Guvernarea electronică, un nou pas spre modernizarea economiei
Însuși termenul „guvernare electronică” este interpretabil și oarecum netransferabil în contextul Internetului.
Tehnologiile IT din ultimii ani au avut o dezvoltare uriașă şi oferă cele mai diverse soluţii pentru orice activitate. Pentru a ţine pasul cu tehnologia, Guvernul a lansat în 2010 un proiect de e-Transformare a Guvernării, care are drept scop oferirea de informaţii transparente, combaterea corupţiei, sporirea eficienţei prin aplicarea tehnologiilor informaţionale. În plus, acest program este un prim pas pentru ca cetățenii și mediul de afaceri să poată beneficia de servicii fără contactul direct cu instituțiile publice şi de a ajunge din urmă ţările dezvoltate.
Pentru a obține un oarecare act, este nevoie de mult timp, efort, nervi, consultări, aşteptări la coadă şi alte obstacole birocratice. Pe când în majoritatea ţărilor europene, spre exemplu, programările, achitarea serviciilor sau rezervarea lor se face online, iar contactul cu funcţionarul se reduce la minimum. Astfel, implementarea e-serviciilor va facilita activitatea accesibilă şi majoritatea serviciilor se vor efectua online, fără a pierde timp și bani în discuţiile cu funcţionarii publici.
Potrivit noului program de e-Transformare a guvernării, în R. Moldova s-a implementat cu succes următoarele tipuri de servicii electronice:
• Din data de 5 septembrie 2012, cetățenii R. Moldova pot aplica online pentru cazierul judiciar.
Ministerul Afacerilor Interne, cu suportul Centrului de Guvernare Electronică, lansează serviciul public electronic e-Cazier. Pentru a accesa serviciul e-Cazier, solicitanţii vor accesa portalul www.servicii.gov.md, secţiunea e-Cazier, unde vor introduce IDNP-ul direct de la locul de muncă sau domiciliu la orice oră.
• Din 1 iulie 2012 este introdus Sistemul Informaţional Automatizat „Registrul general al facturilor fiscale” – un nou instrument în slujba contribuabilului şi Serviciului Fiscal de Stat. Metoda automatizată de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic reprezintă unul din paşii pe care Serviciul Fiscal doreşte să-i parcurgă pentru a realiza implementarea facturii fiscale electronice care va conduce la modernizarea şi eficientizarea actului de administrare fiscală din R. Moldova. Acest fapt va economisi mult timp pentru întreprinzători la prezentarea dărilor de seamă.
• Acordarea informaţiei despre mijlocul de transport acum şi prin Internet. Informaţia solicitată se oferă în baza datelor conţinute în Registrul de Stat al Transporturilor. Simpla accesare a serviciului pe portalul serviciilor electronice www.e-services.md vă oferă în mod gratuit un set limitat de date despre mijlocul de transport. Informaţia se oferă în baza numărului certificatului de înmatriculare a transportului (VP) sau a seriei şi numărului certificatului provizoriu de înmatriculare (VPT). Serviciul oferă peste 20 de caracteristici ale mijlocului de transport.
Potrivit noului program de e-Transformare a guvernării, în scurt timp, la noi se vor implementa și alte servicii electronice în beneficiul populației și gestionării eficiente a mediului de afaceri. Precum vor fi programările online (eliberări de acte, autorizaţii, certificate etc.), înscrierea la instituţiile de învăţământ, declaraţii la poliţie, servicii de căutare a locurilor de muncă, programări la medic, înregistrarea automobilelor, aplicarea pentru autorizaţii de construcţie, solicitarea şi eliberarea certificatelor de stare civilă, anunţarea schimbării vizei de domiciliu, completarea de declaraţii şi notificări, solicitarea de autorizaţii, înregistrarea întreprinderilor, plata contribuţiilor de asigurare socială a angajaţilor, transmiterea de date către oficiile de statistică, achiziţii publice, registrul producătorilor şi intermediarilor produselor de origine vegetală şi animală etc.
Este de menţionat faptul că există deja anumite progrese în această sferă. Pentru a aplica la scara întregii ţări, mai e nevoie de timp dacă luăm în calcul că mulţi agenţi economici și cetățeni din mediul rural nu sunt pregătiţi pentru astfel de schimbări.
Ce spun cetățenii despre Guvernarea electronică?
În urma ultimelor date prezentate despre „Transformarea Tehnologică a Guvernării”, despre calitatea și eficiența prestării serviciilor publice, 55 la sută din respondenți au o părere bună. Participând în cadrul sondajului național „Omnibus 2012”, realizat de „CBS-AXA”, din care reiese că 18,4% din respondenți nu percep reforma de e-Transformare drept un beneficiu, iar 26,6% nu au ştiut ce să răspundă la întrebare. Peste 40 la sută din participanții la sondaj susțin că cunosc despre Centrul de Guvernare Electronică (CGE), 27,1% au auzit despre CGE, în timp ce 13,3% știu bine proiectele instituției. Totodată, 58,2 la sută din participanții la sondaj au menționat că nu cunosc care sunt activitățile Centrului de Guvernare Electronică.
Beneficiile Transformării Tehnologice a Guvernării, adică ale aplicării pe larg a tehnologiilor informaţionale în sectorul public, economie, remarcate în rândul populației sunt:
• Transformarea Tehnologică a Guvernării va contribui esenţial la contracararea corupţiei în relaţiile dintre instituţiile publice și cetăţeni;
• Transformarea Tehnologică a Guvernării va face mai transparentă relaţia dintre Guvern și cetăţean;
• Transformarea Tehnologică a Guvernării va face mai confortabilă interacţiunea cu instituţiile publice și mediul de afaceri;
• Transformarea Tehnologică a Guvernării va reduce cheltuielile instituţiilor publice și va eficientiza activitatea acestora în general.
Din totalul de respondenți, 53,9% susțin că sunt de acord cu reforma de transformare tehnologică a guvernării, în timp ce la 19,4% acest lucru le este indiferent.
Sondajul „Omnibus 2012”, realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Studii de Marketing „CBS-AXA”, s-a desfășurat în perioada 26 mai – 4 iunie 2012 pe un eșantion de 1.092 persoane în 80 de localităţi ale R. Moldova.
Prin platforma electronică sunt oferite servicii publice electronice în volum de 228 de servicii din cele 500 în deplină siguranţă. Pentru anul 2012, Guvernul RM planifică lansarea a încă trei servicii publice electronice: online-licenţa, raportarea electronică la Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi aplicarea online pentru acte în domeniul construcţiei.
Implementarea e-Serviciilor necesită nu doar aplicarea tehnologiilor, dar şi instruirea atât a funcţionarilor, cât şi a beneficiarilor acestor servicii, în plus este necesar un efort din partea autorităților ca aceste servicii să fie înţelese de beneficiari şi să-i ajute să facă economie de timp şi de bani.
Igor Goreacii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!