Editorial

Greceanîi, aleasă preşedinte cu voturile deputaţilor din AIE?

Oricât de importantă e decizia CC, alegerea preşedintelui este, totuşi, o problemă politică, nu una juridică, prin urmare, ultimul cuvânt îi aparţine Parlamentului. Nici Curtea de la Chişinău, nici Comisia de la Veneţia, nici altă onorată Curte din lume nu poate decide (politic!) în locul Parlamentului moldovean. Din acest punct de vedere, oricare ar fi decizia Parlamentului, dacă va fi constituţională, aceasta va fi perfect legitimă. Astfel, decizia Parlamentului de a se autodizolva şi de a organiza alegeri anticipate va fi la fel de legitimă, pentru că este conformă Constituţiei.

Astăzi, suntem puşi în faţa următoarelor întrebări: 1. Sunt în interesul naţional al RM şi al parcursului ei european alegerile anticipate? 2. Vor modifica aceste alegeri configuraţia Parlamentului în direcţia consolidării segmentului democratic sau invers? 3. Mai are Alianţa capacitatea, dar şi autoritatea politică şi morală, să guverneze RM? Dacă răspunsul societăţii la ultima întrebare e negativ, atunci alegerile anticipate sunt necesare şi morale. Răspunsul însă poate fi obţinut numai printr-un plebiscit popular. Deoarece nu avem un asemenea răspuns, toate opiniile noastre în această chestiune sunt subiective.

Opina mea (subiectivă) e că, în situaţia creată, alegerea preşedintelui rămâne a fi singura soluţie (pe termen scurt, bineînţeles, pentru că modificarea Constituţiei nu mai poate fi evitată). Matematica este simplă de tot: Parlamentul are 101 deputaţi, preşedintele poate fi ales cu 61 de voturi, AIE are numai 59 de deputaţi – nu-i ajung, deci, două voturi pe care comuniştii nu doresc să le ofere oponenţilor lor.

Soluţia poate fi găsită, dacă ieşim din zona matematicii şi ne plasăm în zona moralei. (Ştiu, unii vor strâmba din nas: cum, în RM să vorbeşti de morală cu referire la politicieni!?) Şi totuşi, trebuie să vorbim de morală… Dacă, totuna, a epuizat toţi aşii şi dacă doreşte cu adevărat să evite anticipatele, Alianţa trebuie să încerce şi această soluţie. Mă explic… Dacă pornim de la premisa (un lucru nedovedit) că AIE mai are capacitatea şi autoritatea politică şi morală să (mai) guverneze RM, ea urmează să se lămurească definitiv asupra candidaturii sale la funcţia de preşedinte, iar apoi să se adreseze public, cu un demers politic bine argumentat, către deputaţii şi alegătorii PCRM, prin care să solicite cele două voturi pentru candidatura Alianţei la funcţia de preşedinte – indiferent că este vorba despre Marian Lupu sau despre altă candidatură. Greşeala fundamentală şi de neiertat a liderilor AIE constă în aceea că ei nu au încercat să discute problema deschis, public cu PCRM, ci au mers pe calea „contactelor separate”. Îmi vine greu să-mi imaginez că toţi alegătorii PCRM, fără excepţie, doresc alegeri anticipate, iar în fracţiunea PCRM nu s-ar găsi doi deputaţi care înţeleg gravitatea situaţiei. Nu coruperea morală sau financiară a deputaţilor PCRM, ci un apel public sincer şi convingător al AIE ar putea să-i aducă cele două voturi care nu-i ajung.

Această soluţie trebuie găsită acum, fiindcă liderii AIE sunt prea încrezuţi că, dacă se ajunge la votul secret în Parlament, toţi deputaţii Alianţei vor vota aşa cum le vor cere ei. Dacă se ajunge la votul secret şi PCRM o înaintează pe Zinaida Greceanîi – fapt reconfirmat recent de V. Voronin -, nimeni nu mai poate împiedica o răsturnare spectaculoasă de situaţie şi alegerea dnei Greceanîi cu voturile unor deputaţi din Alianţă. Şi atunci tot liderii AIE vor fi vinovaţi…

Repet, în pofida deciziei de ieri a CC, de Parlament depinde evoluţia situaţiei, iar în (eventualele) alegeri anticipate vor merge partidele politice, nu membrii CC. Iată de ce, deputaţii din AIE trebuie să aibă conştiinţa împăcată că au încercat să facă totul ce s-a putut pentru evitarea lor. Încercarea vină n-are – vină are neîncercarea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *