Anexarea Moldovei din stânga Nistrului în 1812 a fost justificată printr-un mit mincinos – cel al „eliberării de sub jugul păgânilor”. Adevărul anexării a fost înlocuit cu mitul „eliberării”. De atunci a început a li se „confecționa” moldovenilor o altă identitate, bazată pe un mit fals: dacă ești moldovean, nu ești român. În acest scop, ocupanții ruși, apoi sovietici, au falsificat totul – și istoria, și limba, și sfinții din biserici!
Urmăresc de un deceniu și ceva cu câtă „subtilitate științifică” și talent kaghebist este „valorificat” mitul politic rusesc despre aceea că moldovenii nu sunt români. Diversiunea este gestionată de mari specialiști în înrobirea popoarelor și falsificarea istoriei lor. Un adevăr (că suntem moldoveni), fiind contrapus unui alt adevăr (că moldovenii sunt români), a născut un neadevăr – mitul „nației moldovenești de sine stătătoare”, mit exploatat astăzi de comuniști cu o înverșunare clinică.
Până al prăbușirea URSS, noi am trăit cu mitul „poporului sovietic”; în ultimii ani ai existenței URSS, propaganda comunistă nici nu mai vorbea de POPOARE sovietice, ci doar de POPORUL sovietic. Nu mai existau ucraineni, georgieni, azeri, armeni etc., ci doar un singur popor – mărețul popor sovietic. Prăbușirea URSS a spulberat acest mit și noile state s-au creat pe identități naționale distincte. Fostele republici unionale sovietice nu au avut probleme cu identitatea – ucrainenii își au statul ucrainean, estonienii – statul estonian, georgienii – statul georgian ș.a.m.d. „Problema” a apărut numai în cazul R. Moldova.
Ca să edifici un stat nou, independent și suveran, cu denumirea R. Moldova, trebuia un mit nou. Pentru că toate statele, precum am spus, s-au construit pe mituri fondatoare. Vechea Țară a Moldovei a creat mitul zimbrului, ucis de Dragoș-voievodul pe malul râului Moldova. (Actualii ideologi ai antiromânismului se fac a uita că Dragoș-voievodul, întemeietorul și primul voievod al Moldovei, a fost un …român din Maramureș.) Noul stat, R. Moldova, nu se putea servi de miturile străvechi (Traian, Decebal, Zamolxis, Dacia Felix ș.a.m.d.), acestea fiind deja „ocupate de români”, iar cele mai recente (mitul Eminescu, să zicem, cu „suntem români și punctum”) erau periculoase pentru „noua statalitate moldovenească”.
Și atunci, comuniștii au devenit hoți de mituri, recurgând la o fraudă istorică de proporții: au declarat R. Moldova „succesoarea de drept” a Țării Moldova, „confiscând” mitul lui Ștefan cel Mare și declarându-l proprietate exclusivă a… R. Moldova. S-a ajuns la absurd: numele unuia dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc, simbolul unității acestui neam, este declarat și utilizat cu nerușinare drept simbol al R. Moldova, stat edificat pe un teritoriu rupt din trupul Țării Moldovei, creată și apărată de Ștefan. Comuniștii nu au bariere morale și remușcări de conștiință în fața istoriei: nu m-aș mira dacă Voronin l-ar decora, post-mortem, pe marele voievod cu „Ordinul Republicii” pentru merite deosebite în afirmarea „statalității moldovenești” și l-ar primi în rândurile Partidului Comuniștilor!
Dar mitul lui Ștefan cel Mare nu era suficient. El era bun numai ca dovadă a „continuității statalității moldovenești”. Trebuia însă create mituri noi ce ar fi legitimat „independența”. O armată întreagă de renegați politici, speculând mentalitatea unei populații deznaționalizate. Nu era însă atât de simplu să demonstrezi legitimitatea noului stat în condițiile când toate miturile fondatoare (înainte de toate, cel al „descălicătorilor de țară, dătători de legi și datini”), dar și cel ale Mioriței și Meșterului Manole, rămăseseră în altă țară. Această „altă țară” trebuia, „din oficiu”, să devină dușmanul nr. 1al noului stat R. Moldova.
Astfel, „criza identității” a fost provocată de lipsa miturilor proprii „moldovenești”, diferite de cele române. Cred că Ion Druță a fost printre primii care a înțeles acest lucru și a simțit nevoia de mituri noi „fondatoare”. El a fost mai deștept decât noi atunci când ne-a propus, iar noi l-am aclamat și am strâns bani pentru înălțarea unui monument lui… badea Mior. Badea Mior nu a fost și nu este, cum înclină unii să creadă, rodul unei imaginații bolnave, al unei minți sucite, atinse de boala megalomaniei, ci o subtilă diversiune ideologică și politică. Badea Mior a fost creat de comuniști ca „mit fondator” al noului stat și al „nației moldovenești”, diferită de națiunea română.
Fostele conduceri ale R. Moldova nu s-au prea deranjat de lipsa unei mitologii ce ar justifica existența noului stat, această sarcină revenindu-le astăzi comuniștilor. De aceea ei sunt într-o febrilă căutare de mituri. În zădar însă, pentru că badea Mior nu-l va înlocui pe Meșterul Manole, Bodiul nu-l va înlocui pe Decebal și Traian, Vasile Stati nu-l va înlocui pe Nicolae Iorga, Stepaniuc – pe A. I. Cuza, iar Costică Munteanu – pe Mihai Eminescu. Așadar, nu România a creat „criza identității” din RM, nu România este vinovată că noii croitori” (nu creatori) de țară s-au pomenit în fața unei adevărate „crize de mituri” și că întreaga istorie a moldovenilor – cetățile, mănăstirile, mormintele voievozilor și ale marilor scriitori, leagănul romanțelor și al poveștilor – totul ce înseamnă „arsenal național imaginar” al unui neam se află în „altă țară”. De aceea, în viziunea comuniștilor Aleea Clasicilor din Chișinău e plină cu „venetici” … și asta-i face să turbeze pe comuniști.
Tot Druță a dat glas acestei stări patologice, protestând împotriva „căpățânilor de bronz”! nu România este vinovată că istoria Basarabiei nu oferă material pentru mituri luminoase. Deznaționalizarea, rusificarea, deportările, foametea etc. nu pot fi „mituri fondatoare” pentru noul stat R. Moldova. Nu poate fi un mit „potrivit” nici arhiepiscopul Lebedev, care în anii 70 ai sec. XIX a interzis în bisericile din Basarabia slujba în limba română, făcând focul cu cărțile scrise în română, nici moldoveanul rusificat Crușevan, antisemitul, nici „scriitorul” Leonid Corneanu, nici „patriotul” Ivan Bodiul, nici „apostolul” Ion Druță, nici „ideologul” Stepaniuc.Nici unul dintre aceștia nu „trage” la statutul de mit fondator…
Reiese din aceasta că statul RM este o aventură politică eșuată, fără viitor? Nu, desigur. În noua conjunctură europeană, R. Moldova se poate realiza ca stat. Spun acest lucru nu eu, ci Mircea Geoană, ministrul de Externe de la București, una din cele mai interesante figuri ale noii diplomații românești. Dar numai cu o condiție: să fie recunoscut ca cel de al doilea stat românesc. Și în fruntea acestui stat să vină o elită politică națională, proeuropeană, fără complexe intelectuale și lingvistice, fără prejudecăți staliniste, care nu i-ar împărți pe cetățenii R. Moldova în moldoveni buni și români răi, în dușmani unioniști și patrioți stataliști. Pentru că statele sunt opera unei adevărate elite, ce exprimă voința istoriei, dar a unor analfabeți agresivi ce exprimă complexele unei junte, ale unor renegați.
Actuala „elită” comunistă urlă în gura mare că „ideologia expansionistă a românismului” le încurcă să edifice „statalitatea moldovenească”! Este clar de unde vine aversiunea comuniștilor față de sintagma „două state românești”. Această aversiune e stimulată nu numai de Moscova, dar și de complexul istoric al țiganului care, ajuns împărat, primul pe taică-său l-a spânzurat. Comuniștii sunt măcinați de acest complex, de aceea au nevoie de o Moldovă primitivă, cu o populație înapoiată, care ar vorbi într-o „limbî moldo “vnească” înțeleasă numai de ei, mereu scindată pe criterii etnice și ideologice. Numai într-o asemenea țară ei se simt bine și n-au complexe. Vi-l puteți imagina pe V. Tarlev prim-ministru al României, iar pe E. Ostapciuc – președinta Senatului de la București? Eu, nu. Ați dori să asistați la o polemică televizată între A. Năstase și V. Tarlev? Sau între A. Păunescu și V. Stepaniuc? Eu, da. Hai, domnilor comuniști, organizați la TVR sau la TVM asemenea polemici, convingeți-ne că aveți dreptate!
Românismul e o Biserică. O Biserică plină cu icoane. Cu icoanele moldoveanului Ștefan cel Mare, ale munteanului Constantin Brâncoveanu, ale ardeleanului George Coșbuc. Moldovenismul antiromânesc e un club. Un „dom culturî” plin cu portretele lui Stalin, Brejnev și Voronin. Duminicile, în această biserică intră, ca să aprindă o lumânare, un Gr. Vieru, iar în club ca să tragă o țigară și o sută de grame de votcă, intră un V. Stati. Urmat de ceilalți „stâlpi ai statalității moldovenești”: Stepaniuc, Duracov, Sima, Reniță, Teleșcu and Co. Înțeleg, Voronin nu prea a avut de unde alege, iar la nevoie și cărăbușul e carne.
Statul R. Moldova poate fi construit numai pe această Biserică, dar nu pe mituri false sau furate. Iată de ce, parafrazându-l pe Malreaux, zic: R. Moldova ori va fi românească ori nu va fi deloc. Tertium non datur. Sau, ca să fie clar și pentru hoții de mituri: Tretie ne dano. Și punctum.
Constantin Tănase
21.11.2003
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
