Biografia lui impresionează.

Studii: liceale şi universitare la Cernăuţi. Studii de specializare la Zürich şi Berlin. Doctor în drept (1904). A fost candidat în avocatură (1903–1906), bibliotecar (1906–1919), profesor de drept comercial şi internaţional la Universitatea din Cernăuţi, titular (1919), rector al Universităţii din Cernăuţi (1921–1922), secretar de stat în Consiliul Naţional din Bucovina (1918), ales membru în Consiliul Naţional al Românilor în şedinţa din 25 noiembrie 1918, când în acest for au mai fost cooptaţi 51 de membri, numărul lor total ridicându-se la 100 de persoane. Din partea acestui Consiliu a fost delegat la şedinţa Congresului General al Bucovinei când s-a votat Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918.
Preşedinte al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina. Membru al Partidului Naţional Liberal a fost ales senator de Cernăuţi în 1933.
Opera apărută în volume este la fel remarcabilă:
Reforma studiului de drept (Cernăuţi, 1921); Tratat elementar de drept cambial (1921); Dreptul intern public şi privat (1924); Drept comercial comparat. I. (Bucureşti, 1930); Noua lege asupra cambiei (1934); Universitatea din Cernăuţi (1926, în colaborare cu R. Cândea) ş.a.

Memoriile lui Max Hacman intitulate PRIMUL SFAT PENTRU UNIRE LA DOCTORUL I. BODEA conțin infirmații inedite cum s-a făurit Unirea Bucovinei cu România:

Era toamna anului 1918. Monarhia bicefală zăcea pe patul morţii, cuprinsă deja de spasmele agoniei. Popoarele din care se compunea mozaicul static austro-ungar se pregăteau pentru ceasul mântuirii, pentru momentul întoarcerii la vatra părintească.
Încă din iulie fusesem eliberat, pe timp nelimitat, de serviciul militar şi numit „funcţionar cu contract” la serviciul, de curând înfiinţat, al refacerii Bucovinei pe lângă guvernul provincial. Cum în acest serviciu lucram numai în orele de dimineaţă, eu foloseam timpul liber de după masă pentru a continua studiile mele în biblioteca universităţii din Cernăuţi.
În una din după-mesele acestea, era spre sfârşitul lui septembrie, prietenul meu Sextil Puşcariu care profesa pe atunci încă la Universitatea din Cernăuţi, venind la mine, mă invită la o mică întrevedere în una din sălile de lecţie goale. Aici, după ce închisese bine uşa, el îmi zise într-un ton din care vibra o profundă emoţie cam următoarele.
Acum când toată lumea se mişcă, noi, românii din Bucovina, nu putem sta de o parte. Trebuie să pornim şi noi pentru a pregăti unirea Bucovinei cu România. Altcum imposibilitatea noastră ne-ar putea hărăzi o nouă soartă vitregă, poate şi mai vitregă ca până acum. Vino deci astăzi seara după cină la mine, vor mai fi şi alţii să vorbim ce-i de făcut.
O simplă strângere de mână şi înţelegerea a fost făcută şi am mândria să susţin că această strângere de mână ne lega unul de altul, mai puternic decât orice alt jurământ solemn pe cruce sau pe evanghelie.
Venind seara la Sextil Puşcariu, găsii acolo încă şi pe mult regretatul doctor Isidor (Dodo) Bodea, unul dintre cei mai încercaţi şi vajnici luptători naţionali din câţi am avut şi pe Alecu Procopovici. Nu-mi aduc aminte ca la această a noastră primă întâlnire să mai fi fost încă cineva, dar se poate. În acest cerc intim, Sextil ne-a expus mai pe larg planul său de acţiune. În fond, două chestiuni formau obiectul principal al discuţiunilor noastre, ieşite din expunerile sale atât de animate. Erau crearea unui organ de publicitate şi cooptarea unui număr cât mai mare de aderenţi şi de coluptători.

Asupra primului punct am căzut foarte uşor de acord, existenţa unui jurnal de propagandă fiind recunoscută de noi, cum era şi firesc, ca o necesitate inexorabilă.
O discuţie mai lungă comporta a doua chestie, considerând că, în urma evenimentelor de război, rândurile noastre se răriseră simţitor. Lipseau mulţi de ai noştri, lipsea Iancu Nistor care împreună cu alţi luptători de marcă ca Grecul, Ieşan, Marmeliuc, fraţii Morariu, Tofan ş.a. se găsea încă în vechiul Regat, pe câtă vreme alţii, ca Iorgu Toma, erau, undeva, în captivitate rusească. Al treilea grup, în fine, compus din tinerii Luţia şi Grămadă, luându-ne pe noi toţi pe dinainte, jertfiseră deja viaţa lor pentru realizarea visului pe care ne-a fost dat numai nouă, vai, nu şi lor s-o vedem cu ochii. Pe de altă parte însă, ne-am dat prea bine seama că numărul celor ce urmau să intre în luptă nu putea să fie prea mare, considerând că încă tot ne aflăm sub regimul sever, pentru a nu-i zice altfel, al faimosului general de jandarmi Fischer care în repetate rânduri dovedise românilor din Bucovina că pentru „iredentişti trădători” nu avea decât o singură pedeapsă, cea capitală. Dar mai trebuia să ţinem cont şi de aventura ucraineană a nesăbuitului Wilhelm de Habsburg care dorea pe atunci să se facă numaidecât urmaşul eroului naţional al ucrainenilor Taras Bulba într-o Ucraină, din care să facă parte, pe cât se poate, chiar Bucovina întreagă. Ceea ce ne interesa mai mult a fost că unele organizări clandestine ale ucrainenilor din Bucovina credeau în realizarea acestei fantasmagorii şi începeau chiar să o dorească şi să o pregătească.

Iată de ce, după discuţii mai lungi, nu ne-am putut gândi decât la un număr destul de mic de prieteni asupra cărora ne-am înţeles să-i iniţiem şi că-i aducem la adunarea noastră constitutivă. Iar în ce priveşte această adunare, Dodo Bodea s-a oferit să ne pună la dispoziţie locuinţa sa spaţioasă din spitalul de copii al cărui director era. Am ales acest loc de întâlnire pentru situaţia sa cam izolată şi depărtată de ochii poliţiei şi ai jandarmilor. Data adunării am fixat-o pentru ziua de vineri, 11 octombrie, ora 9 seara, convenind încă ca să nu venim în grupuri, ci câte unul, cel mult doi.

În ziua şi la ora stabilite ne-am strâns cu toţii la doctorul Bodea. Eram, în afară de părintele Bejan, în total 15 persoane, anume toţi câţi am iscălit programul nostru şi încă alţi doi. Veteranul nostru, părintele Dionisie Bejan, lipsea numai, pentru că vârsta lui înaintată îl împiedica să vie şi el la o oră atât de târzie. În schimb însă el declarase în prealabil lui Sextil aderarea sa necondiţionată la tot ce vom hotărî. Prezida Sextil Puşcariu. Discuţiile erau doar pasionate în ce priveşte dorinţa nerăbdătoare a fiecărui dintre noi de a pune puterile sale fizice, intelectuale, materiale şi de sentiment în serviciile neprecupeţite ale unei cauze, prea sfântă nouă tuturor, întoarcerea la căminul părintesc.

Multă vorbă n-au făcut, iar vorbării deşarte chiar de loc. Cu toţii am încredinţat conducerea noastră în acţiunea care ne preocupa lui Sextil Puşcariu şi am hotărât scoaterea unui ziar care să apară, pentru a se reduce cheltuielile de tipar, numai de două ori pe săptămână, marţi şi vineri. Orişicare discuţie s-a încins şi jurul numelui ziarului. La propunerea lui Vasilică Bodnărescu am hotărât ca noul făt-frumos politico-literar să se numească Glasul Bucovinei, numit mai târziu de unii dintre minoritarii noştri de limba germană: Der Glazul. Editor şi redactor responsabil a primit să fie părintele Dionisie Bejan care fiind vorba de o cauză naţională, nici de data aceasta n-a ezitat să fie în primul rând al luptătorilor.
Cu data de 22 octombrie 1918, apare primul număr al Glasului în format de revistă şi în cuprins de 16 pagini. În fruntea sa, el aduce articolul-program al nostru, al „celor iscăliţi”, articol scris de pana magistrală a lui Sextil Puşcariu într-un stil atât de limpede, atât de convingător, cum numai Sextil Puşcariu ştie să scrie, convingător şi impresionant mai ales, pentru că lipsindu-se şi de data aceasta de orice frazeologie de reclamă de bâlci, autorul parcă ar fi dorit să sublinieze şi mai puternic măreţia actului căruia el dedica acest articol. Iată cuprinsul integral al acestui articol cu adevărat istoric.

Ce vrem.
Evenimentele se precipită.
În vremurile mari care se pregătesc, nu mai e voie să mergem izolaţi, fiecare pe drumul său, ci trebuie să ne strângem rândurile, să ne sfătuim unul cu altul şi din sfaturile noastre să răsară o orientare pentru publicul mare.
Din conştiinţa acestei trebuinţe se naşte publicaţia periodică „Glasul Bucovinei”.
Cei ce iscălim acest articol-program nu vrem să alcătuim un nou partid politic, ne-am adunat spontan la această manifestare românească, convinşi că de acum nu mai e vreme de aşteptare. Suntem încredinţaţi că orice român se va alătura programului nostru.
Ştim foarte bine că nu aici, în Bucovina, se va hotărî asupra sorţii noastre şi că nu o mână de oameni, oricât de bine intenţionaţi ar fi ei, vor putea decide asupra unei chestiuni, care nu mai e numai a noastră, ci alcătuieşte o parte a marii probleme europene. Dar dacă aiurea se va hotărî asupra sorţii popoarelor, ele vor fi întrebate mai întâi de voinţa lor. De aceea trebuie să ştim de pe acum ce vrem şi să o spunem cu glas tare, împiedicând din vreme orice acţiune care s-ar întreprinde în detrimentul intereselor româneşti.
Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti.
Nu mai vrem: să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, şi în schimbul jertfelor de sânge, aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare.
Pretindem: ca împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanţi aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre.
Stăm pe punctul de vedere al principiilor lui Wilson, adoptate şi de ministrul austro-ungar de externe. Nu vrem decât ceea ce după drept ni se cuvine şi, luptând drepturile noastre, nu vom scurta pe nimeni în drepturile lui. Dar ceea ce după drept ni se cade, acum când zorile dreptăţii au răsărit pretutindeni, o vom cere neînfricaţi şi nu există jertfă pe care să n-o aducem cu drag pentru împlinirea idealului nostru.
Cernăuţi, 11 octombrie 1918.
George Bancescu
Dionisie Bejan
Dr. Isidor Bodea
Dr. Vasile Bodnarescu
Dr. Octavian Gheorghian
Dr. Max Hacman
Dr. Cornel Homiuca
Dr. Vasile Marcu
Dr. Alecu Procopovici
Dr. Eudoxie Procopovici
Dr. Sextil Puşcariu
Gheorghe Şandru
Dr. Valerian Şesan
Alexandru Vitenco
(Glasul Bucovinei, 1918, nr.11, din 26 noiembrie)

Astăzi, după 20 de ani, recitim acest produs al celui mai desăvârşit clasicism românesc şi al celui mai încrezător idealism. Alocuri poate chiar prea încrezător, simt încă fiorii care mi-au cutremurat inima, atunci, când mi-a fost dat şi mie să pun numele meu sub acest document atât de preţios al istoriei noastre.

Viaţa de mai târziu mi-a oferit mai multe demnităţi înalte şi onorabile în ierarhia societăţii româneşti. Cu toate acestea o mărturisesc foarte sincer, în nicio situaţie creată de aceste demnităţi, eu n-am simţit atâta satisfacţie sufletească şi atâta mândrie, ca în ziua memorabilă de 11 octombrie 1918, când mă aflam şi eu printre acei care, făcându-se în ceasul hotărâtor interpreţii fideli ai sentimentelor neamului românesc obijduit din Bucovina, au cerut cu glas tare ca să fie pretutindeni auziţi: Vrem să rămânem Români pe pământul nostru strămoşesc!
Cernăuţi, 11 octombrie 1938.” (Publicate în cartea lui Ion Nistor Amintiri răzlețe din timpul Unirii (Cernăuți, 1938)).
Intelectualii când sunt uniți sunt o forță de nestăvilit. A demonstrat-o anul 1989 și poate cel mai convingător anul 1918…