Povestea ei am savurat-o pe nerăsuflate şi începe aşa: O tânără artistă cu ambiţii mari visa să ajungă pe marile scene ale lumii. Nu a făcut decât să urmeze drumul pe care i-l destinase Dumnezeu, cum singură susţine. Astfel, itinerarul său artistic începe chiar de la vârsta de cinci ani, când face cunoştinţă cu pianul, instrument pe care îl studiază şi la Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chişinău. După ce obţine o bursă de studiu din partea Preşedinţiei României, în anul 2000, se stabileşte la Bucureşti, unde absolveşte Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” şi Universitatea Naţională de Muzică.
Venită pentru o scurtă vizită la Chişinău, frumoasa soprană ne-a povestit despre drumul ei spre celebritate şi norocul de a se fi născut în Moldova.
– Dragă Ianna, ce faci acum la Chişinău?
– La noi vacanţa e în ianuarie, zic noi, referindu-mă la mine şi la soţul meu, Octavian. De obicei, imediat după Revelion ne facem bagajele şi o luăm spre Chişinău – să-mi vizitez părinţii, prietenii şi rudele. Eu şi Tavi obişnuim să facem lungi promenade pe străzile Chişinăului, pe care de fiece dată îl găsim tot mai frumos. Când vin în Moldova, mă umplu de inspiraţie şi energie, aici am posibilitatea să meditez la ceea ce vreau să fac şi să analizez lucrurile de la distanţă.
– Vorbeşte-ne despre calea ta spre pop-operă, în contextul în care iniţial ai cântat muzică uşoară şi pop.
– Calea până la pop-operă a fost destul de întortocheată şi lungă. S-a întâmplat aşa că pe la vârsta de 14 ani am câştigat trofeul Concursului „Maluri de Prut” din România, ceea ce îmi oferea posibilitatea să fac studii la Bucureşti. Odată ajunsă acolo, am decis să studiez canto clasic, fiindcă bursa mi-a fost acordată pentru cânt. Primul contact cu acest gen muzical mi-a stârnit un soi de reticenţă, muzica clasică, de operă este greu de digerat. Remarc faptul că în paralel cu studiile mai cântam şi în formaţia A.S.I.A. Perioada evoluţiei mele în această trupă a coincis cu cea în care studiam la Conservator. Ziua mergeam la ore şi făceam canto clasic, iar seara mă duceam la spectacole în care interpretam muzică modernă. După ce am finisat Conservatorul, un an mai târziu trupa s-a dezmembrat. Astfel, mă pomenisem în situaţia în care trebuia să identific un gen muzical care să mă împace şi totodată să îmbine cele două mari pasiuni, muzica pop şi cea clasică pe care între timp ajunsesem s-o ador. Bineînţeles, când am ieşit din trupa A.S.I.A., ca artistă, cunoşteam deja preferinţele muzicale ale publicului, nu mă refer doar la cel din România, ci de pe întreg mapamondul. Pop-opera în momentul de faţă este cel mai căutat gen muzical în America şi Europa. Deci vedete precum Andrea Bocelli, Sarah Brightman, Katherine Jenkins, trupa „Il Divo” sunt artişti care, pe lângă faptul că umplu sălile de spectacole, iau şi printre cele mai mari onorarii. Bineînţeles că în România nimeni nu optase încă pentru acest stil. Aşa au apărut şi cele două proiecte muzicale – eu ca solistă solo şi Distinto, care abordau acelaşi gen muzical.
– Ce impact a avut Octavian Dobrota, actualul soţ şi fostul tău profesor de canto, asupra carierei tale artistice?
– Tavi a fost cel care m-a făcut să îndrăgesc cântul clasic. Eu l-am cunoscut în clasa a XII-a de liceu, unde el preda canto. În anul în care finisam liceul îi mărturisisem că voi încerca să intru la Actorie. Atunci el mi-a zis că ar fi păcat să renunţ la muzică, deoarece am un talent înnăscut şi nici nu trebuie să fac foarte mult pentru a progresa. Mi-a explicat: cântul clasic este ca şi vorbitul, deci cum vorbeşti aşa trebuie să şi cânţi, doar mai apoi cu tehnică şi cu studiu începi să faci performanţă vocală. A început să-mi vorbească despre personaje şi opere, m-a introdus în lumea ei, fiindcă dacă nu ştii subiectul sau libretul nu ştii despre ce este vorba. Nu ştiu dacă el mi-a descoperit talentul, poate mai degrabă m-a ajutat să mă descopăr pe mine şi totodată cântatul clasic. Şi chiar este senzaţional atunci când ajungi la performanţa să cânţi aşa cum vorbeşti.
– Care a fost reacţia publicului atunci când aţi venit cu aceste noi concepte muzicale pe piaţa din România?
– Ambele proiecte au reuşit să revoluţioneze, aşa cum de altfel ne şi propuseserăm. Impactul a fost fantastic, toată lumea zicea că e clasic şi în acelaşi timp nu e. Evident că mi-am pus întrebarea dacă voi avea concerte şi dacă voi avea un public. Vreau să vă spun că invitaţiile au început să vină chiar de la debutul nostru. Desigur, pe parcurs am dezvoltat ideea, de exemplu, la primele noastre apariţii am ieşit pe scenă cu patru fete şi cu doar câteva instrumente, apoi am introdus un flaut. După care am extins numărul instrumentiştilor, sunt deja nouă la număr şi cu care mergem doar la evenimente de amploare. După o vreme, la una dintre piese ne-am dat seama că este nevoie şi de dansatori profesionişti. Vreau să remarc faptul că toţi oamenii cu care lucrez – orchestratori, compozitori etc. – sunt basarabeni, au un nivel profesionist înalt, iar pe lângă asta îmi sunt şi prieteni adevăraţi.
– De ce nu susţii şi la Chişinău concerte, de când ai devenit interpretă de pop-operă?
– Ultimul concert pe care l-am susţinut în R. Moldova a fost pe când cântam în trupa A.S.I.A. Motivul este promovarea insuficientă pe posturile de aici. O altă problemă ţine de calitatea managementului şi cea a remunerării. Pe de altă parte, de câte ori am fost invitată programul meu era deja supraîncărcat. Aşa se explică absenţa mea pe scena de aici. Cu toate astea, am marele interes ca noul meu album să fie lansat şi în RM, nu doar în România, printr-un spectacol.
– Ce a însemnat pentru tine colaborarea cu interpreţii Alessandro Safina şi Francesco Napoli?
– Colaborarea cu aceste două personalităţi mi-a deschis practic drumul în pop-operă. Selecţia pentru concertul cu Alessandro Safina nu a fost nici ea întâmplătoare şi probabil am fost remarcată din întreg pachetul de voci, ca să zic aşa, din considerentul că în cântul meu se simte influenţa clasică, iar el avea nevoie de asta, deoarece la rândul lui abordează pop-opera. Deci, ceea ce făceam eu s-a potrivit ca o mănuşă. Cu el am avut doar o conlucrare profesională, iar cu faimosul interpret de canţonete Francesco Napoli am avut la fel o colaborare în urma căreia s-a legat şi o frumoasă prietenie. Noi ne-am cunoscut la repetiţii pentru Festivalul de la Mamaia. Din întreg stafful eu eram singura care ştiam italiana. După recital, ne-am mai întâlnit, mi-a propus să facem împreună o piesă. Am crezut că glumeşte, ca după nici două zile să mă sune şi să-mi zică să-i dau emailul ca să-mi trimită piesa pentru duet. În două zile, intram deja în studio pentru înregistrări. După ce a ascultat-o, mi-a spus că producătorul e înnebunit după ea şi îmi propune să facem un album. Francesco este o persoană deosebită, el are o vitalitate mare şi un dinamism molipsitor.
– Ce proiecte artistice sunt pe agenda ta în perioada imediat următoare?
– După această minivacanţă, în afară de concertele pe care le am deja fixate, mă voi ocupa de lansarea noului meu album, care este preconizat pentru sfârşitul lui februarie – începutul lui martie. Va fi o lansare mare, cu surle şi trâmbiţe, unde va fi prezentă o întreagă orchestră şi mult, mult fast. Lansarea o voi face la Ateneul Român. Discul deja este gata, adică am făcut imprimarea şi chiar coperta. Se numeşte „Ianna Novac” şi mă reprezintă în totalitate. La acest disc am lucrat trei ani şi, dacă îl ascultaţi cap-coadă, mă puteţi descoperi ca artistă. El conţine 14 piese, iar ca gen muzical este pop-clasic cu influenţe clasice. În unele piese, influenţa vine din orchestraţie, şi nu din interpretare cum se obişnuieşte. Sunt imprimate arii de operă pe ritmuri moderne, deci este ceva inedit.
– Îţi dorim succes în carieră!
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
