Horoscop

HOROSCOPUL zilei! PEȘTII sunt foarte mulţumiți de relaţia de cuplu, pentru că se simt ocrotiți

Tu ai o atitudine pozitivă şi tonică, dar, când te uiţi în jurul tău, nu ai parte de o atmosfera la fel de plăcută din partea celor care îţi ţin companie. Unii vor profită de bună dispoziţie pe care o degaji pentru a se încarcă şi ei de energie, dar, în schimb, rişti să aluneci tu pe pantă pesimismului, molipsindu-te de la ceilalţi. Cineva din familie trece prin momente dificile şi tu îi stai alături trup şi suflet şi suferi pentru el de parcă ar fi problemele tale. Îi faci foarte bine cu simplă ta prezenţa şi încerci să-l ajuţi cum poţi, sperând să-l vezi din nou zâmbind.

TAUR – E o plăcere să intri în contact cu cât mai multă lume, chiar şi cu oameni complet necunoscuţi. Chiar dacă discuţiile nu se îndreaptă spre cele mai deosebite subiecte, vei vedea că ai ceva de aflat chiar şi din cele mai banale conversaţii. Un fleac să afli, un detaliu minor, şi, într-o zi, exact acela va conta cel mai mult în rezolvarea unei probleme încâlcite, deci nu respinge discuţiile care par nesemnificative. Pe oriunde treci, chiar şi prin cele mai plictisitoare locuri, tot vei întâlni pe cineva cu care să ai ceva în comun şi cu care să ai un schimb util de idei.

GEMENI – Calmul şi banalul acestei zile sunt exact ceea ce îţi doreai cel mai mult într-o astfel de zi. Pentru că nu apare nimic care să te scoată din ale tale, te poţi concentra eficient la activităţi personale de care nu ai avut timp până acum. Le-ai amânat, din lipsa de timp, dar azi te poţi ocupă cu succes de restante neimportante, dar care îşi cer şi ele dreptul să fie aduse la zi. Faci ordine prin sertare, triezi obiectele care nu-ţi sunt utile, treci în revista hartogaraia şi corespondenţă, activităţi mărunte perfecte pentru o zi liberă, fără un program special.

RAC – Este momentul în care decizi o schimbare de proporţii în viaţă ta, numai că acum e doar startul. Rezultatele se vor arată mult mai târziu, dar este foarte important momentul deciziei. Practic, aşa cum îţi aşterni acum, aşa vei dormi, tocmai de aceea nu trebuie să iei decizia la voia întâmplării, ci să-ţi iei toate măsurile necesare pentru a ajunge la roade de care să fii mândru. Lucrurile bune se clădesc mai lent, şi aşa simţi şi astăzi, când vezi ce greu se ajunge la scopul propus, dar eşti convins că eşti pe calea cea bună.

LEU – Prezenţa ta îi intimidează pe unii încât îi vezi că se retrag în banca lor şi nu mai au curaj să spună nimic. E semn de respect, de admiraţie, deci ai o oarecare autoritate asupra acestora şi te poţi folosi de această postura pentru a-ţi impune propriile reguli. Mai de frică, mai de respect, le vor acceptă, deci acum e momentul tău de succes în faţă rivalilor cu care te lupţi pentru o poziţie. Deţii un avantaj în faţă lor şi merită să-l valorifici la maximum pentru a-ţi asigura ascensiunea spre un scop pentru care şi ceilalţi se lupta, dar azi… tu eşti favoritul!

FECIOARA – Ai de ales între două opţiuni la fel de proaste, dar dintre două rele, poţi s-o alegi pe cea mai puţin rea. Un prim pas ar fi să ieşi din mediul sumbru în care ai nimerit. Ai nevoie de alt anturaj, de alţi oameni alături, pentru că cei cu care te întâlneşti te trag mult înapoi şi te influenţează negativ cu zvonuri nefaste şi cu poveşti triste. Dacă ţi-ai concentra atenţia asupra altor planuri, fără a ascultă de cei din jur, ai putea salva ziua fără a te lasă copleşit de necazuri.

BALANŢă – Faci o analiză la rece a resurselor financiare de care dispui şi rezultatul nu e prea vesel. Discuţi cu partenerul de viaţă despre veniturile fiecăruia şi descoperi că există un mare deficit în buget, pe care trebuie să-l echilibrezi cumva. Pe partener nu te poţi baza, pentru că nu are de unde oferi mai mult, deci singură salvare eşti tu. Găseşti tu o soluţie profitabilă de a mai face rost de un ban, arătând o imensă compasiune faţă de nevoile şi lipsurile celui de lângă ţine. Ba eşti deschis la gesturi caritabile chiar din puţinul pe care-l ai.

SCORPION – Azi ai putea găsi multă înţelegere în lucruri sfinte, că atare deschide un drum mai larg spre spiritualitate. Dacă simţi nevoia să mergi din nou la biserica sau doar să te rogi acasă în intimitate, efectul este acelaşi şi simţi cum sufletul tău se eliberează de întrebări şi dileme. Discuţia foarte serioasă pe care o ai cu ceilalţi va avea şi asupra lor efect eliberator, pentru că ştii să asculţi şi, mai ales, ştii să dai poveţe înţelepte, desprinse din experienţă ta de viaţă. Eşti un interlocutor de nădejde de la care oricine are ceva de învăţat.

SĂGETĂTOR – Banii trebuie puşi frumos pe căprării pentru a achita toate dările acestui final de luna, căci au mai rămas câteva restante. Fii foarte cumpătat când vine vorba de cheltuieli, administrează-ţi bugetul cu grijă, deoarece ai mai multe plăti de făcut în scurt timp şi dacă dai banii într-o singură direcţie, nu vei mai şti cum să o scoţi la capăt. Prudenţă şi mai ales talentul de administrator al propriilor resurse se vor dovedi a fi cheia acestei probleme, deoarece vei reuşi să ţii totul pe un teren echilibrat, fără a genera alte crize.

CAPRICORN – Ai avea nevoie de un stimulent care să-ţi dea curaj să porneşti într-o direcţie faţă de care ai o mare atracţie, dar intuiţia îţi spune totuşi să mai aştepţi. Stimulentul trebuie să fie cât se poate de puternic, pentru că nu ajunge doar să vrei să atingi un anumit scop, ci să te poţi baza şi pe resurse bine definite. Da, momentan există dorinţa, mai ai nevoie şi de ambiţia care să te ducă acolo unde doreşti, voinţă care momentan e un pic ştirbită de temeri personale de genul "oare sunt capabil să obţin acel lucru?". Da, eşti, deci ce aştepţi?

VĂRSĂTOR – Te afli în preajma unei persoane care impune respect şi autoritate, dar în loc să preiei ceva din exemplul pe care ţi-l oferă, te retragi în carapacea ta şi te simţi eclipsat de acesta. Îi recunoşti superioritatea în anumite privinţe, te şi intimidează prin felul sau de a fi, pentru că afişează o atitudine de învingător pe care tu nu o poţi imită. Tu îţi vezi prea mult lipsurile şi punctele slabe, în timp ce omul din faţă ta nici nu consideră că ar avea vreun defect. Aşa ar trebui să faci şi tu pentru mai multă încredere în valoarea proprie.

PEŞTI – Eşti foarte mulţumit de relaţia de cuplu, pentru că te simţi ocrotit, liniştit, având alături un om pe care te poţi baza. Chiar dacă nu sentimentele primează acum între voi, ci alte valori care dau consistentă şi stabilitate relaţiei, pui mare preţ pe comunicarea dintre voi. Atât timp cât aveţi ceva în comun pentru care va aduceţi contribuţia în mod egal, lucrurile vor evolua foarte bine între voi. Eşti sigur de fidelitatea şi loialitatea partenerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *