Chișinău

În Chişinău, 1800 de foşti deportaţi vor primi câte 400 de lei

Toţi deportaţii au dreptul să ceară despăgubiri de la guvern pentru bunurile naţionalizate în perioada sovietică. Dar aceasta se face doar dacă au obţinut un certificat de reabilitare, eliberat de Procuratură şi MAI. În cazul în care aceste două instituţii refuză să recunoască o anumită persoană ca fiind victimă a deportărilor, solicitantul urmează să fie reabilitat prin instanţa de judecată.

În cadrul primăriei municipale a fost creată o comisie specială care examinează toate dosarele depuse de deportaţi. Ea decide care este valoarea proprietăţilor confiscate în perioada stalinistă. Din comisie fac parte reprezentanţi ai Direcţiei locativ-comunale, Direcţia finanţe, jurişti, care cercetează documente de la Întreprinderea de stat „Cadastru”, din arhivele MAI, a SIS-ului etc., unde sunt informaţii despre bunurile deţinute de familiile respective. Anul trecut, comisia specială a decis că de despăgubiri au dreptul să beneficieze 25 de persoane. Cea mai mare sumă oferită unui deportat a fost de 9 mln. lei. Numai că aceşti bani nu sunt primiţi o dată, ci câte 300 de mii de lei anual. Când valoarea pagubei este mai mică de 200 mii de lei, banii sunt restituiţi pe parcursul a trei ani. Iar dacă părinţii decedează, au dreptul să primească banii doar copiii care au fost născuţi în exil. În 2009, locuitorilor municipiului Chişinău le-au fost restituite prejudicii de 3 mln. 380,3 lei.

Deoarece procesul este dificil, numărul persoanelor reabilitate nu este atât de mare. În prezent, la primărie au depus dosare pentru a primi despăgubiri alţi 120 de deportaţi.

Anevoios avansează lucrurile şi în cazul construcţiei unui monument în scuarul Gării feroviare închinat deportărilor staliniste. Nicon Zaporojan, arhitect-şef adjunct al Chişinăului, ne-a spus că anul acesta încă nu vom avea un monument. Pentru construcţia acestuia este nevoie de 7-9 mln. lei. Primăria a alocat în acest scop doar 3 mln. lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *