpului au întins o mână de ajutor comunităţii.
Astfel, localnicii au trecut numele înaintaşilor altruişti, făcători de fapte bune, în denumiri de izvoare și fântâni, de păduri şi codri, de văi şi dealuri, de ziduri şi cetăţi, de răstigniri şi locaşuri sociale, de poduri şi punţi, de drumuri şi străzi, de şcoli şi universităţi, de spitale şi aziluri, de orfelinate şi internate, de palate şi edificii culturale, de biblioteci, edituri, reviste şi cărţi, etc. Când intri într-o localitate şi îl întrebi pe un sătean cum să ajungi la şcoala sau primăria din comuna lui, el îţi răspunde firesc şi convins că nu ai cum să nu ştii – deci, mergi înainte până la fântâna lui Toadre, apoi o iei la dreapta până la răstignirea făcută de moş Ion şi ceva mai încolo treci de podul lui Gheorghe, apoi mai faci cam două sute de metri şi ajungi la liceul Pelivan. Şi mai adânci sunt urmele rămase de la înaintaşi în denumirile locurilor de pe moşia satelor, care, la fel fac parte din recunoştinţa şi memoria colectivă. Zic acestea ca o dovadă că binele făcut din inimă pentru baştina ta, pentru poporul tău, te apropie de sufletul şi recunoştinţa consângenilor tăi. Nu e adevărat că oamenii au pierdut definitiv obrazul, cumsecădenia şi priceperea de a deosebi faptele bune de cele rele.
Moldovenii au fost îndoctrinaţi şi prostiţi de regimurile comuniste şi neocomuniste, dar nu au nimic comun cu prostia înnăscută. Înclinaţia lor spre fapte bune şi creştineşti a rămas o dominantă de-a lungul secolelor şi nici o ocupaţie străină îndelungată nu le-a schimbat credinţa şi convingerea că binele făcut pentru obşte îi înalţă, iar răul comis îi înjoseşte, le strică viaţa, numele şi reputaţia. Această convingere e o mare comoară şi totodată o uriaşă carte de învăţătură şi înţelepciune, care se cere respectată cu pioşenie de generaţiile prezentului şi viitorului, de cei bogaţi şi de cei săraci, de cei de sus şi de cei de jos, ca o garanţie a dăinuirii neamului românesc în grădina lui Dumnezeu.
De Paştele Blajinilor mulţi basarabeni aprind lumânări în memoria celor dragi şi aduc cuvinte de recunoştinţă înaintaşilor, care au lăsat o urmă frumoasă în amintirea comunităţii şi în istoria ţării. Tradiţia înveşnicirii numelor aureolate de fapte nobile pentru binele oamenilor e o dovadă că orice cetăţean din R. Moldova are şanse reale să se bucure de recunoştinţa publică şi să intre în memoria colectivă.
Nimănui nu-i este interzis să facă o faptă frumoasă pentru baştina sa şi pentru ţara sa. Nici pentru cei bogaţi, nici pentru cei săraci, nici pentru cei de sus, nici pentru cei de jos, nici pentru cei rătăciţi, nici pentru cei egoişti. Aşteptăm să se înmulţească faptele bune, iar cele rele să scadă. Doar astfel putem să dezvoltăm o societate liberă, cultă şi plină de respect faţă de oamenii care înmulţesc binele în orice localitate din R. Moldova.
Se spune că marele Alexandru Macedon, după ce a cucerit teritorii imense şi îi stăteau la picioare jumătate din bogăţiile şi împăraţii lumii, înainte de moarte a poruncit să fie îngropat cu mâinile deasupra mormântului, ca să vadă toţi, că oricât de tare şi bogat ai fi, nimic nu poţi lua cu tine pe cealaltă lume. În urma ta rămân doar faptele tale, şi dacă au fost bune, lumea te pomeneşte de bine şi te dă drept exemplu, iar dacă ai alergat după vânt şi lucruri trecătoare, te înghite deşertăciunea şi uitarea totală.
Grăbeşte-te să faci bine oamenilor, grăbeşte-te să te înveşniceşti în fapte frumoase!
Revista „NATURA”
